Politici de sănătate în România

Lucrarea de faţă prezintă politica de sănătate din România, problemele existente în sistemul medical, reformele aplicate şi obiectivele conducerii, precum şi despre corupţia din sistemul sănătăţii.

Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fără sănătate nimic nu contează pentru că „este acea stare perfectă de bine în care se găseşte un individ dpdv organic, spiritual şi social.” Având in vedere importanţa sănătăţii pentru toţi, ar trebui ca sistemul medical să fie unul dintre domeniile căruia să i se acorde o importanţă deosebită şi să se aplice multe reforme pentru a fi dezvoltat.

I.Problemele sistemului medical din România

Conform dicţionarului o politică este o totalitate de scopuri şi obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum şi metodele şi mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri şi obiective.

În ceea ce priveşte politica de sănătate, aceasta e un ansamblu de priorităţi şi direcţii de dezvoltare în domeniul sănătăţii, care au ca obiectiv fortificarea sănătăţii populaţiei, atingerea unor standarde de viaţă adecvate şi crearea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate a fiecărei persoane pe parcursul întregii vieţi. Bineînţeles că aceste obiective sunt valabile pentru toate ţările in general, urmând ca fiecare ţară, în funcţie de gradul ei de dezvoltare, să le pună in aplicare.

În România anilor `90, indicatorii de sănătate erau în continuă scădere, dar apoi s-au îmbunătăţit. Cu toate acestea, România continuă să se situeze în urma ţărilor din regiune.

Potrivit indexului consumatorului de sănătate european ( Euro Health Consumer Index), care a fost lansat pe 1 octombrie 2007 la Bruxelles, România ocupă o poziţie codaşă. În cercetarea anuală a sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană, ocupăm pozitia 25 în clasamentul celor 29 de ţări analizate, alături de Letonia, Lituania şi Ungaria. Ţara care stă cel mai bine la sistemul de sănătate este Austria, cu 806 puncte din 1000 posibile, urmată de Olanda, Franţa, Elveţia, Germania şi Suedia, se arată într-un comunicat al grupului Health Consumer Powerhouse. Clasamentul este împărţit în 5 subdomenii considerate esenţiale pentru consumatorii de servicii medicale, precum: drepturile şi informarea pacienţilor, timpul de aşteptare pentru tratamente obişnuite, rezultatele sistemului de sănătate, generozitatea acestuia şi accesul la medicamente. Din cele 1000 de puncte ce se pot obţine, ţara noastră a totalizat 508, autorii studiului considerând că rezultatele sistemului de sănătate de la noi sunt foarte slabe. Suntem apreciaţi doar datorită faptului că avem un dicţionar de medicamente online pentru nespecialişti, lucru încă rar, în Europa, deci la acest capitol suntem un bun exemplu pentru alte ţări din UE. În schimb, marea noastră problemă, după cum spun autorii studiului, este problema sistemului de plăţi la negru, mai direct spus: şpaga.

Bogdan Ştefan, secretar de stat al sănătăţii, declară că se simte nevoia modernizarii sistemelor naţionale de sănătate, a scăderii costurilor pentru a asigura sustinerea pe termen lung şi pentru a a asigura un nivel ridicat al serviciilor medicale. „ Sistemele de sănătate se confruntă cu nevoia de a face faţă cerinţelor fenomenului de globalizare, cu îmbătrânirea populaţiei dar şi cu problemele de sănătate( diverse boli).”

Unii indicatori de sănătate, cum ar fi spernţa de viaţă la bărbaţi şi ratele standardizate ale mortalităţii (SDR), s-au deteriorat la jumătatea anilor `90, în timp cw alţii au continuat să se amelioreze. De exemplu, mortalitatea internă şi cea infantilă sunt acum la cel mai scăzut nivel din 1970. Rata mortalităţii infantile se situează sub media ţărilor cu niveluri de venit asemănătoare, în timp ce mortalitatea maternă este cu puţin peste medie. De asemenea, rata mortalităţii infantile diferă şi în funcţie de zonele ţării. Spre exemplu aceasta e mai mare în zonele rurale faţă de cele urbane penru că populaţia din zona rurală are un acces redus la serviciile de sănătate. Doctorul Petru Mureşan, expert la Centrul de Statistică Sanitară declară: „ Cauzele mortalităţii infantile şi materne ridicate sunt sărăcia, lipsa unei vieţi igienice şi problemele de asistenţă medicală.” Conform datelor de la Ministerul Sănătăţii numărul deceselor la copii cu vârste până într-un an a oscilat în ultimii 10 ani -cu o tendinţă de scădere- de la 26 la mie în 1990, la 16 la mie în 2004. Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în Moldova (23 la mie), iar cele mai mici la Bucureşti (10 la mie).