Practici Metodologice Interpretative

Conţinutul conceptului de metodologie

Sociologia studiază organismul social ca întreg, ca totalitate. În procesul devenirii sale, ca ştiinţă autonomă, sociologia încorporează în structura sa un ansamblu de modalităţi specifice prin care sociologul se raportează la natura faptelor sociale atunci când îşi propune să pătrundă în universul specific al acestora.

Metodologia cercetării sociologice se defineşte ca fiind totalitatea demersurilor teoretice, tehnice şi epistemologice pe care le întreprinde cercetătorul faptelor sociale (sociolog sau psiholog) pentru a putea cunoaşte geneza, evoluţia şi dispoziţia acestui gen de fapte. Etimologic, metodologia desemnează „ştiinţa metodelor”; sensul pe care îl atribuim metodologiei în acest context este acela de a cuprinde ansamblul demersurilor teoretice, metodico-tehnice şi epistemologice pe care le întreprinde un cercetător în vederea cunoaşterii ştiinţifice a unor fapte, fenomeme sau procese sociale.

Definiţia prezentată subliniază faptul că în conţinutul conceptului „metodologia cercetării sociologice” regăsim trei niveluri diferite de ordonare a demersurilor pe care le presupune actul cunoaşterii ştiinţifice a faptelor sociale: nivelul teoretic, nivelul tehnic şi nivelul epistemologic.

Demersurile de natură teoretică pe care le întreprinde cercetătorul pentru a desfăşura o cercetare concretă a unui anumit domeniu al vieţii sociale sunt multiple. El trebuie să-şi clarifice cu exactitate nivelul la care a ajuns cunoaşterea sociologică a domeniului pe care îl cercetează; să facă o analiză critică a aparatului conceptual în care este reflectată realitatea socială devenită obiect al cercetării ştiinţifice; să formuleze cu claritate ipoteze generale şi ipoteze de lucru în care sunt, de altfel, surprinse raporturile de cauzalitate dintre componentele structurale ale realului social cercetat şi alţi factori economici, politici, morali intrinseci acestui real sau exteriori acestuia.

La nivelul teoretic avem în vedere funcţia cognitivă pe care o îndeplineşte teoria sociologică. În orice cercetare concretă sociologul porneşte de la un sistem de concepte care au intrat deja în patrimoniul ştiinţei sociologice. Sociologul nu-şi propune să redefinească conceptele cu care operează decât în măsura în care analizele proprii îl duc la concluzia că nici una dintre definiţiile existente în literatura de specialitate nu exprimă corect sau complet realitatea pe care respectivul concept o desemnează.

În această privinţă este semnificativă disputa din jurul conţinutului conceptului de „fapt social” care a început la sfârşitul secolului trecut şi nu s-a încheiat nici în zilele noastre. Acesta este însă un caz aparte; în general, există numeroase concepte, ipoteze, teze, principii şi legităţi (componente ale teoriei) care au relativ aceeaşi semnificaţie pentru numeroşi sociologi.

Teoria sociologică orientează cercetătorul în actul cunoaşterii, dar acesta nu se poate limita, în toate cazurile, numai la teorie. Viaţa socială presupune existenţa unor stări caracterizate prin stabilitate, repetabilitate şi rezistenţă în timp. Socialul are însă, spre deosebire de toate celelalte forme de manifestare a lumii reale, o accentuată tendinţă de schimbare. Tocmai de aceea cercetarea concretă, de teren, asupra modelelor reale de construire şi dezvoltare a organismelor sociale este una din principalele surse de îmbogăţire a teoriei sociologice.

Nivelul tehnic al metodologiei constă în utilizarea de către cercetător a unui ansamblu de metode, tehnici, instrumente cu ajutorul cărora devine posibilă dezvăluirea a ceea ce este esenţial, stabil în universul faptelor sociale concrete în care se desfăşoară viaţa individului şi a grupurilor umane. Etimologic, „metoda” provine din cuvântul grecesc methodos, care semnifică mijloc, cale, mod de expunere. Metoda presupune un întreg sistem de reguli şi principii care trebuie respectate pentru a realiza cunoaşterea riguroasă a obiectului cercetat.

Pe măsură ce s-a dezvoltat ca ştiinţă autonomă, sociologia şi-a creat şi metode adecvate studierii faptelor sociale. Emile Durkheim este primul sociolog care abordează problematica metodologiei sociologice, în lucrarea sa Regulile metodei sociologice. Sociologul francez foloseşte noţiunea de metodă în sensul în care astăzi specialiştii utilizează conceptul de metodologie. El insistă asupra tuturor demersurilor necesare actului cunoaşterii de la rigoarea definirii faptului social şi până la observarea directă a comportamentului uman sau ordonarea meticuloasă a informaţiilor din documentele statistice.

În prima jumătate a secolului XX se constituie şi se experimentează deja toate metodele şi tehnicile utilizate astăzi în cercetarea sociologică. Vorbim astfel de un ansamblu de metode; pentru cercetarea ştiinţifică a realităţii sociale se utilizează metode cum ar fi: ancheta sociologică, metoda sociometrică, analiza conţinutului documentelor sociale, metoda experimentală.