Cuprins
CUPRINS
CAPITOLUL I. Consideraţii generale în domeniul dependenţei de droguri 4
Scurt istoric privind apariţia şi folosirea drogurilor 4
Caracteristicile toxicomaniei 9
Perspective în abordarea dependenţei 12
Tipuri de consumatori 14
Stilul de viaţă al consumatorului 17
Complicaţii ale dependenţei de substanţe psihoactive 20
CAPITOLUL II. Perspectiva juridică în domeniul consumului şi traficului de droguri 22
Regimul juridic al drogurilor în România 22
Oportunitatea incriminării consumului ilicit de droguri, în contextul social actual 23
Aspecte juridice de drept penal 25
Prevederile Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 27
CAPITOLUL III. Prevenirea şi combaterea consumului de droguri 29
Definiţia prevenirii 29
Motive pentru a acorda prioritate prevenirii în intervenţiile publice 30
De ce nu se realizează prevenirea în mod eficient şi adecvat? 31
Factori preventivi şi factori de risc în prevenire 34
Combaterea consumului de droguri 38
Modele de abordare în toxicomania tinerilor 40
Eficacitatea educaţiei în domeniul drogurilor 41
Rolul şi locul asistentului social în domeniul dependenţei 43
Rolul consilierului de probaţiune în domeniul dependenţei 44
CAPITOLUL IV. Prevenirea şi combaterea traficului de droguri 47
Combatarea traficului de droguri 48
Factori de risc în domeiul combaterii traficului de droguri 48
Reducerea ofertei de droguri 49
Instituţii implicate în combatarea traficului ilicit de droguri 50
Consideraţii finale 55
Anexa 1. Distribuirea teritorială a centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrug şi a serviciilor complexe cuprinse în circuitul therapeutic destinat consumatorilor de droguri 59
Anexa 2. Partenerii Agenţiei Naţionale Antidrog 60
Anexa 3. Organizaţii neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul prevenirii consumului de droguri 75
Bibliografie 78
Extras din document
Capitolul I. Consideraţii generale în domeniul dependenţei
I.1. Scurt istoric privind apariţia şi folosirea drogurilor
Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de mult apuse, chiar de pe vremea dacilor şi a romanilor se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace şi halucinogene (cânepa indiană).
Încă de la început omul a utilizat ierburi, rădăcini, frunze pentru calmarea durerilor. Opiumul a fost utilizat ăn scopuri medicale de cel puţin 3500 de ani. Antichitatea a cunoscut efectele psihofarmacologice ale opiumului şi cannabisului, recomandate ca medicamente de către Hipocrat şi Galenius. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizaţiei incaşe pentru efectele euforuzanta şi afrodisiace abţinute după consumarea extrasului din frunzele sale. Administrate corect şi raţional, drogurile au fost o binefacere pentru medicină. Din nefericire însă, ele au început să fie folosite abuziv, devenind progresiv o gravă problemă a umanităţii, un adevărat dezastru social.
Drogurile sunt „substanţe artificiale create de oamenii de ştiinţă în anumite situaţii limită. Cauzele au fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără hrană şi fără apă. Aşa au luat naştere substanţele excitante – droguri sub forma primară.” Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că aceasta administrată în mod repetat duce foarte repede la dependenţă fizică şi psihică. S-a căutat un înlocuitor şi prin derivarea morfinei cu opiul s-a descoperit heroina, care iniţial se credea că nu dă dependenţă aşa mare ca morfina. În realitate, dependenţa de heroină este de şapte ori mai mare decât cea de morfină.
După primul război mondial, aceste substanţe au început să fie consumate în toată lumea. Până la sfârşitul anilor ’30, ele erau legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la profituri enorme scoase în afara legii, drogurile au devenit o sursă inestimabilă pentru piaţa neagră. Flagelul comerţului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud şi Orientul Mijlociu a cuprins întreaga planetă. În timpul primului război mondial, mai ales după revoluţia rusă din 1917, cât şi după război, a crescut simţitor numărul consumatorilor de droguri şi au apărut bande care foloseau morfină şi cloroform pentru a jefui călătorii din trenurile de pe diferite rute interne.
Obârşia drogului este, contemporană cu cea a naşterii practicilor mistico-religioase , cu apariţia primelor altare de cult din temple, ele construind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogului esenţă divină, omul credea că, prin consumarea lui, poate accede în lumea zeităţilor responsabile de viaţa şi sănătatea sa.
Cele mai vechii atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care se produce opiul şi derivatele sale. Ca preparat medicinal opiul a fost menţionat de Scriponius Largus în anul 46 î.Hr.
Dezvăluindu-şi de foarte timpuriu calităţile sale terapeutice, opiul a căpătat o importanţă tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile şi la toate popoarele care îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanţă păstrându-se până astăzi.
În anul 1804 chimistul J. Sequine, un ofiţer din armata napoleoniană şi farmacistul F. Serturner în 1805, izolează morfina din opiu.
În 1817 RJ.Robiquet va izola narcotina şi tot el reuşeşte să extragă codeina.
În 1828, firma Mercks cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G.Fr.Mercks izolează papaverina.
La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a intensificat preocuparea pentru uzul excesiv de drog, mai ales pentru uzul de alcool, tabac, precum şi opiacee şi cocaină. Cocaina a fost izolată din frunzele de coca după 1860 şi a început să se răspândească foarte repede în din 1885, când campaniile farmaceutice au început să vândă în USA şi Europa produse pe bază de cocaină. În 1884 „Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul terapeutic al cocainei. Unele autorităţi din USA i-au împărtăşit entuziasmul şi cocaina a început să fie recomandată ca remediu pentru boală. După o anumită perioadă s-a constatat că are capacitatea de a induce intoxicaţii care produc tulburări psihice, precum şi pierderea controlului asupra comportamentului, iar dacă este folosită timp îndelungat induce dependenţă. Cu toate acestea, în USA, la sfârşitul secolului al XIX-lea opiumul şi cocaina erau încă găsite în patentele medicamentelor care erau vândute pentru o mare varietate de indicaţii terapeutice.” Cocaina cunoaşte astăzi, din punct de vedere al abuzului, o răspândire extraordinară, depăşind cu mult aria geografică tradiţională, cucerind Europa, Orientul Mijlociu, Asia. Mai mult, cocaierul a fost aclimatizat în Arhipelagul Indonezian, în Sri Lanka, Hawaii.
În 1897, chimistul german H.Dreser descoperă heroina el fiind convins că a găsit un leac împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina va fi dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naştere cu cea mai mare uşurinţă toxicomaniei, euforia extrem de rapidă şi intensă pe care o provoacă facând-o în ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei, în plus se obţine cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Prevenirea si Combaterea Consumului si Traficului Ilicit de Droguri.docx