Prevenirea și Combaterea Consumului și Traficului Ilicit de Droguri

Capitolul I. Consideraţii generale în domeniul dependenţei

I.1. Scurt istoric privind apariţia şi folosirea drogurilor

Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de mult apuse, chiar de pe vremea dacilor şi a romanilor se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace şi halucinogene (cânepa indiană).

Încă de la început omul a utilizat ierburi, rădăcini, frunze pentru calmarea durerilor. Opiumul a fost utilizat ăn scopuri medicale de cel puţin 3500 de ani. Antichitatea a cunoscut efectele psihofarmacologice ale opiumului şi cannabisului, recomandate ca medicamente de către Hipocrat şi Galenius. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizaţiei incaşe pentru efectele euforuzanta şi afrodisiace abţinute după consumarea extrasului din frunzele sale. Administrate corect şi raţional, drogurile au fost o binefacere pentru medicină. Din nefericire însă, ele au început să fie folosite abuziv, devenind progresiv o gravă problemă a umanităţii, un adevărat dezastru social.

Drogurile sunt „substanţe artificiale create de oamenii de ştiinţă în anumite situaţii limită. Cauzele au fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără hrană şi fără apă. Aşa au luat naştere substanţele excitante – droguri sub forma primară.” Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că aceasta administrată în mod repetat duce foarte repede la dependenţă fizică şi psihică. S-a căutat un înlocuitor şi prin derivarea morfinei cu opiul s-a descoperit heroina, care iniţial se credea că nu dă dependenţă aşa mare ca morfina. În realitate, dependenţa de heroină este de şapte ori mai mare decât cea de morfină.

După primul război mondial, aceste substanţe au început să fie consumate în toată lumea. Până la sfârşitul anilor ’30, ele erau legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la profituri enorme scoase în afara legii, drogurile au devenit o sursă inestimabilă pentru piaţa neagră. Flagelul comerţului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud şi Orientul Mijlociu a cuprins întreaga planetă. În timpul primului război mondial, mai ales după revoluţia rusă din 1917, cât şi după război, a crescut simţitor numărul consumatorilor de droguri şi au apărut bande care foloseau morfină şi cloroform pentru a jefui călătorii din trenurile de pe diferite rute interne.

Obârşia drogului este, contemporană cu cea a naşterii practicilor mistico-religioase , cu apariţia primelor altare de cult din temple, ele construind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogului esenţă divină, omul credea că, prin consumarea lui, poate accede în lumea zeităţilor responsabile de viaţa şi sănătatea sa.

Cele mai vechii atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care se produce opiul şi derivatele sale. Ca preparat medicinal opiul a fost menţionat de Scriponius Largus în anul 46 î.Hr.

Dezvăluindu-şi de foarte timpuriu calităţile sale terapeutice, opiul a căpătat o importanţă tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile şi la toate popoarele care îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanţă păstrându-se până astăzi.

În anul 1804 chimistul J. Sequine, un ofiţer din armata napoleoniană şi farmacistul F. Serturner în 1805, izolează morfina din opiu.

În 1817 RJ.Robiquet va izola narcotina şi tot el reuşeşte să extragă codeina.

În 1828, firma Mercks cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G.Fr.Mercks izolează papaverina.

La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a intensificat preocuparea pentru uzul excesiv de drog, mai ales pentru uzul de alcool, tabac, precum şi opiacee şi cocaină. Cocaina a fost izolată din frunzele de coca după 1860 şi a început să se răspândească foarte repede în din 1885, când campaniile farmaceutice au început să vândă în USA şi Europa produse pe bază de cocaină. În 1884 „Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul terapeutic al cocainei. Unele autorităţi din USA i-au împărtăşit entuziasmul şi cocaina a început să fie recomandată ca remediu pentru boală. După o anumită perioadă s-a constatat că are capacitatea de a induce intoxicaţii care produc tulburări psihice, precum şi pierderea controlului asupra comportamentului, iar dacă este folosită timp îndelungat induce dependenţă. Cu toate acestea, în USA, la sfârşitul secolului al XIX-lea opiumul şi cocaina erau încă găsite în patentele medicamentelor care erau vândute pentru o mare varietate de indicaţii terapeutice.” Cocaina cunoaşte astăzi, din punct de vedere al abuzului, o răspândire extraordinară, depăşind cu mult aria geografică tradiţională, cucerind Europa, Orientul Mijlociu, Asia. Mai mult, cocaierul a fost aclimatizat în Arhipelagul Indonezian, în Sri Lanka, Hawaii.

În 1897, chimistul german H.Dreser descoperă heroina el fiind convins că a găsit un leac împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina va fi dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naştere cu cea mai mare uşurinţă toxicomaniei, euforia extrem de rapidă şi intensă pe care o provoacă facând-o în ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei, în plus se obţine cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei.