Problematica copiilor instituționalizați de etnie rromă

Introducere

Continuitatea generaţiilor prin urmaşi asigură forţa socială a progresului culturii şi civilizaţiei şi constituie un important factor demografic. Din punct de vedere juridic, esenţial este dreptul la viaţă şi securitatea propriei persoane, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului, în special prin ocrotirea familiei, a mamei şi a copilului.

Un factor important îl contituie ocrotirea şi educaţia copilului dezavantajat de familie cu scopul de a acorda şanse egale de formare şi exprimare socială tuturor copiilor. Mulţi copii ajung în grija statului, în centre de plasament sau în alte instituţii de acest tip din România prin abandonare, fiind lipsiţi de dragostea părintească sau supuşi neglijenţei sau abuzurilor.Unii dintre ei rămân în grija statului fiind uitaţi de părinţi şi de rude.

Procesul de regularizare al copilăriei, care face obiectul sistemului de protecţie din România, poate fi surprins şi prin intermediul asistenţei maternale în trei ipostaze: ipostaza instituţionalizarii copilariei “protejate”, caracterizată de influenţa specialiştilor în gestionarea îngrijirii; ipostaza familializării sale, care se referă la includerea copilului aflat in responsabilitatea statului într un mediu familial de îngrijire, considerat cel mai potrivit pentru întâmpinarea nevoilor de dezvoltare a copilului; ipostaza individualizării copilăriei, care se referă la abordarea îngrijirii copilului din perspectiva respectării drepturilor sale, pentru crearea si sporirea autonomiei acestuia. ”

Acest proces de regularizare a copilăriei a avut drept consecinţă dezvoltarea unei tendinţe de profesionalizare graduală a practicilor parentale, pentru o conformare a acestora la standardele impuse pentru respectarea drepturilor copilului.”

Scopul cercetării este studierea fenomenului de desertism familial sub aspectul neglijării şi abandonării copilului de etnie rromă şi conturarea fenomenului psihologic instituţionalizării în leagăn şi în casa de copii.

Documentare teoretică

O serie de autori din domeniul sociologiei copilariei, care se ocupă de politicile privind copilăria, inclusiv de cele de protecţia copilului, susţin faptul că insăşi filosofia substituirii familiei biologice a fost legitimată pe baza “proximităţii faţă de norma familiei nucleare, ideale” . Astfel, pe de o parte, îngrijirea familială, chiar in condiţiile substituirii familiei biologice, a fost considerată superioară ingrijirii instituţionale, iar pe de altă parte, soluţia substitutivă a fost definită drept cel mai adecvat răspuns pentru familiile în care practicile parentale erau evaluate ca abuz sau neglijenţa faţă de copil, datorită unui număr mare de studii de factură psihologică adresate acestui subiect.

România are cel mai mare număr de orfani din Europa, însa lucrurile par să se îmbunătăţească, statisticile privind protecţia copiilor au arătat evoluţii pozitive în ultimii ani; totuşi, priorităţile sistemului sunt prevenirea abandonului si reinserţia socială, cifrele rezultate în urma cercetărilor întreprinse în cadrul ANPCA (Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Copilului si pentru Adopţii) indică anumite direcţii de acţiune în viitor: 70% din toţi copiii instituţionalizaţi au sub 12 ani, aceasta însemnând că numărul copiilor din sistem va creşte în următorii ani, fiind deci necesară o strategie de inserţie socială; 7% din copiii instituţionalizaţi sunt abandonaţi după naştere, factorii cei mai frecvenţi ai abandonului fiind sărăcia, familiile cu mulţi copii, consumul de alcool, originea etnică (cel mai frecvent etnia rromă).

Copiii instituţionalizaţi pot avea ca centre rezidenţiale :

- şcoli internat auxiliare care oferă îngrijire şi educaţie copiilor cu retard mintal;

- şcoli internat speciale care acordă îngrijire şi educaţie copiilor cu deficienţe senzoriale şi ale aparatului locomotor;

- şcoli internat sanatoriale pentru copii cu boli cronice ale sistemelor cardio-vascular şi nervos;

- şcoli internat de tip general şi şcoli internat pentru copii orfani care oferă îngrijire şi educaţie copiilor orfani, abandonaţi, din familii incomplete şi cu probleme sociale, materiale şi relaţionale;

- case de copii care oferă îngrijire şi educaţie copiilor orfani, abandonaţi şi cu retard mintal sever, cu afecţiuni asociate şi alte tulburări grave ale dezvoltării psihofizice.

Cauzele instituţionalizării copiilor sunt multiple, 80% din copii avînd 2-3 motive care au determinat plasarea lor în instituţie .