Extras din proiect
1. DENUMIRE PROGRAM: Program de internship pentru studenții de resurse umane
2. DURATA: 3 luni
3. CONTEXTUL PROGRAMULUI DE FORMARE:
Pe tot parcursul vieții omul caută să se modeleze și să își crească potențialul profesional, caută tehnici și mijloace de modelare care să ocupe un loc prioritare în ansamblul preocupărilor lui. Sistemele de educație și formare din Europa le conferă cetățenilor europeni oportunități de învățare pe parcursul întregii vieți, astfel încât dezvoltarea profesională să se realizeze în cel mai bun context. Sistemele europene de învățare și formare profesională îi ajută pe cetățeni să dobândească competențele de care ei au nevoie pentru a-și găsi un loc de muncă satisfăcător, dar contribuie și la integrarea socială. Conceptul de învățare nu e raportat numai la om, el poate fi raportat și la întreaga societate umană, la anumite instituții specializate ale acesteia. Este un fenomen uman, exclusiv social.
Relevanța programului pe care îl propunem se referă la îmbunătățirea capacității de inserție profesională. Conform articolului „Educație și formare profesională 2020. Puncte importante evidențiate de grupurile de lucru”, aflăm că absolvenții de învățământ superior (ținta noastră) au în general mai mult succes pe piața muncii decât absolvenții cu mai puține calificări. Sistemele de învățământ superior trebuie să se asigure și să ofere tinerilor siguranța că aceștia dobândesc în decursul anilor de învățarea o educație care îi pregătește pentru viitor.
Politicile și strategiile de care ar trebui să se țină cont pentru implementarea unui program eficient în domeniul învățării și dezvoltării se referă la „identificarea cererii viitoare de cunoștințe și competențe, furnizarea de servicii de orientare profesională, elaborarea unei oferte adecvate în învățământul superior și creșterea unor legături între învățământul superior și piața muncii”. Guvernele pot susține această categorie socială prin implementarea unor politici de evoluție prin acordarea de stimulente pentru utilizarea tehnicilor de învățarea activă, noi moduri de învățare mai moderne, noi moduri de predare în ceea ce îi privești pe profesori, cicluri scurte de obținere a diplomelor, de recunoaștere a învățământului superior, de recunoaștere a licențelor.
De ce am ales să ne axăm pe absolvenții de licență? Pentru că integrarea învățării la locul de muncă și a competențelor în învățământul superior reprezintă una dintre măsurile principale de îmbunătățire a gradului de absolvirea a învățământului superior datorită impactului său pozitiv asupra tuturor studenților în ceea ce privește motivarea, finalizarea studiilor și capacitatea de inserție profesională.
Programul de formare își propune să îi ajute pe absolvenți să-și dezvolte o orientare profesională care să le permită tinerilor să facă alegeri bine fundamentate. Este un element foarte important în ceea ce privește sprijinul oferit tinerilor în tranziția de la școală la locul de muncă. Conform studiului „Educație și formare profesională 2020”, orientarea profesională este un proces care se desfășoară continuu, etapa lui de start se desfășoară tocmai din școala primară și continuă pe măsură ce tinerii se maturizează. Tot acest proces ajută tinerii să facă alegeri ce țin de parcursul lor educațional și profesional. Programul nostru în domeniul învățării și dezvoltării profesionale asigură accesul studenților către orientarea profesională.
Obiectivele strategice urmăresc să crească participarea la învățarea pe tot parcursul vieții și să crească importanța sistemelor de educație și formare profesională pentru piața muncii. Conform strategiei pentru învățarea pe tot parcursul vieții, proiect în implementare în România, Ministerul Educației și Cercetării are ca și principal obiectiv strategic pentru 2020 că cel puțin 10% din populație să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții.
4. JUSTIFICAREA NECESITĂȚII IMPLEMENTĂRII PROGRAMULUI
Acest program este compatibil cu politicile europene în domeniul formării profesionale fiind de menționat că programul Europa 2020 și Education &Training 2020 cuprinde politici de creștere a angajabilității studenților și absolvenților.
Învățământul superior trebuie să contribuie la abordarea problemelor de natură socială și a provocărilor cu care se confruntă democrația din Europa. De aceea trebuie să ne asigurăm că învățământul superior este favorabil incluziunii și că instituțiile de învățământ superior sunt bine conectate la comunitățile locale. Cum?
- Prin dezvoltarea unor abordări mai cuprinzătoare privind politicile de incluziune în învățământul superior, cu angajamente pe termen lung și un plan de acțiune care să includă priorități și obiective
- Prin corelarea politicii de admitere cu cererea studenților și cererea de pe piața forței de muncă.
Bibliografie
1. Pantelimon, G. (1985). Învățare și dezvoltare. Editura Științifică și Enciclopedică, București
2. Educație și formare profesională 2020. Puncte importante evidențiate de grupurile de lucru. [Online]. Disponibil la: https://ec.europa.eu/assets/eac/education/policy/strategic-framework/expert-groups/2014-2015/group-highlights_ro.pdf. [Accesat la data de: 03.04.2020]
3. Eurydice. Reforme în derulare și evoluții în materie de politici. [Online]. Disponibil la: https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/ongoing-reforms-and-policy-developments-56_it?2nd-language=ro. [Accesat la data de: 03.04.2020]
4. Abilitati de coaching pentru manageri, [Online]. Disponibil la :http://www.hart.ro/ro/seminarii/abilitati-de-coaching-pentru-manageri/ [Accesat la data de 05.04.2020]
5. Pro Vobis. (2003). Evaluarea programelor și a voluntarilor. [Online] Disponibil pe: http://www.provobis.ro/assets/uploads/2013/01/9Evaluarea-programelor-si-a-voluntarilor.pdf. [Accesat la data de: 20.04.2020]
6. Rotaru, A. Prodan, A. (2006). Managementul resurselor umane. Editura Sedcom Libris
7. Pitariu, H. D. (2000). Managementul resurselor umane. , Ed. All Beck, București.
8. Andrieș, L. (2003). Tehnici și metode de evaluare a performanțelor. Evaluarea potențialului. Iași.
9. Educație și formare. Un învățământ superior incluziv și conectat. [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/education/policies/higher-education/inclusive-and-connected-higher-education_ro [Accesat la data de: 27.04.2020]
10. Programul Național de Reformă 2019, Educația terțiară, pag. 73 [Online] Disponibil pe https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2019-european-semester-national-reform-programme-romania_ro.pdf [Accesat la data de: 27.04.2020]
11. Programul operațional capacitate administrativă (POCA). (2019). Dezvoltarea capacității Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice de monitorizare și prognoză a evoluției învățământului superior în raport cu piața muncii. [Online]. Disponibil pe: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Proiecte/SIPOCA/20160831_sipoca3_PREZENTARE%20PROIECT_CO.pdf [Accesat la data de: 27.04.2020]
Preview document
Conținut arhivă zip
- Program de interventie educationala (invatare-dezvoltare) dedicat Resurse umane.docx