Reintegrarea socială a minorilor delincvenți - rolul instituțiilor din comunitate

Introducere

Actualitatea temei: La etapa actuală Republica Moldova se confruntă cu o multitudine de probleme sociale rezultate din transformările radicale în toate sferele vieţii sociale şi care au un impact negativ asupra întregii societăţi. La nivelul transformărilor produse în sfera atitudinilor şi comportamentelor, schimbările sociale au generat o accentuată insecuritate socială, suspiciune şi frustrare în special în rândul tineretului, un puternic pesimism social, un sentiment de descurajare şi chiar de inadaptare. Comportamental aceste percepţii şi atitudini se materializează fie în conduite din ce în ce mai indiferente, fie în comportamente deviante.

Din toate formele existente pe care le poate îmbrăca devianţa socială un loc aparte îl ocupă conduitele delincvente, acestea caracterizându-se prin cel mai înalt nivel al pericolului social. Condiţionată de o serie de factori precum: scăderea bruscă a bunăstării populaţiei, creşterea şomajului, a sărăciei şi a inechităţii sociale, migraţia populaţiei în căutarea surselor de venit şi, respectiv dezorganizarea mediului familial, lipsa supravegherii copiilor şi eşecul şcolar, ascendenţa bolilor sociale (alcoolismul, narcomania, prostituţia, HIV/SIDA) etc., delincvenţa generaţiei în creştere reflectă esenţa societăţii contemporane prin ineficienţa controlului social şi capacitatea redusă de a opune rezistenţă indivizilor ce încalcă prevederile legii.

Conform datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, din numărul persoanelor relevate care au comis crime în anii 2005-2007, 2612 minori (14,6% din total) au fost înregistraţi în anul 2005, 2160 minori (12,4% din total) au fost înregistraţi în anul 2006. Comparativ cu anul 2005, numărul minorilor care au săvârşit crime în 2007 s-a redus cu 797 persoane (fiind înregistraţi 1815 minori sau 11,9% din total). Conform acestor date statistice, putem afirma că infracţionalitatea în rândul minorilor a scăzut, ceea ce se datorează apariţiei noilor instituţii din societate care prestează servicii de reintegrare şi prevenire în societate.

Delincvenţa juvenilă reflectă o inadaptare la sistemul juridic şi moral al societăţii, fiind cea mai importantă dintre devianţele negative, care includ violarea şi încălcarea normelor de convieţuire socială, integritatea persoanei, drepturile şi libertăţile individului. În studiul acestui fenomen trebuie luate în considerare atît particularităţile biologice cît şi cele psihologice ale copilăriei şi adolescenţei. Devianţa minorului este determinată atît de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme, meningo-encefalite din copilărie), cît şi de factori sociogeni în special carenţa afectivă, urmare a situaţiei de copil nedorit sau neglijat care determină un handicap psihic al acestuia încă de la naştere.

În majoritatea cazurilor comportamentul delincvent se manifestă mai pronunţat la adolescenţi.

Adolescenţa este o perioadă de transformări pe plan social, fizic, şi psihic. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale şi adolescenţii le trăiesc ca pe o mare metamorfoză. Transformările pot determina sentimente de jenă, timiditate, refuzul comunicării etc. Emoţiile se manifestă în această perioadă cu un mare dinamism. Au loc treceri bruşte de la stări de fericire la stări de descurajare sau deprimare, de la sentimentul de putere la cel de îndoială, de scădere a stimei faţă de sine. Pentru a face faţă acestor emoţii, adolescenţii dezvoltă reacţii de agresivitate şi de opoziţie faţă de tot ceea ce înseamnă autoritate (părinţi, profesori, instituţii).

Climatul familial joacă un rol important în explicarea conduitelor antisociale (în special conduita parentală). Astfel, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinţilor, a controlului precum şi a afecţiunii acestora, duce la neadaptare socială. De asemenea, familiile caracterizate printr-un potenţial confilctogen ridicat şi puternic carenţate din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral afectează în mare măsură procesul de maturizare psihologică şi psihosocială a personalităţii copiilor.

Delincvenţa juvenilă este interpretată ca fiind o importantă problemă socială, strâns legată de modul în care îşi gestionează comunitatea resursele, de procesele de educaţie şi de socializare, de modul în care funcţionează diversele structuri şi instituţii sociale. Scopul lor este acela de a contribui la dezvoltarea unor programe de reintegrare socială a minorilor delincvenţi şi familiilor acestora, adaptate resurselor şi necesităţilor locale.

La procesul de reintegrare participă instituţii şi organizaţii din comunitate cum ar fi: Consiliul local, Direcţia de protecţie a copilului, Centrul de Plasament Temporar pentru minori de pe lîngă MAI, Agenţia de ocupare a forţei de muncă, poliţia, judecătoria, potenţiali angajatori, biserica, culte religioase, mass – media, dar şi o serie de ONG – uri active in acest domeniu (Societatea Internaţională pentru Drepturile Omului (SIEDO), Institutul de Reforme Penale (IRP), Centrul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, Casa Gavroch etc.

Astfel, în procesul de reintegrare socială a delicvenţilor minori este oportun de dezvoltat acorduri de colaborare cu instituţiile şi organizaţiile implicate, care să implementeze planuri comune de acţiuni la nivel local pornind de la rolurile specifice ale fiecărei părţi, ţinând seama şi de interesele şi situaţia minorilor delincvenţi şi a familiilor acestora.

Problema investigaţiei constituie necesitatea diversificării serviciilor instituţiilor din comunitate în vederea resocializării minorilor delincvenţi.

Obiectul cercetării este procesul de reintegrare socială a minorilor delincvenţi, rolul instituţiilor din comunitate în reintegrarea acestora.

Scopul cercetării constă în analiza programelor de reintegrare şi a serviciilor sociale oferite de instituţiile din comunitate în reintegrarea minorilor delincvenţi.

Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:

• Evidenţierea particularităţilor psihosociale a delincvenţilor minori;

• Identificarea instituţiilor implicate în reintegrarea minorului delincvent şi rolul acestora;

• Studierea opiniilor specialiştilor în domeniul delincvenţei juvenile;

Ipotezele cercetării:

1. Susţinerea morală a familiei şi implicarea instituţiilor din comunitate în asistarea minorilor facilitează reintegrarea socială a acestora.

2. Minorii care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare se reintegrează mai greu decât cei care îşi ispăşesc pedeapsa în comunitate.

3. Parteneriatul dintre ONG – uri şi instituţiile de stat contribuie calitativ la procesul de reintegrare a minorilor delincvenţi.