Relația de iubire - între normalitate și devianță sexuală

Normalitatea este o noțiune care denotă ,,influența exercitată de normele sociale asupra conduitelor și acțiunilor indivizilor pentru a-i face să se comporte într-un mod rațional și predictibil, în concordanță cu așteptările legitime ale întregii societăți’’. (Rădulescu, Zolei, 9, 1999). Așadar, normalitatea presupune a fi în concordanță cu normele societății sau a grupului din care faci parte. Iar devianța reprezintă abaterea de la normele respective, încălcând astfel așteptările legitime ale grupului de apartenență. Astfel că, normalitatea coincide cu tot ceeace este legitim sau licit, pe când devianța cu tot ce este ilegitim sau illicit (ibidem).

Devianța reprezintă o noțiune de natură sociologică care face referire la încălcarea și violarea normelor sociale, dar este și o noțiune de natură psihopatologică cu referire la tipul de personalitate care săvârșește constant acte deviante (Rădulescu, Zolei, 1999).

Principalele tipuri de devianță sexuală sunt:

- Devianța sexuală ,,normală’’

- Devianța patologică

- Devianța ,,de grup’’ (Rădulescu, 1996).

Devianța sexuală ,,normală’’ include acele conduite sau preferințe caracterizate de o corespondență scăzută între reguliiile sociale, prescripțiile juridice și conduitele indiviziilor. În această arie sunt incluse forme de devianță sexual precum, masturbarea, relațiile sexuale preconjugale, sexul oral; practici care în trecut erau considerate extreme de deviante, în prezent au devenit conduit premise și tolerate, deoarece au un character privat, nu intră în conflict cu exigențele morale, juridice sau medicale și nu aduc prejudicii indiviziilor sau anturajului (idem).

,,Relațiile sexuale precojugale pot constitui, de exemplu, o formă de socializare anticipativă, benefică pentru viața de cuplu, pentru creșterea gradului de intimidate sexual a partenerilor. Masturbarea, la rândul ei, permite satisfacerea uior fantasme sexual în absența unui partener de sex și fără comiterea unor acte violente. Sexul oral constituie și el o cale de dezinhibare cu consecințe dezirabile pentru stimularea sexual. Dat fiind funcțiile pe care le îndeplinesc, societaea reacționează față de practicile menționate într-un mod ambivalent, condamnându-le în teorie, dar acceptându-le în practică. Pe de altă parte, ținând seama de caracterul lor lipsit de nocivitate, agențiile de control social reacționează într-un mod mult mai permisiv, decât în cazul altor forme de devianță sexuală’’ (Rădulescu, Zolei, 65, 1999).

Pe de altă parte, devianța sexuală patologică implică acele cazuri caracterizate de o corespondență ridicată între normele sociale, prescripțiile juridice și conduitele indiviziilor. Din punct de vedere statistic, aceste forme de devianță patologică sunt mai reduse. Din această categorie de devianță patlogică fac parte: violurile, agresiune sexual împotriva copiilor, actele de incest (Rădulescu, 1996).

Violul este reprezentat de două elemente principale care conduc la agravarea circumstanțelor în care se petrece, și anume, constrângerea exercitată asupa victimei, dar și lipsa de voință a acesteia, incapacitatea de a se apăra. Numeroși experți consideră că nu întotdeauna motivația sexuală este scopul violului, cât agresivitatea violatorului. Violul reprezintă în majoritatea societăților un acte de violență extremă, o infracțiune deosebit de gravă, deoarece umilește condiția femeii și manifestând consecințe dramatice asupra vieții ei ulterioare (Rădulescu, Zolei, 1999).

Incestul este actul cel mai aspru și universal dezaprobat chiar dacă acesta reprezintă o formă de devianță sexual ,,secretă’’ și greu de identificat. Robert Geiser (Geiser R.L., 1979) consider că pentru fiecare caz de incest raportat sunt alte douăzeci de cazuri neraportate. Principalele cauze ale incestului dinte tată și fiică :

- Lipsa unei mame din familie, care determină asumarea rolului ei de către fiică.

- Tulburări de comportament și de personalitate care definesc tați dominați de tendințe de pedofilie și care și-au pierdut interesul afectiv și sexual față de soție.

- Tendința de alcoholism cronic care caracterizează anumiți tați, aflată în strânsă legătură cu incapacitatea mental sau fizică a mamei, astfel determină asumarea rolului de ,,soție surogat’’ a fiicei (Rădulescu, 1996).