Ritualul Nunții la Rromii Ursari și Căldărari

I. DOCUMENTARE TEORETICA

I.1. Câteva notiuni teoretice:

“Riturile de trecere indica individualitatea si caracterul nostru separat, dar ne reamintesc în acelasi timp foarte ferm si viguros ca apartinem grupului nostru si ca existenta nu se poate concepe separat de acesta” dupa cum afirma Barbara Myerhoff, în “Studies in Festivity and Ritual. Victor Turner Editor. Smithsonian Institution Press, Washington D.C., 1982, p. 109.

Ele joaca, asadar, un rol de prima marime în marcarea momentelor de criza, de ruptura, de tensiune, de schimbare prin care trece orice om, asigurând totodata continuitatea existentei fiintei, individului, în interiorul grupului caruia îi apartine, acelasi în mare, mereu altul în stadialitate. Experienta identitatii si continuitatii de-a lungul cursului vietii este distrusa, deliberat, de riturile de trecere, desi una dintre functiile lor durabile este sa afirme, simbolic, chiar continuitatea, în ciuda aparentei de schimbare si fragmentare.

Cât timp oamenii se nasc, se maturizeaza, se casatoresc, fac copii, îmbatrânesc si mor; cât timp oamenii dau examene de intrare în liceu si la facultate, absolva diferite trepte scolare, se angajeaza sa lucreze, satisfac serviciul militar, se înroleaza în diferite organizatii sau grupuri socio-profesionale, politice, sportive ; cât timp celebreaza ciclurile naturale, începuturile si sfârsiturile calendaristice; cât timp calatoresc într-o lume divizata, cu granite pentru unii bine pazite, cu puncte de control si vami, ei practica sau sunt supusi, cu sau fara stiinta lor, cu sau fara vointa lor, unor rituri de trecere. Între elaboratele culturale ale umanitatii, ceremonialurile de trecere se dovedesc a fi deosebit de persistente, afirma N. Constantinescu in Studiul introductiv al lucrarii lui Arnold Van Gennep: „Riturile de trecere”.

Viata individuala, oricare ar fi tipul de societate, consta din a trece succesiv de la o vârsta la alta si de la o ocupatie la alta. Acolo unde vârstele si ocupatiile sunt separate, trecerea este însotita de acte speciale, cum ar fi ucenicia pentru meseriile noastre, care, la semi-civilizati, constau din ceremonii, pentru ca la ei nici un act nu e absolut independent de sacru. Orice schimbare în starea unui individ comporta la ei actiuni si reactiuni între sacru si profan, actiuni si reactiuni care trebuiesc reglementate si supravegheate astfel încât societatea generala sa nu sufere nici lezari, nici deteriorari. Însusi faptul de a trai necesita pasaje succesive ale unei societati speciale la alta si de la o stare sociala la alta: viata individuala consta astfel dintr-o succesiune de etape ale caror începuturi si finaluri formeaza ansambluri de acelasi ordin: nasterea, pubertatea sociala, casatoria, paternitatea, propasirea clasei, specializarea ocupatiei, moartea. Si fiecaruia dintre aceste ansambluri i se raporteaza ceremonii al caror obiect este identic: realizarea trecerii individului dintr-o situatie determinata la o alta situatie determinata.

Obiectul fiind acelasi, este absolut necesar ca mijloacele folosite pentru a-l atinge sa fie, daca nu identice în detaliu, cel putin analoge, individul transformându-se dupa ce a strabatut mai multe etape si a depasit mai multe frontiere. De aici, asemanarea generala a ceremoniilor nasterii, copilariei, pubertatii sociale, logodnei, casatoriei, graviditatii, paternitatii, funeraliilor si initierii în societatile religioase. De altfel, nici individul, nici societatea nu sunt independente de natura, de univers, fiind supuse ritmurilor care influenteaza viata oamenilor. Si în univers exista etape si momente de trecere, avansuri si stagnari relative, suspendare. Am putea adauga ceremoniilor de trecere umane si pe cele privind trecerile cosmice: de la o luna la alta (ceremoniile de luna plina, de exemplu), de la un sezon la altul (solstitii, echinoxuri), de la un an la altul (revelionul) etc. Pare, deci, rational sa grupam toate aceste ceremonii dupa o schema, a carei elaborare detaliata este înca imposibila.

Daca într-adevar studiul riturilor a facut în acesti ultimi ani mari progrese, suntem departe de a le cunoaste în toate cazurile ratiunile de a fi si mecanismele, si cu o asemenea certitudine încât sa le putem categorisi fara ezitare.

I.2. Studiu introductiv

Un popor se deosebeste de altul prin traditiile sale care-i caracterizeaza modul de a trai si gândi. Acestea reprezinta emblema si mândria lui. Chiar daca evolutia societatii influenteaza aceste traditii, le schimba, ele ramân în mentalul colectiv al neamului ca marca de valoare, de recunoastere, de identificare. Multe natiuni dezvoltate regreta pierderea traditiilor anihilate de civilizatie si încearca revigorarea lor, dovada fiind numeroasele festivaluri folclorice organizate periodic.

Rromii, popor fara un stat sau o guvernare proprie care sa-i protejeze, au supravietuit de milenii tocmai prin pastrarea, aproape intacta, a traditiilor. Chiar si acum, în secolul XXI, cei aproape 8.000.000 rromi care traiesc în Europa constituie o etnie net distincta, cu reguli si legi proprii, printre care mobilitatea, starea de permanenta cautare a unui loc care sa le asigure o viata mai buna, constituie, credem noi, principala caracteristica ce le confera, de altfel, statutul de popor transnational. Numeroasele subdiviziuni ale etniei rrome aduc în tezaurul cultural al Europei tot atâtea traditii. Si totusi, chiar în rândul rromilor se face simtita schimbarea, adaptarea la viata moderna. Rromii din România nu fac exceptie. Exista grupuri care, renuntând la vechi obiceiuri, încep încet, încet sa se alinieze majoritatii, adoptând un mod de viata asemanator acesteia, dar si familii conservatoare care doresc sa-si mentina traditiile ancestrale.