Rolul Asistenței Sociale în Prevenirea Discriminării și a Abandonului Copilului Seropozitiv HIV

I ISTORIC HIV/SIDA

- Virusul HIV şi boala SIDA

- Cauzele apariţiei

- Căi de transmitere

- Tratament antiretroviral

- Efecte psihosociale ale infecţiei HIV

SIDA - Sindromul de Imunodeficienţă Dobândită - a fost raportată pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles şi New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o epidemie de Pneumonie cu Pneumocystis Carinii şi sarcom Kaposi în condiţiile unei aparente stări de sănătate. În anul 1983, Dr. Luc Montagnier a izolat în ganglionii limfatici virusul imunodeficienţei umane (HIV1).

În 1986, în Africa de Vest a fost descoperit HIV2. Pentru ambele tipuri sunt valabile aceleaşi căi de transmitere si de protejare. La numai un an de la primele descrieri ale bolii la adulţi au apărut şi primele cazuri de SIDA la copii, mai întâi în SUA şi apoi în Africa şi Europa. La noi în ţară, primul caz de SIDA a fost diagnosticat în anul 1985, la un adult homosexual.

SIDA a fost diagnosticatã prima dată cu zece-douăzeci de ani înainte de a fi descoperită în SUA (poate chiar în anii '60): simptome asemănătoare cu cele ale SIDA au fost descoperite la unii locuitori ai ţãrilor vest-africane care au venit în Europa. S-a spus cã HIV ar fi ajuns în America prin Haiti, în urma unui schimb inter-cultural între Zair şi Insulele Caraibe.

Apoi este posibil să fi ajuns în New York prin intermediul mediilor homosexuale şi al comunităţilor de consumatori de droguri, de unde s-a rãspândit cu rapiditate în SUA, infectând alte comunităţi homosexuale şi de consumatori de droguri, în cadrul cărora infecţia beneficia de un climat ideal pentru răspândire. Persoanele bisexuale de sex masculin au transmis apoi infecţia soţiilor şi partenerilor sexuali, iar femeile, copiilor lor încă nenăscuţi. Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) este un agent patogen, care iniţial, atacă celulele din sistemul imunitar, multiplicându-se în interiorul acestora şi distrugându-le, scăzând astfel apărarea naturală a organismului împotriva infecţiilor şi a bolilor. Cu dimensiuni extrem de mici, măsurabile în microni şi o structură biologică primitivă, virusul nu-şi poate realiza singur metabolismul şi de aceea parazitează celule gazdă vii pentru a se putea înmulţi. Celulele gazdă pot fi din sânge, ganglioni limfatici, din organele sexuale şi celule ale sistemului nervos. Atacul principal este dat împotriva celulelor T4 („helper”). Acestea fac parte dintre globulele albe, războinicii aflaţi în prima linie de apărare cu care organismul luptă contra invaziei microorganismelor (substanţe străine) care îl pot îmbolnăvi.

Virusul pătrunde în celula T4 prin intermediul unei proteine denumită CD4, se multiplică în interiorul celulei, pe care apoi o distruge, fiind eliberat în sânge şi gata de a infecta alte celule CD4. În timp, prin distrugerea celulei CD4, scade capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, şi se ajunge în stadiul de SIDA. La început infecţia cu HIV nu prezintă nici un fel de simptome. Cu timpul însă, organismul pierde capacitatea de rezistenţă chiar în faţa unei boli infecţioase comune. Infecţiile oportuniste, survenite pe fond de imunitate scăzută, constituie caracteristicile de bază ale sindromului de imunodeficienţă dobândită - SIDA (prescurtare după expresia franceză syndrome d'Immunodéficitaire acquis).

SIDA nu reprezintă doar o singură boală, ci un complex, o colecţie de boli diferite care afectează în mod specific persoanele infectate cu HIV, dar pe care un organism sănătos ar reuşi să le învingă fară prea mare efort. Prin SIDA se înţelege stadiul de infecţie cu HIV în care sistemul imunitar este atât de slăbit, încât nu mai poate face faţă agenţilor patogeni şi pot să apară diferite boli sau tumori. SIDA se manifestă în special prin infecţii comune, rezistente la tratament, cantonate la nivelul diferitelor organe şi sisteme (infecţii pulmonare, intestinale, ale sistemului nervos etc). Medicii au o listă cu aşa numitele „condiţii definitorii SIDA” şi atunci când o persoană infectată cu HIV prezintă o boală de pe această listă, se consideră că e bolnavă de SIDA. Unele dintre aceste boli reprezintă afecţiuni grave, altele minore.

În absenţa unui tratament, evoluţia de la infectare până la apariţia bolii SIDA este, în general, între 8-13 ani. Durata supravieţuirii după instalarea bolii variază, în absenţa tratamentului, de la 9 luni la 2 ani. Această perioadă poate fi prelungită în condiţiile unui tratament adecvat şi susţinut cu medicaţia specifică.