Securitate și violență - o nouă paradigmă a societății

Master an I Mediu

In ultimele decenii, la orizont au aparut germenii constructiei unei noi arhitecturi de securitate, in care vechea ordine mondiala, caracterizata de tendintele de anihilare reciproca a celor doua blocuri politico-militare rivale a disparut. In schimb, la nivel global omenirea continua sa ramana puternic conflictuala, cu toate Incercarile de a se crea un sistem al securitatii globale.

Omenirea a intrat intr-o era marcata de coexistenta şi confruntarea unor tendinte benefice cu altele care genereaza riscuri şi amenintari la adresa valorilor, intereselor şi necesitatilor sociale asumate de oameni şi organizatii. Accesul restrictiv la resurse, precum şi la piete de desfacere, precum şi diferentele de natura civica, etnica, religioasa, culturala sau ideologica intretin o stare conflictuala şi genereaza noi conflicte.

La inceputul mileniului III, tot mai mulţi oameni conştientizeaza ca procesele socio-politice care le condiţioneaza existenţa se amplifica şi se diversifica, iar consecinţele acestora exercita presiuni contradictorii asupra organizarilor sociale, respectiv a naţiunilor. In aceste condiţii, este legitima preocuparea pentru o cat mai buna inţelegere a conexiunilor care se dezvolta intre situaţia oamenilor şi cea a existenţei lor sociale. Evoluţia mediului social in care fiinteaza şi se afirma oamenii, precum şi preocuparile pentru asigurarea trebuintelor de trai şi de satisfacţie ale acestora obliga la o noua abordare a managementului activitaţii de protejare şi aparare a valorilor, intereselor şi necesitaţilor sociale.

In acest context, organizarile sociale, comunitatile, statele democratice şi suverane, precum şi cetatenii sunt preocupati ca, pe fondul mediului social in care fiinteaza şi se afirma, sa construiasca şi sa intretina un mediu de securitate conform cu valorile, interesele şi necesitatile de securitate asumate. Astfel, securitatea – un deziderat permanent al omenirii –, tinde tot mai mult sa-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatile sociale sunt tot mai conştiente de raspunderile care le revin.

Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit, in mod firesc, de-a lungul timpului, modificari esenţiale, ca, de altfel şi atitudinea statelor faţa de modalitaţile de transpunere a acestuia in practica.

In general, in literatura de specialitate, securitatea naţionala a fost definita ca o stare, o situaţie in care in stat, in urma adoptarii unor masuri specifice, capata certitudinea ca existenţa, integritatea şi interesele sale fundamentale nu sunt in primejdie. Dar, securitatea naţionala ar putea fi definita şi ca un proces pe care il parcurge şi il gestioneaza un stat pentru a atinge acea stare definita anterior.

Daca in perioada bipolarismului securitatea naţionala s-a realizat mai ales prin dimensiunea sa militara, in prezent, dinamica relaţiilor internaţionale impune un proces de regandire a conceptelor referitoare la securitatea naţionala şi a demersurilor practice de realizare a acestora, necesitate determinata de modificarea configuraţiei de riscuri şi ameninţari la adresa securitaţii şi percepţiei acestora.

In ultimul deceniu s-au accelerat cautarile pentru inlocuirea paradigmei securitaţii militare cu paradigma securitaţii mulidimensionale, care poate fi considerata ca o structura de tranziţie spre o paradigma a conflictelor non-militare. Aşadar, paradigma non-conflictuala menţionata de unii autori nu are temei real, Intrucat conflictele au un caracter de permanenţa şi se exprima constant In diverse planuri, precum: economic, diplomatic, etnic, religios, cultural, politic, militar.

Noua paradigma, cea a securitaţii multidimensionale, preia şi adapteaza la noile condiţii componentele teoretice ale paradigmei securitaţii militare, la care adauga teoriile integrarii economice, politice şi de securitate, metodologia şi tehnologia controlului armamentelor, prevenirii şi managementului (gestionarii) crizelor.

Componenta politica a securitaţii naţionale/internaţionale.

Punctul de plecare pentru a gasi dilema securizarii unor evenemente, informaţii sau fapte, in ultimul deceniu al sec. XX, a fost raportul dintre chestiunile de securitate obiective (acolo unde exista ameninţare reala) şi cele subiective (aclo unde exista o percepţie a ameninţarii). Factorul politic la putere este responsabil sa construiasca politica de securitate naţionala. La fel, factorul politic analizeaza bine resursele interne, situaţia partenerilor externi şi poziţia statelor mai puţin prietene sa i-a o decizie. In spaţiul Euro-Atlantic de 50 de ani soluţia a fost alinţa defensiva care sa asigure o comunitate de securitate In care partenerii sa aiba drepturi egale şi sa-şi apere mai bine interesele naţionale. Reuşita poarta numele NATO.

Problema pe care o ridica securitatea naţionala in noul context geopolitic este cine e referentul securitaţii. Raspunsul e statul. Da, dar cum se apara securitatea statului şi cat de multa securitate este necesara?, ar putea Intreba cineva. Raspunsul specialiştilor, dintre care se detaşeaza Buzan, de Wilde, Weaver sua Huntington, este ca exista trei componente ale statului care sunt referentul securitaţii:

- ideea de stat (cum cred oamenii ca trebie sa arate şi sa fie statul lor);

- baza fizica a statului (teritoriul, populaţia);

- expresia constituţionala a statului (adica organismele care-l conduc).

Schimbarile care pot interveni Intr-un viitor relativ apropiat se refera la ideea de stat. Consideram ca in primii 100 de ani care urmeaza, deşi va suferi modificari, politca de securitate naţionala va continua sa aiba forme de expresie bine ancorate. Experienţa de 350 de ani a acestui sistem de organizare modern ne face sa credem ca o alta formula de organizare politica, acceptata de majoritatea lumii, este Inca geru de gasit. In aceeaşi ordine de idei de menţionat ca, factorul politic va fi In continuare cel mai important in definirea securitaţii naţionale pentru ca, din punct de vedere politic, securitatea unei ţari poate fi ameninţata cel mai uşor. Ameninţarile militare pornesc de la cele politice.Insaşi discutarea ideii de stat naţional sau unitar reprezinta pentru unele ţari o ameninţare la adresa securitaţii naţionale. Buzan, de Wilde, Weaver spunea ca aspectul politic al securitaţii se refera la stabilitatea organizaţionala a statelor, sistemul de guvernare al lor şi ideologiile care dau legitimitate statulor.

Astfel, puterea politica defineste forma de organizare a statului respectiv, care sunt valorile lui primordiale şi cum Inţeleg autoritaţile sa le apere. Importanţa definirii intereselor naţionale este majora, deoarece In nmele şi pentru protejarea acestor interese se iau anumite masuri pe care armata, serviciile specializate, forţele de ordine şi Intreaga societate sunt chemate sa le apere. Interesele naţionale majore, comune majoritaţii statelor din spaţiul euroatlantic, vor fi In viitor exprimate prin obiectivele enunţate anterior.

Componenta militara:

In concepţia teoreticienilor amintiţi, membri Grupului de la Copenhaga şi experţi ai Studiilor Critice asupra Securitaţii, componenta militara a securitaţii se refera la influenţa reciproca Intre capacitaţile militare ofensive şi defensive ale statelor şi percepţiile acestora faţa de intenţiile celuilalt. Accentul nu se va pune In viitor pe conflictul generalizat, ci pe conflictul de joasa intensitate, pe confruntarea politico-militara Intre state sau grupuri, care cuprinde o gama de acţiuni de la subversiune la folosirea forţei armate. Strategiile militare clasice, bazate pe poziţii de şarje de artilerie sau Inaintari de blindate au fost inlocuite cu strategii flexibile, bazate pe planificare in funcţie de tipul de ameninţare, accentul punandu-se azi pe mobilitatea rapida a forţelor şi eficienţa unui numar redus de forţe umane. Strategia umana va fi şi In viitor influenţata masiv de revoluţia tehnologica.