Sisteme politice totalitariste - național socialismul

INTRODUCERE

Se cunoaşte, de multă vreme, importanţa componentei politice a societăţii, înţelegând prin aceasta întregul ansamblu de concepţii, teze, ideologii, doctrine etc. în planul gândirii politice, precum şi de instituţii şi mecanismele lor de funcţionare, actori politici, relaţii, comportamente, manifestări individuale şi de grup etc. Se ştie, de asemenea, că organizarea politică a societăţii este o construcţie esenţială, de care depinde, într-o măsură hotărâtoare, evoluţia sa. Acestea sunt şi motivele pentru care, în prezent, se acordă o atenţie considerabilă politicului şi politicii, stimulată şi de procesul integrării în structurile euroatlantice a numeroase comunităţi europene sau extraeuropene.

Cunoştinţele politice sunt necesare din cel puţin două perspective importante: în discernerea sensurilor şi direcţiilor evolutive trecute şi prezente ale societăţii şi în previzionarea posibilelor surse de tensionare socio-politică, a tendinţelor care se anunţă în spaţiul social şi politic (şi nu numai al acestora). Cunoştinţele politice sau cultura politică generează un

câmp mai propice înţelegerii şi discernerii fenomenelor politice şi deopotrivă face posibilă evitarea erorilor interpretative ce se înregistrează în prezent (inclusiv în rândul politicienilor) în politică, dezbateri politice şi chiar în unele decizii ale instanţelor politice.

Extremismul politic este reprezentat, în esenţă, de doctrinele comunistă şi nazistă, a căror expresie în plan instituţional o constituie partidele care, fie îşi arogă o astfel de sorginte, fie orientările programatice şi demersurile lor le plasează în acest spaţiu al vieţii politice.

Ambele doctrine îşi caută originile în gândirea unor „noncomformişti”, care se arată adepţi ai practicării relaţiilor de forţă pe terenul politicii, ridicând violenţa şi dispreţul pentru valorile umane la rang de metodă politică. Debuturi incerte sunt urmate episodic de ascendenţe în planul audienţei publice şi de experienţe politice, din nefericire dramatice pentru mari mase umane. Ascensiunea este favorizată de crize sociale şi economice, de mânuirea fără scrupule a verbelor cu iz populist, de promisiunile fără acoperire, care induc în eroare milioane de oameni.

Democraţiile pluraliste se arată nepregătite în faţa asaltului batalioanelor negre, brune sau roşii, cedează şi fac compromisuri, care le costă enorm.

Unele pierd temporar sub loviturile comuniştilor şi fasciştilor, altele trebuie să se mobilizeze exemplar pentru a rezista maşinilor lor de război. Trezite la realitate, o realitate care va apăsa mereu conştiinţa a milioane de oameni, naţiunile care au căzut în capcana comunismului şinazismului, s-au recules şi au zdrobit regimurile totalitare de stânga şi de dreapta.

Sub raport doctrinar, în prezent atât fascismul cât şi comunismul se manifestă în numeroase variante, iar în planul acţiunii politice mai refulează uneori. „Vocea” puternică a democraţiilor pluraliste, care nu se mai lasă amăgite de vorbele dulci ale extremiştilor, le impune în prezent prudenţă şi chiar teamă, în condiţiile în care se respectă regulile „jocului” politic. Devine însă evident că unele grupări politice care se erijează în reprezentante ale intereselor generale şi care fac apel la mijloace violente de luptă (prioritar atentate, puch-uri, răscoale armate) tind să ocupe spaţiul de la extremele sistemului politic. Asemenea formaţiuni, de multe ori cu titulaturi deliberat derutante (“Mişcarea de eliberare ”) sunt asimilate terorismului şi în consecinţă tentativa lor este iluzorie.

Important este ca să devină „vizibile” distincţiile dintre regimul politic democrat şi cele autoritariste sau totalitare, democraţia fiind nu numai o aspiraţie, ci şi o stare, un mod în care şi prin care un individ se regăseşte pe sine şi în acelaşi timp se manifestă ca membru al unui grup sau al unei colectivităţi.