Sistemul de asistență socială

1. Analizaţi sistemul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate din cele patru perspective asupra sistemului social.

Sistemul social se referă la instituţiile şi organizaţiile cu funcţii sociale, specialişti în domeniu, a legislaţiei în domeniu, a programelor şi a serviciilor de natură socială, prestaţiilor sociale şi în primul rând beneficiarii sistemului.

Orice sistem social se caracterizează printr-o dinamică, ceea ce determină noi modificări şi ajustări structurale.

Cele patru perspective prin care putem privi sistemul social sunt:

- Perspectiva structurală;

- Interacţiunea din cadrul sistemului;

- Dimensiunea bio-psiho-socială;

- Influenţele culturale.

S-a mediatizat extrem de mult acest fenomen, datorită efectelor care le are asupra copiilor. Părinţi îşi lasă copii în grija rudelo, prietenilor, considerând că plecarea lor la muncă le va oferi un trai mai bun, decent pe care ei nu l-au avut.

Din perspectivă culturală, putem viza următoarele aspecte:

- Privind ierarhia putem spune că rolul de părinte rămâne adesea un rol descoperit , pe care părinţii plecaţi nu-l mai pot îndeplini.

Rolul de părinte fiind greu de suplinit. De obicei, sistemul familial (familia extinsă:

bunicii, rudele) încearcă să preia acest rol sau chiar sistemul instituţional, dar în ochii copiilor nu poate fi suplinit de nimeni altcineva, chiar dacă acesta este preluat de altcineva.

Adesea rolul de părinte este îndeplinit de copilul mai mare, care duce la o maturizare a acestuia prea rapidă. Copiii care se află departe de părinţii lor, care nu îşi mai îndeplinesc acest rol ( tatăl-capul familiei, mama care se ocupa de îngrijirea şi educaţia lor), se confruntă cu neglijenţa şcolară, probleme legate de comportament, de adaptare, sau chiar tentative de sinucidere.

- Privind sistemul familial- copiii pot deveni un sistem închis în care fraţii se ajută între ei, nu comunică faptul că părinţii au plecat, iar celelalte sisteme precum cel al familiei extinse sau cel al autorităţilor nu le pot oferi sprijin; sau pot reprezenta un sistem deschis, atunci când interacţionează cu familia extinsă, mediul şcolar, cerând sprijin acestora.

Perspectva interacţională poate fi privită, analizând următoarele aspecte:

- Echilibrul:

Atunci când părinţii au decis să plece lăsând copiii singuri sau în grija, cel mai frecvent a bunicilor, s-a creat un dezechilibru la nivelul sistemului acestora, ei fiind nevoiţi să se adapteze lipsei părinţiilor, sprijinului acestora, suportului afectiv, etc.

Pentru ca să nu se instaleze o criză la nivelul sistemului copiilor, noul echilibru este dat de ajutorul pe care îl conferă familia extinsă sau sprijinul autorităţilor.

- Feedback-ul:

Copiii resimt acut lipsa părinţiilor, dorul de ei uneori îi împiedică să îşi desfăşoare în mod normal viaţa, activitatea şcolară, iar foarte mulţi dintre ei se interiorizează şi refuză să comunice despre suferinţa lor. Dacă părinţii ar răspunde rugăminţilor lor de a se întoarce sau s-ar întoarce mai des să îi viziteze aşa cum le promit, echilibrul la nivelul sistemului copiilor s-ar restabili mult mai uşor. Deseori însă, părinţii nu răspund la rugăminţile copiilor şi nici cei din jurul lor, de acasă nu le răspund la întrebări, nu sunt deschişi la nevoile lor

- Cauzalitatea reciprocă:

Faptul că părinţii care sunt un model pentru copil pleacă şi îl lasă în grija altcuiva sau poate chiar singur, înseamnă pentru acesta o lipsă a modelului, imaginii cu care el are nevoie să se identifice. Astfel, persoanele din jur, cu un comportament demn de urmat sau unul de neacceptat devin modele pentru aceşti copii. La rândul lor, de exemplu fraţii mai mari însuşindu-şi un anumit comportament, de multe ori cu tentă deviantă, neechilibrat, este un model pentru cei mici care vor prelua acest comportament.