Sistemul de Protecție a Copilului în România Plasamentul Familial

INTRODUCERE

Intr-un stat democratic, protecţia socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populaţiei.

Protecţia socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru întreprinderi, stat, salariaţi şi toţi ceilalţi factori implicaţi în acţiuni sociale reprezentând nu doar un element fundamental al politicii sociale (ca instrument) cât mai cu seamă obiectivul său central.

În general, abordarea conceptului de protecţie socială se face din două unghiuri de vedere: al ofertantului şi al beneficiarului. Ca în orice raport cerere-ofertă, preţul (respectiv, al protecţiei sociale) se va forma, în condiţiile unei pieţe libere a serviciilor sociale, dar şi ţinând cont de caracterul colectiv al acestui tip de servicii, la intersecţia nevoilor cu resursele. Preţul protecţiei sociale se exprimă prin costurile ocazionate de producerea serviciilor sociale a căror efect este siguranţa sau securitatea socială.

Un gen special de protecţie este cerut de condiţiile cauzate de tranziţie. În această situaţie protecţia este solicitată pentru a putea asigura omului traversarea unei perioade mai scurte sau mai lungi de timp. De aceea se apreciază că politica socială a perioadei de tranziţie se caracterizează în primul rând prin asigurarea protecţiei sociale în faţa fenomenelor inerente acestei etape (şomaj, inflaţie, accentuarea sărăciei, marginalizarea socială etc).

Protecţia socială se manifestă printr-un ansamblu de măsuri (materiale şi/sau nemateriale), care urmăresc direcţii practice, convingătoare, prin acţiuni concrete la nivelul mai multor dimensiuni cum sunt protectia locului de munca, protectia populatiei salariate, protectia impotriva nedeteriorarii calitatii vietii, protectia grupurilor sociale defavorizate sau protectia intregii colectivitati.

Protecţia grupurilor sociale defavorizate (handicapaţii, minori abandonaţi, tineret fără sprijin material şi nematerial, populaţie vârstnică fără suport de ajutor, familii cu mulţi copii fără suport material adecvat etc.).

Acest tip de protecţie porneşte de la drepturile civile ale cetăţenilor punând în evidenţă nu doar serviciile sociale ci şi cele socio-sanitare pentru a proteja şi a oferi sprijinul adecvat individului şi familiei sale. În aceste cazuri, dificultatea de integrare a acestor persoane în lumea muncii cere mijloace de protecţie economică şi socială, corespunzătoare, începând cu integrarea şcolară şi până la găsirea unui loc de muncă pentru aceste persoane cărora să le confere o oarecare independenţă economică, protecţia acestor categorii se constituie ca cea mai asiduă purtătoare a mesajului umanist-social.

O problemă majoră în cadrul acestei categorii de protecţie o constituie protecţia copilului şi a tineretului. Abordarea şi aprofundarea problematicii specifice vârstei tinere au un impact particular deosebit asupra calităţii vieţii. Aspectul condiţiei juvenile prezintă în societatea contemporană o serie de particularităţi: violenţa minorilor, şomajul tinerilor, marginalizarea tineretului prin pierderea atribuţiilor, comportamentul de tip „dezertor” în faţa imposibilităţii găsirii unui loc de muncă pe măsura aşteptărilor, etc, contribuie la accentuarea stării conflictuale în special la această categorie socială.

CONTINUTUL SI ROLUL ASIGURARILOR SOCIALE

Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă de bază pentru toţi oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.

Există mai multe categorii de persoane care cer protecţia socială: protecţia şomerilor, protecţia handicapaţilor, protecţia copilului şi a tinerilor, protecţia socială complementară ( protecţia socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boala profesională ).

Condiţiile concrete şi nevoile diferite care se cer acoperite fac ca şi modalităţile de realizare a protecţiei sociale să fie diferite. Astfel, programele se bazează pe premise diferenţiate în cazul asigurărilor sociale-destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii temporare sau definitive a capacităţii de muncă-sau în cazul protecţiei lucrătorului la locul de muncă-mediu, condiţii de muncă- nevoi care se transferă asupra costurilor de producţie şi a căror satisfacere este inclusă în preţul produsului.

Obiectivele reformei în domeniul asistenţei sociale, adică în domeniul susţinut material de stat, sunt astfel formulate şi fundamentate încât să se poată asigura realizarea restabilirii sau menţinerii unor echilibre între sectorul public şi cel privat, între protecţie şi autoprotecţie, între nevoi şi resurse, între dezvoltarea umană a generaţiei prezente şi cea a generaţiilor viitoare.

Asistenţa socială este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile, fără voia acestora sau sunt prea puţin influenţate de acestea.

Obiectivul principal al protecţiei sociale îl constituie diminuarea sau chiar înlăturarea consecinţelor unor riscuri asupra mediului şi nivelului de trai ale unor segmente ale populaţiei.

In fundamentarea şi promovarea politicii sociale sunt considerate următoarele principii:

- protecţia demnităţii umane;

- eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică

de protecţie socială;

- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control şi

eficientizare a tuturor măsurilor de politică şi de protecţie

socială;

- flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de protecţie

socială la necesităţile reale ale grupurilor şi persoanelor;

- orientarea obiectivelor şi măsurilor de politică şi protecţie

socială în direcţia capacitării, mobilizării şi participării

tuturor forţelor sociale la relansarea creşterii economice,

munca fiind prima sursă a bunăstării şi libertăţii individului,

sursa cea mai stabilă a sănătăţii economiei;

- descentralizarea treptată a protecţiei sociale şi odată cu

aceasta, angrenarea în activitatea de protecţie socială a agenţilor economici, unităţilor administraţiei publice locale, a instituţilor guvernamentale şi organizaţiilor neguvernamentale, societăţilor de caritate şi persoanelor fizice, prin contribuţii materiale, financiare şi sociale ale acestora într-un cadru legal adecvat.