Strategii de integrare socio-profesionale în plan educațional

1. Prezentarea temei, fundamentarea și justificarea alegerii

Subiectul pe care lucrarea de față își propune să îl trateze și să îl supună unui proces complex de analiză teoretică, prin prezentarea unei sinteze din literatura de specialitate, și practică, prin prezentarea unor date statistice, este reprezentat prin identificarea strategiilor de dezvoltare educațională și de integrare socio-profesională a tinerilor instituționalizați.

Am ales această temă deoarece am dorit să identific care sunt cele mai eficiente metode de dezvoltare educațională și de formare socio-profesională a tinerilor instituționalizați, precum și necesarul și calitatea resurselor umane necesare unei bune implementări strategiilor de eficientizare a procesului educațional și de formare socio-profesională a acestui grup social vulnerabil, supus marginalizării sociale.

În acest scop ne-am raportat la nevoile educaționale ale copilului instituționalizat pe segmentul de vârstă 14-17 ani și peste 18 ani, în raport cu relațiile dezvoltate de acesta cu mediul rezidențial în care socializează, crește și se dezvoltă ca ființă socială.

Dezvoltarea educațională și, implicit, integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați au fost mult timp și încă mai sunt subiecte tabu, greu abordabile deoarece vocile copiilor din acest sistem sunt foarte greu auzite sau chiar deloc, iar în momentul în care, la majorat, sunt obligați să părăsească sistemul, sunt aruncați în stradă fără nici un fel de protecție, fără bani și, foarte mulți dintre aceștia, fără o familie și deci, fără un acoperiș deasupra capului.

Carențele educaționale majore derivă din lipsa de atenție, de afecțiune și de comunicare, într-un cuvânt, din ignoranța cu care, marea lor majoritate sunt tratați și se fac simțite încă din primii ani de viață ai acestor copii, motiv pentru care se impune schimbarea de atitudine a factorilor implicați în procesul de dezvoltare, lucru realizabil doar prin descentralizarea sistemului, schimbarea paradigmei instituționale, reorientarea spre comunitate, și spre societatea civilă.

În prezent educația este un factor primordial în ceea ce privește integrarea tinerilor instituționalizați pe piața muncii, întrucât se pune un mare accent pe procesul instructiv-educativ și pe procesul de orientare profesională a acestora, astfel încât tinerii instituționalizați să dețină o calificare potrivită cererii pe piața muncii și deci, în urma unei îndrumări detaliate și corespunzătoare aptitudinilor, competențelor și potențialului individual, tinerii instituționalizați să se poată integra din punct de vedere socio-profesional în momentul părăsirii sistemului rezidențial.

Gradul de succes sau de eșec al tinerilor post-instituționalizați depinde, în foarte mare măsură, de eficacitatea gândirii manageriale a factorilor implicați în dezvoltarea și formarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați. În aceeași ordine de idei, pe lângă instituțiile de protecție socială, răspunzătoare sunt, în egală măsură, comunitatea și societatea civilă prin organismele al căror rol este tocmai acela de a facilita integrarea acestor tineri atât în plan social cât și profesional. Este, de asemenea, necesară și o monitorizare a parcursului socio-profesional al tinerilor care părăsesc sistemul rezidențial, iar pentru ca acest lucru să fie posibil se impune o strânsă și bună colaborare între instituțiile de protecție specială și celelalte organisme sociale, precum comunitatea (și la nivelul acesteia Consiliile locale) și societatea civilă (fundații, ONG-uri, asociații non-guvernamentale, asociații spirituale).

Cercetarea noastră are, deci, rolul explorator al aspectelor care îngreunează procesul de integrare socio-profesională al tinerilor post-instituționalizați în scopul identificării celor mai potrivite strategii de management care ar putea eficientiza procesul de integrare pe piața muncii al acestora, proces foarte dificil în cazul acestei categorii sociale extrem de vulnerabile din punct de vedere social.