Violul - devianță socială

1. Definiţiile violului şi “justificările” acestuia

Fără a fi cuprins în clasificarea tulburărilor sexuale, violul este o infracţiune care ar trebui inclusă mai degrabă în categoria crimelor violente, decât în cea a delictelor sexuale. Acesta deoarece, în cazul violului este vorba despre exprimarea sexuală agresivităţii, mai curând decât de exprimarea agresivă a sexualităţii. Etichetarea violului ca infracţiune sexuală minimalizează brutalitatea actului sau abate atenţia de la violenţa cu care acesta se produce de obicei şi plasează femeia, ca victima mai frecventă, într-o poziţie defensivă.

Dezvoltarea mişcării feministe a favorizat definirea relaţiilor sexuale normale pornind de la consimţământul reciproc al partenerilor şi focalizarea atenţiei cercetătorilor asupra unora dintre conduitele sexuale deviante, printre care şi violul. Acesta este definit ca raport sexual impus unei alte persoane, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea sa de a se apăra sau de a-şi impune voinţa.

Scriitoarea feministă Susan Brownmiller (1975) arăta că violul este un mijloc utilizat de bărbaţi pentru a controla şi intimida femeile, el reprezentând un act de putere mai curând decât unul sexual. Ea susţine că femeile au fost multă vreme o parte a proprietăţii masculine şi, din acest motiv, abuzul asupra femeii a putut însemna punerea la punct a proprietăţii masculine. În ciuda criticilor acestui punct de vedere, agresivitatea masculină şi nevoia bărbaţilor de a domina sunt indubitabil factori explicativi importanţi ai violului.

Din punct de vedere medical, violul a fost definit mult timp ca un simptom individual, idiosicratic al tulburărilor de personalitate. Astfel, violul devine o problemă psihopatologică, iar violatorul apare ca fiind “bolnav”. Totuşi, susţinătorii acestui punct de vedere nu au reuşit să izoleze simptomele tipice sau pattern-ul predictibil al simptomelor cauzal corelate violului.

În extrema cealaltă, Diana Scully şi Joseph Marolla (1984, 2002) au definit violul ca un comportament învăţat social în cadrul interacţiunilor cu ceilalţi; violatorii sancţionaţi penal au învăţat atitudinile şi acţiunile specifice agresiunii sexuale împotriva femeilor.

În antichitate, femeile-soţii au fost considerate o parte a proprietăţii masculine, la fel ca şi scalvii sau obiectele aflate în posesiunea bărbatului. În acest context, violul era considerat o crimă doar în măsura în care cineva atenta la proprietatea altcuiva. În cazul campaniilor militare, violarea femeilor populaţiilor cotropite era permisă şi considerată o modalitate suplimentară de umilire a duşmanului (de asemenea, femeile au fost o parte importantă a capturii de război, fiind folosite ca soţii, sclave, soţii sau concubine). La triburile indienilor americani, violul a fost un mijloc de pedepsire a soţiei adulterine.

Tolerat în timpurile străvechi, violul este considerat astăzi una dintre infracţiunile grave contra moravurilor, pedepsită cu privarea de libertate de la 2 la 7 ani. Circumstanţele agravante ale violului pot fi: violul comis de mai multe persoane, minoratul victimei, legăturile particulare ale violatorului cu victima (acesta se afla sub ocrotirea, educarea sau tratamentul agresorului), lezarea gravă a integrităţii fizice şi psihice a victimei (pedeapsa putând fi de la 3 la 10 ani), omorul victimei sau suicidul acesteia (pedeapsă de la 7 la 15 ani). Tentativa de viol nu este însă sancţionată penal, iar dacă înainte de pronunţarea hotărârii definitive autorul violului şi victima se căsătoresc, fapta nu se mai pedepseşte.

Datele statistice cu privire la viol sunt extrem de puţin relevante datorită faptului că un număr relativ mare de agresiuni sexuale de acest tip nu sunt raportate la poliţie (din jenă, pentru evitarea victimizării în anturaj, datorită sentimentului de culpabilitate al victimelor etc.), iar o parte dintre cazurile raportate nu ajung în instanţă (datorită retragerii plângerilor) sau nu sunt sancţionate penal (de pildă, din lipsă de probe). De exemplu, în S.U.A., potrivit datelor F.B.I., în anul 1987 au fost raportate 91.000 de cazuri de viol, dar experţii consideră că această cifră reprezintă cca. un sfert sau jumate din numărul real de cazuri. În SUA, rata violurilor este de zece ori mai mare decât în Marea Britanie sau Japonia, de patru ori mai mare decât în Australia şi aproape de două ori mai mare decât în Africa de Sud. Dintr-un studiu realizat în San Francisco a reieşit că, patru din zece femei au fost victima unui viol, iar una din trei a fost victima unei tentative de viol.