Analiza Statistică a Județelor din România după Numărul de Spitale

1. Introducere

Proiectul are ca obiectiv principal elaborarea unei analize statistice în ceea ce priveşte spitalele din România, folosind metode descriptive şi inferenţiale, a unei serii de date înregistrate la un moment dat şi analiza statistică descriptivă a unei serii de timp.Datele înregistrate sunt reale preluate din Anuarul statistic 2011 al Institutului Naţional de Statistică.Pentru analiza variabilelor se va folosi o serie de indicatori,indicatori ai mediei, indicatori ai variaţiei, indicatori ai asimetriei şi boltirii, estimaţii prin interval de încredere, testarea ipotezelor asupra unui eşantion .

În România, serviiciile de sănătate sunt foarte importante, ca în orice economie, deoarece viaţa întregii omeniri depinde de ele. Deşi nu dispunem de spitale şi echipamente moderne avem mulţi medici bine pregătiţi.În ultimii 15 ani România s-a confruntat cu un proces socio-demografic complex. Scăderea natalităţii, a mortalităţii generale şi emigrarea populaţiei tinere au condus atât la îmbătrânirea populaţiei în vârstă de muncă, cât şi la scăderea populaţiei totale a ţării cu 1,5 milioane locuitori în ultimii 10 ani, ajungând la 20.254.866 locuitoriin 2011. Toate aceste aspecte au condus la reducerea dimensiunii populaţiei active (de la 51,5% în 1999 la 45,55% în 2011) şi au impus o regândire a sistemului serviciilor de sănătate şi de protecţie socială, în vederea prelungirii vieţii active a populaţiei atât din punct de vedere al calităţii serviciilor oferite cât şi al dotărilor infrastructurale. În ceea ce priveşte tipurile de unităţi sanitare, acestea sunt organizate pe baza mai multor criterii, în funcţie de nivelul teritorial la care functionează şi de gradul de specializare. Din punct de vedere teritorial, spitalele pot fi judeţene, municipale, oraşeneşti şi mai recent comunale. În funcţie de specificul patologiei, spitalele se organizează şi funcţionează ca spitale generale, de urgenţă, de specialitate şi pentru afecţiuni cronice. Din punct de vedere al proprietăţii, acestea pot fi spitale publice, private, sau spitale publice în care funcţionează şi secţii private.

Prin urmare, la nivel local (comuna, municipiu, oraş), funcţionează spitale generale (care au în structura, de regula, doua dintre specialităţile de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală). Gradul de complexitate creşte în concordanţă cu categoria spitalului (clinic, judeţean, de urgenţă), acestea furnizând servicii specializate unei arii teritoriale mai largi, urgenţelor şi cazurilor grave, care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale. Majoritatea clădirilor care adăpostesc aceste unităţi sanitare, precum şi echipamentele care le deservesc sunt într-o stare precară, necesitând investiţii importante pentru a oferi populaţiei servicii la nivelul standardelor în domeniu. Cele mai multe dintre aceste unităţi sunt în proprietate de stat. Clădirile sunt în patrimoniul autorităţilor locale (consiliilor locale/judeţene), acestea având obligaţia de a le întreţine şi reabilita, iar coordonarea resurselor materiale şi umane se realizeaza la nivelul Ministerului Sănătăţii Publice. Echipamentele sunt achizitionate din bugetul de stat, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice. Spitalele îşi pot achiziţiona echipamentele de care au nevoie, dar bugetul autorităţilor locale este insuficient, fiind în principal alocat pentru finanţarea cheltuielilor de reabilitare şi întreţinere, care intră în responsabilitatea lor şi, prin urmare, achiziţionarea de echipamente rămâne pe ultimul plan.

Infrastructura spitalicească are o situaţie precară, majoritatea spitalelor care necesită reabilitare fiind mai vechi de 50 sau 100 ani. Multe spitale funcţioneaza în clădiri care nu au autorizaţie de funcţionare (Regiunea Sud Vest - 94%, Regiunea Nord Vest - 86% si Vest - 70%), ceea ce afectează calitatea serviciilor oferite şi siguranţa pacienţilor spitalizaţi. Regiunea Centru are cel mai mare număr de clădiri fără evaluare în caz de cutremur – 70%. De asemenea, în fiecare regiune există clădiri spitaliceşti revendicate, cele mai multe fiind în Regiunea Vest (16%) şi cele mai puţine în Sud Vest (4%). Serviciile de sănătate se confrunta cu probleme operaţionale şi ca urmare a echipamentelor şi utilităţilor depăşite tehnic şi moral – din camere de boiler, spălătorii, bucătării, şi din alte infrastructuri conexe care asigura funcţionarea spitalului, acestea fiind mai vechi de 25 ani în majoritatea cazurilorSistemul de sănătate românesc trebuie reformat din două puncte de vedere: pentru a face faţa problemelor complexe pe care le implica fenomenu.l de îmbătrânire a populaţiei şi pentru a se orienta spre activităţi de prevenire care pun accent pe întărirea schimbării comportamentelor în rândul populaţiei generale, întrucât populaţia României, nu este suficient de educată pentru a reacţiona într-un mod deschis la faptul că trebuie să meargă la un control medical general periodic.