Exigențe ale integrării României în UE

CAPITOLUL I: Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană

1.1. Scurt istoric al relaţiilor României cu Uniunea Europeană

România a fost primul stat din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană atât în perioada comunistă, cât şi imediat după prăbuşirea acestor regimuri. De asemenea, a fost primul stat din blocul estic care, prin semnarea unor acorduri economice şi de cooperare instituţională, a recunoscut de jure Comunitatea Economică Europeană ca dubiect de drept internaţional. Totuşi în anii 90, pe fondul unei reforme politice li economice lente, România a pierdut aceste avantaje în relaţiile cu Comunitatea şi succesoarea ei Uniunea Europeană. România trebuia sa fie membru al Uniunii Europene încă din 2004, dar neîndeplinirea obligaţiilor a dus la amănarea acestei date până în 2007. O aderare înaintea îndeplinerii obligaţiilor ce trebuiau să le aplice putea genera dezechilibre economice şi sociale atât în România cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Primele contacte dintre România şi Comunitatea Europeană au loc în 1967 când începe o perioada de reconfigurări instituţionale şi deschiderea către cooperare cu alţi actori internaţioanali, acestea iniţiază negocieri cu privire la încheierea unor serii de acorduri tehnico-sectoriale privind produsele agro-alimentare.

În anul 1974 România devine primul stat din blocul comunist care solicită acordarea de către Comunitatea Europeană a regimului preferinţelor vamale generalizate. De asemenea, au fost reduse cu aproape jumătate taxele la exportul produselor agricole prelucrate pe piaţa comunitară.

După prăbuşirea regimului comunist, în martie 1990, România şi Comunitatea Europeană stabilesc relaţii diplomatice. O lună mai târziu, la Bruxelles îşi începe activitatea primul ambasador român pe lângă Comunităţile Europene, iar în iunie este deschisă Delegaţia Permanentă a Comisiei Europene la Bucureşti. Noul context european creat după prăbuşirea regimurilor comuniste a permis un dialog politic şi economic din ce în ce mai intens cu statele din Europa Centrală şi de Sud-Est. La 30 ianuarie 1991 România primeşte statul de invitat special pe lângă Comunitatea Europeană oferită de către Comisia Europeană.

La 1 februarie 1993 este semnat Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. România a fost printre primele state care au încheiat un Acord European, însă, datorită reformei economice şi administrative lente, precum şi datorită instabilităţii politice, începerea negocierilor de aderare a fost amânată până la sfârşitul 90. Interesul pentru aderare la Uniunea Europeană devine mai vizibil incepând din anul 1995 când Guvernul României adoptă un act normativ prin care infiinţa o Comisie pentru elaborarea de strategii de integrare europeană.

Tot în 1995 la 22 iunie România prezintă Uniunii Europene Cererea oficială de aderare, împreună cu strategia naţională, iar anul 1998 este decis pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a 11 state printre care şi România.

România primeşte primul Parteniriat pentru Aderare în 1998, beneficiind astfel de asistenţă financiară în trei direcţii: fondul destinat sectorului agricol (SAPARD), fondul structural destinat dezvoltării infrastructurilor de transport şi protecţie i mediului înconjurător (ISPA) şi fondul pentru investiţii şi consolidare instituţională şi administrativă (PHARE). În 1999 Guvernul României înaintează Comisiei primul Program Naţional de Aderare La Uniunea Europeană.

La începutul anului 2001, sunt înfiinţate Ministrul Integrării Europene precum şi instituţia ministrului delegat pentru aderarea României la Uniunea Europeană, iar Guvernul României adoptă Programul Economic de Pre-Aderare al României.

La sfârşitul anuli 2003 Consiliul European de la Bruxelles a remarcat pregresele României şi Bulgariei şi îşi exprimă dorinţa ca cele două state să devină membre ale Uniunii Europene în 2007. Consiliul European de la Bruxelles a reconfirmat calendarul prevăzut pentru aderarea României. În luna decembrie 2004, la un nou Consiliu European de la Bruxelles, România şi Bulgaria au încheiat oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană, fiind recomandate semnarea tratatului de aderare în 2005 şi aderarea efectivă la 1 ianuarie 2007.

1.2. Condiţiile de aderare

Condiţiile de aderare sunt mai stricte ca niciodată deoarece modelul european promovează un adevărat cul al stabilităţii. Pentru a avea stabilitate, este nevoie de constrângeri tari, de condiţionalităţi clare, coerente şi consistente. Condiţionalităţile de admitere în modelul european trebuiau să fie uşor de măsurat. Altfel, în cazul existenţei unor criterii de convergenţă greu de cuantificat, ar fi existat disensiuni la nivel politic în statele în care guvernele le promovau. În plus, perspectiva unui calendar de îndeplinire a acestor criterii a făcut strategia de obţinere a stabilităţii mult mai consistentă şi mai puţin costisitoare.

Consiliul European, reunit la Copenhaga, în iunie 1993, a convenit că ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc să adere la Uniunea Europeană, pot să o facă şi să devină astfel membre ale respectivei organizaţii. Aderarea urmează să aibă loc de îndată ce ţara asociată în cauză va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce decurg din actul aderării, adică să îndeplinească condiţiile economice şi politice cerute.