Tehnica Construirii și Validării Instrumentelor Psihologice

Testul psihologic este un instrument de investigaţie standardizat, se prezintă la fel pentru toţi subiecţii , este administrat identic, este corectat identic, din el se trag aceleaşi concluzii, şi pune în evidenţă un comportament relevant diagnosticat.

Majoritatea testelor isi valorizează rezultatele prin raportarea la grup.

Criteriile de apreciere a unui test pot fi considerate din perspectiva viziunii mai multor autori. Din inventarierea criteriilor de clasificare, reţinem criteriile realizate de Gustav Lienert şi Ulrich Raatz, care le divizează în principale şi secundare. Cele principale pretind că un test are de respectat trei exigenţe :

1. să fie obiectiv ;

2. să fie fidel ;

3. să fie valid

Cele secundare sunt compuse din următoarele exigenţe :

1. să fie normat;

2. să fie comparabil;

3. să fie economic;

4. să fie util.

Indicele de dificultate al unui item

Calcului indicelui de dificultate al itemilor este se refera la frecvenţa relativă a persoanelor care au rezolvat corect un anumit item al unui test, din totalul celor cărora li s-a administrat testul respectiv (Murphy & Davidshofer, 1991).

Indicele de dificultate al unui item se noteaza cu p. El reprezintă scorul mediu care se poate obţine la item daca s-ar acorda un punct pentru răspunsul corect şi zero puncte pentru răspunsul greşit sau omis. p este întotdeauna cuprins între 0 si 1. Dacă 50 de subiecti din 100 au răspuns corect la itemul 2, atunci indicele de dificultate al itemului este de 50 împartit la 100, adica 0.5. Daca 75 dintre subiecţi au raspuns corect la itemul 3, p va fi egal cu 0.75 şi putem spune că itemul 3 a fost mai usor decat itemul 2. Se poate observa că, cu cât indicele de dificultate este mai mare, cu atât itemul este mai uşor.

In calcul trebuie însa, luată în considerare şi posibilitatea apariţiei efectului dat de ghicirea răspunsului corect mai ales atunci când vorbim de itemii cu variante multiple de răspuns; în acest caz, dificultatea medie optimă pentru un item este de obicei valoarea de mijloc între 1.00 şi proporţia de succes datorată şansei. In cazul itemilor cu răspuns de tipul adevarat/fals, probabilitatea de a ghici răspunsul corect este de 1 sau 0.50. Prin urmare, dificultatea optimă va fi valoarea de mijloc între 0.50 şi 1.00, adică 0.75. In general, valoarea de mijloc ce reprezintă dificultatea optimă a itemului se obţine prin calcularea sumei dintre proportia ratei de a ghici răspunsul şi 1.00, divizată cu 2: 0.50 + 1.00 = 1.5

Formula este urmatoarea :

în care fi reprezintă suma răspunsurilor corecte şi N numarul subiecţilor care au raspuns la item. Formula alternativă : în care NC reprezintă numarul răspunsurilor corecte.

Nr. Crt. Itemi Rezumat

Indicele de discriminare

Indicele de discriminare al unui item indică cât de bine discriminează itemul intre subiecţii cu scoruri mari şi cei cu scoruri mici, adică, puterea de discriminare a itemului. Astfel, un item cu varianţe multiple la un test de evaluare a performanţei este un item bun daca:

(1) majoritatea persoanelor cu scoruri mari la test au răspuns corect la itemul respectiv

(2) cei care au obţinut scoruri mici la test au răspuns greşit la acel item. Daca majoritatea celor care au obţinut scoruri mari au răspuns greşit la un item, atunci este posibil ca subiecţii să realizeze interpretări alternative ale răspunsurilor destinate a fi un distractor. In acest caz, autorul testului trebuie să procedeze la un interviu cu subiecţii pentru a identifica raţionamentul utilizat pentru a răspunde, după care va revizui sau sau elimina itemii necorespunzători.

Există mai multe metode de a masură capacitatea de discriminare a itemilor, alegerea unei metode depinzând de natura datelor. Daca autorul testului vrea să coreleze o variabilă dihotomică cu o variabilă continuă, atunci corelaţia biserială reprezintă metoda cea mai adecvată. Insă, atunci când variabilă dihotomică a fost creată dintr-o distribuţie continuă (ca de exemplu, rezultatul unui test de evaluare a performanţelor la care pe baza răspunsurilor date a fost împărţit în două categorii: admis/respins) se recomandă utilizarea corelaţiei biseriale. Dacă se doreşte măsurarea relaţiei dintre două variabile dihotomice se foloseşte coeficientul phi.