Cuprins
- CAPITOLUL 1 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONCEPTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ÎN EUROPA 3
- CAPITOLUL 2 PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ ORGANIZAREA ŞI FUNCTIONAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE.4
- CAPITOLUL 3 ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE ÎN STATELE UNIUNII EUROPENE.6
- 3.1. Principiile organizării administraţiei publice locale în Spania.6
- 3.2. Principiile organizării administraţiei publice locale în Italia 8
- 3.3. Principiile organizării administraţiei publice locale în Finlanda 11
- CAPITOLUL 4 ANALIZA COMPARATIVĂ A SISTEMULUI ADMINISTRATIV LOCAL ÎN STATELE UNIUNII EUROPENE.13
- CONCLUZIE.15
- BIBLIOGRAFIE.16
Extras din proiect
CAPITOLUL I
Consideraţii generale privind conceptul de administraţie publică
Noţiunea de administraţie publică a fost amplu şi diferit analizată în literatura de specialitate a statelor europene, atât în perioada interbelică, cât şi în cea de după cel de-al doilea Război Mondial, influenţa doctrinei franceze fiind determinantă în spaţiul european. Delimitarea conţinutului şi sferei noţiunii de administraţie are atât importanţă teoretică, cât şi practică, presupunând operaţiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic .
Acceptarea unei definiţii universal valabile pentru conceptul de administraţie pare o utopie . Principala dificultate a acestui demers este dată de însuşi câmpul funcţiilor administraţiei publice care este determinat de organizarea constituţională a separaţiei puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definiţiile formulate să nu poată reclama o valabilitate generală .
Pornind de la sensul original al noţiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre conceptul de administraţie trebuie să facem distincţia între administraţie publică şi privată, care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanţi satisfac trebuinţele sociale prin administraţia publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii .
Noţiunea de administraţie are în vedere două aspecte: sensul material/funcţional, conform căruia administraţia publică semnifică activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi sensul organic – atunci când ne referim la ansamblul autorităţilor publice, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile şi se prestează serviciile publice.
Capitolul al –II-lea
Principiile care guvernează organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale
Administraţia publică la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se organizează şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local.
Autonomia locala reprezintǎ forma modernǎ de exprimare a principiului descentralizǎrii administrative şi înseamna dreptul la autoadministrare. Ea este asociatǎ cu stabilirea unui statut distinct al colectivitǎţilor şi autoritǎţilor locale, în raport cu administraţia de stat. Esenţa acestui principiu este legatǎ de colectivitǎţile locale care, în „Carta Europeanǎ: Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptatǎ de Consiliul Europei la 15 octombrie 1985 cunosc douǎ accepţiuni:
1. colectivitǎţi locale de bazǎ (comune, districte şi departamente);
2. colectivitǎţi regionale (regiuni).
Statele europene se caracterizeazǎ printr-o mare diversitate a sistemelor de administraţie.În afara unor motivaţii de naturǎ economicǎ, social-politicǎ şi istoricǎ, aceastǎ diversitate rezultǎ şi din modul de organizare politico-administrativǎ a puterii politice în fiecare din statele europene. Din acest punct de vedere statele europene sunt grupate în: state federale( Germania, Austria, Rusia, Iugoslavia), state regionale ( Italia, Spania),state unitare ( Franţa, Portugalia, Olanda, România). A apǎrut astfel necesitatea stabilirii unor trǎsǎturi general-comune în reglementǎrile organismelor europene în ceea ce priveşte colectivitǎţile locale organizate în unitǎţile administrativ-teritoriale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Administratia Publica in Trei State ale UE - Spania, Italia, Finlanda - Analiza Comparata.doc