Administrația publică locală - aleșii locali

La nivelul fiecărui stat stat există două tipuri de organe administrative, din punct de vedere al întinderii în teritoriu a atribuţiilor pe care le exercită: organele administraţiei publice centrale, care sunt competente la nivelul întregii ţări şi organele administraţiei publice locale, a căror competenţă este limitată la limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese şi funcţionează. Cele două tipuri de administraţii nu sunt rupte unul de celălalt, între ele existând legături strânse, pe care le impune caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al statului român. In egală măsură, între ele există şi delimitări necesare şi legitime, determinate de faptul că la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale se află principiul constituţional al autonomiei locale.

Conceptul de autoritate de stat „unificată" sau „omogenă" (în care autorităţile locale acţionează ca reprezentanţi ai guvernului central ce sunt în mod echivoc subordonaţi directivelor şi controlului acestuia) a fost respins şi înlocuit cu un sistem dual, în care statul şi conducerea locală acţionează fiecare în propria sferă de influenţă. Cu toate acestea, nu trebuie să ne surprindă faptul că realitatea conducerii locale rămâne, în parte, în urma idealului normativ.

In timp ce reforma legislativă a conducerii locale a consolidat, neîndoielnic, rolul nivelului local şi a reuşit să stabilească o sferă a autonomiei guvernamentale autentică, mulţi susţin că reformele au acordat prea puţină atenţie nevoii unei coordonări şi cooperări interguvernamentale şi unei alcătuiri de politici integrate. Dificultăţile care rezultă din sporirea sarcinilor, lipsa de experienţă într-un cadru politic, juridic şi financiar fundamental schimbat, precum şi lipsa unei supravegheri centrale sunt amplificate de deconcentrarea extremă a resurselor guvernamentale şi administrative la nivel local. Una dintre obiecţiile comune la reforma conducerii locale este aceea că ea a dus la un nivel local atomizat, incapabil să acţioneze eficient în conformitate cu noile sale funcţii. Într-adevăr, multe din localităţile foarte mici, care au la dispoziţie un personal profesionist restrâns sau pe care nu îl au, precum şi resurse financiare limitate, nu vor putea face faţă dificultăţilor ce vor apărea în noile lor sarcini şi nici nu vor mai putea profita de perspectiva oferită de conducerea centrală.

Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.

Principiile administraţiei publice locale

Autonomia locală

Conceptul de autonomie locală defineşte dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a hotărî, cu respectarea legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor organe. Acest concept este definit şi în art. 3 parag. 1 din Carta europeană a autonomiei locale. care prevede că prin auto¬nomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice.

Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, nu şi politică. Prin aceasta nu se poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 215/2001).

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, autonomia locală priveşte două aspecte.

a)organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale;

b)gestionarea sub proprie responsabilitate a resurselor care aparţin unităţilor administrativ-teritoriale.

Sub primul aspect, autonomia locală se manifestă, în principal prin:

-aprobarea statutului comunei sau oraşului;

-aprobarea regulamentului de funcţionare a consiliului local;

-înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici;

-organizarea de servicii publice locale ale comunei sau oraşului.

Cât priveşte cel de-al doilea aspect, autonomia locală se exprimă prin:

-elaborarea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli;

- dreptul de a institui şi a percepe impozite şi taxe locale;

- administrarea domeniului public şi privat al comunei şi oraşului.

Cu alte cuvinte, pentru exercitarea efectivă a dreptului la autonomie locală, auto¬rităţile administraţiei publice locale trebuie să aibă un buget propriu de venituri şi cheltuieli şi să dispună de patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.

Principiul descentralizării

Principiul descentralizării a fost consacrat, în mod expres, în art. 120 alin. (1) din Constituţia României, în urma revizuirii acesteia prin Legea nr. 429/2003. Acest prin¬cipiu a fost definit ulterior de legiuitorul ordinar prin art. 2 lit. 1) din Legea-cadru nr. 195/2006, care prevede că „descentralizarea reprezintă transferul de competenţă admi¬nistrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat".

Noţiunea de descentralizare consacrată de Constituţie reprezintă descentralizarea administrativ-teritorială, adică recunoaşterea în cadrul teritoriului statului a unităţilor administrativ-teritoriale cu personalitate juridică proprie şi cu statut de subiecte de drept distincte.

Unităţile admimstrativ-teritoriale au patrimoniu şi buget propriu, precum şi organe proprii de conducere (consiliile locale şi primarii) prin care îşi exercită dreptul la auto¬nomie administrativă şi financiară.

Sintagma „sectorul privat" din definiţia descentralizării cuprinsă în art. 2 lit. 1) din Legea nr. 195/2006 are în vedere delegarea unor servicii publice de către administraţia publică centrală în favoarea unor agenţi economici sau organisme cu caracter nonprofit, însă acest transfer de competenţe nu este relevant pentru definirea descentralizării admmistrativ-teritoriale.

Principiul deconcentrării

Principiul deconcentrării serviciilor publice constă în transferarea unora din atri¬buţiile autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate către un serviciu determinat al lor în unităţile administrativ-teritoriale. Astfel, în judeţe sunt organizate servicii publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale. Aceste servicii au personalitate juridică, au competenţă materială specializată şi sunt supuse controlului ierarhic exercitat de autorităţile publice centrale.