Administrația Publică Locală. Consiliul Local

. Introducere

1.1 Noţiunea Administraţiei Publice

Conceptul de administraţie, fie în accepţiunea sa privată, fie în accepţiunea sa publică a dat naştere unei multitudini de întrebări, la care răspunsurile sunt date în maniere diferite, în funcţie de autori, de perioada istorică în care acestea au fost formulate, de teoriile care stau la baza lor.

Complexitatea fenomenului administrativ reiese din faptul că în mod obişnuit vorbim de administraţie privată şi publică, de administratori şi funcţionari publici care îndeplinesc funcţii administrative, de persoane care sub comanda altora execută decizii şi de persoane care pun în aplicare deciziile celor aflaţi într-o poziţie ierarhică superioară.

Pe scurt, a administra reprezintă o activitate executivă, pusă sub semnul comenzii sau al delegării de atribuţii. Atunci când această activitate îşi realizează obiectivele folosindu-se de puterea publică, prin derogare de la regulile dreptului comun, ea dobândeşte atributele administraţiei publice.

Pe planul dreptului administrativ, problema care se pune este aceea de a stabili care sunt serviciile publice şi care trebuie să fie modul de organizare a acestora.

În principiu, determinarea serviciilor publice care intră în componenţa statului este o problemă variabilă în timp şi spaţiu, apreciată în exclusivitate politic, de organele reprezentative ale statului, prin lege. Elementul esenţial în stabilirea sferei serviciilor publice îl constituie delimitarea sferei trebuinţelor individuale şi colective care pot fi satisfăcute de sfera privată a societăţii civile, de cea a trebuinţelor care au nevoie de o susţinere publică, prin intermediul administraţiei publice.

Pornind de la această delimitare se operează distincţia între administraţia publică şi cea privată, dimensiunile acestei distincţii rămânând la îndemâna Parlamentului, iar actul prin care face o astfel de distincţie este legea.

Activitatea executivă (constând în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative) este realizată de un sistem de organe ce portă denumirea de organe executive. Totalitatea acestor organe ce exercită atribuţii executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate în stat : legiuitoare şi judecătorească.

După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punctul de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi locale.

1.2 Distincţia dintre administraţia publică centrală si administraţia publică locală

Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care il promovează. Astfel, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Pe de altă parte, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de competenţă materială generală – Guvernul, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Nu în ultimul rând, în timp ce administraţia centrală promovează interesul general – naţional , cea locală promovează înteresul localităţii respective.

2. Administraţia Publică Locală

2.1 Consideraţii generale

Potrivit art. 3 alin. (3) din Constituţia României, teritoriul statului nostru este orga¬nizat în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: comune, oraşe şi judeţe. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 unele oraşe pot fi declarate municipii, în condiţiile legii. Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale ale căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.

Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate face numai prin lege şi cu consultarea cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referen¬dum (art. 22 din Legea nr. 215/2001).

Aceste unităţi administrativ-teritoriale au personalitate juridică. în calitate de per¬soane juridice civile ele au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar în calitate de persoane juridice de drept public ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local.

Unităţile administrativ-teritoriale au organe proprii de conducere care se ocupă de soluţionarea problemelor de interes local, acestea fiind consiliile locale şi primarii. Consiliile locale sunt autorităţi deliberative, iar primarii sunt autorităţi executive (art. 23 din Legea nr. 215/2001).

La nivel judeţean funcţionează consiliile judeţene care coordonează activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean (art. 24 din Legea nr. 215/2001). În relaţiile dintre consiliile locale şi dintre acestea şi consiliile judeţene nu există raporturi de subordonare [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 215/2001].

De asemenea, nici între autorităţile administraţiei publice locale şi cele ale admi¬nistraţiei centrale nu există raporturi de subordonare.

2.2 Principii contemporane de organizare a administraţiei publice locale

Potrivit art. 120 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, administraţia publică locală se organizează şi funcţionează în temeiul următoarelor principii:

1. principiul autonomiei locale;

2. principiul descentralizării;

3. principiul deconcentrării;

4. principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;

5. principiul legalităţii;

6. principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes

deosebit.