Administrația Publică Locală și Cooperarea Transfrontalieră

Omenirea este într-un punct în care, reprezentând împlinirea a doua milenii de la începutul erei noastre, îsi face un bilant al drumului parcurs de istorie pâna acum, scrutând cu mai mult interes decât niciodata viitorul. Relatiile si interdependentele tot mai accentuate astazi dintre state si ceilalti participanti la relatiile internationale, mondializarea problemelor si a solutiilor accelerarea derularii fenomenelor social-politice pun probleme noi în fata oamenilor politici, a specialistilor în stiinte sociale, a juristilor, carora trebuie sa li se dea raspunsuri pe masura.

De multe ori, solutiile oferite de teoriile clasice se dovedesc a fi prea “strâmte” pentru a mai putea descrie si ghida orientarea realitatilor sociale, politice si juridice, facând necesare noi abordari, regândirea schemelor clasice, abandonarea a ceea ce nu mai corespunde si oferirea de noi raspunsuri.

Înfaptuirea reformei în administratia publica si fundamentarea acesteia pe principiile democratice ale statului de drept constituie un element esential al reformei economico-sociale din România, începuta dupa revolutia din decembrie 1989, si se afla în plina desfasurare.

Organizarea politica a planetei la sfârsitul acestui secol si mileniu a suferit si sufera transformari însemnate, afectând însasi esenta multor institutii juridice având caracter clasic.

Între problemele aflate în centrul interesului cercetarilor contemporane de drept public se afla si cele relative la noile forme de cooperare internationala regionale, la locul statului si a suveranitatii, la necesitatea valorilor democratice, la dezvoltarea autonomiei locale, la respectarea drepturilor omului.

Toate aceste chestiuni sunt strâns legate, evolutia lor nu poate fi privita decât în mod unitar, prin întelegerea corecta a mecanismelor care le sunt proprii si a interconexiunilor si determinarilor lor reciproce.

Problemele nou aparute, cu care societatea internationala, statele, colectivitatile teritoriale locale si particularii nu s-au mai întâlnit, necesita solutii pe masura, cu caracter de noutate, de originalitate care pot, uneori, sa socheze pe cei obisnuiti cu schemele clasice, daca nu le pot depasi. Dreptul este însa un sistem evolutiv - atât ca ansamblu de norme, cât si ca stiinta – care a reusit de fiecare data sa se adapteze, sa se modernizeze, sa ofere raspunsuri adecvate.

Nu este însa mai putin adevarat ca excesele, dorinta de a fi original cu orice pret, negarea sistematica a valorii principiilor si institutiilor clasice sunt la fel de nocive. Dreptul prezinta anumite constante fundamentale, care au înfruntat timpul si au câstigat lupta cu acesta care se impun prin valoarea lor de adevar si a caror negare duce la plasarea în afara unui demers serios, în afara abordarii stiintifice si a profesionalismului, în sfera imposturii si amatorismului.

În acelasi timp însa, nici aceste constante ale dreptului nu au putut ramâne identice cu ele însele, ci, pastrându-si, în linii mari, esenta care le confera perenitatea, ramânând în interiorul limitelor fara de care si-ar pierde valoarea de constanta, au stiut sa se perfectioneze, sa dobândeasca valente noi, servind mereu valorile fundamentale ale omenirii.

Cea mai importanta institutie a dreptului în general, a dreptului public în special, fie el intern sau international o reprezinta si va continua mult timp de aici înainte sa o reprezinte statul. El este cel mai important subiect al dreptului intern si al dreptului international. Societatea umana, din vechimea istoriei si înca mult timp în viitorul previzibil, a fost, este si va fi organizata politic si juridic în state, forma indispensabila de organizare atât pentru nivelul national, cât si pentru cel international. Este un adevar care trebuie doar afirmat, ca societatea nationala se organizeaza în stat, iar societatea internationala reprezinta, în primul rând societatea statelor.

Analizând institutia statului, concluzia imediata care rezulta este ca trasatura definitorie a acestuia este suveranitatea. Prin urmare, statul suveran se afla si trebuie sa se afle în centrul oricarei constructii politice si juridice a societatii omenesti acum si în viitor.

Statul suveran de astazi, în procesul transformarilor contemporane, ca baza pentru societatea de mâine, nu este si nu are cum sa fie identic cu statul suveran din secolele trecute ori cu statul suveran din prima jumatate a secolului XX. El este chemat sa raspunda nevoilor contemporane si celor de viitor, nevoi inedite si complexe, în raport cu care trebuie sa se adapteze, sa se transforme, sa se perfectioneze.

Doua sunt directiile principale în care statul suveran, înteles în mod clasic, trebuie sa se confrunte cu un nou mod, de punere a problemei si pe care, inevitabil, se transforma si va continua sa se transforme. Una este dimensiunea internationala la integrare, atât la nivel international regional, cât si la nivel international universal. A doua este dimensiunea interna, având drept obiect întarirea autonomiei colectivitatilor teritoriale locale si coborârea nivelului deciziei publice spre nivelurile de baza, precum si o judicioasa dimensionare a unitatilor administrativ-teritoriale.

Distinct de racordarea statului la problema organizatiilor internationale interguvernamentale si respectiv, a colectivitatilor teritoriale locale, care duce la un bloc institutional public, cu trei mari paliere, si anume international, statal si local, statul suveran se afla si în fata altor probleme, cu o natura diferita, si anume valorile democratiei si respectarea drepturilor omului.

Democratia si drepturile omului necesita a fi respectate la toate cele trei paliere, prin forme si modalitati specifice, carora statul suveran trebuie sa li se adapteze.