Carieră în funcția publică final

Teoreticianul Gary Johns considera organizatiile a fi drept inventii sociale destinate realizarii unor scopuri comune prin efort de grup". În aceeasi ordine de idei putem afirma ca orice organizatie presupune existenta unei ierarhii clare si formalizate la niveluri de decizie, fiecare cu atributii bine definite. În cadrul acestei ierarhii, autoritatea, puterea si comanda sunt în vârful piramidei, iar executia la bazele ei.

Experienta practica a demonstrat rolul esential al factorului uman în cadrul oricarui tip de organizatie. "Latura umana" (expresie consacrata de Douglas Mc Gregor), incluzând oamenii cu tot ceea ce implica prezenta lor (motivatii, relatii formale si informale, negocierea conflictelor) s-a dovedit a fi la fel de importanta în atingerea scopurilor unei organizatii ca si planificarea si organizarea pe baze stiintifice a activitatii.

Procesul complex de reorganizare a armatei a atras dupa sine un proces complex de restructurare a efectivelor, finalizat fiind o data cu intrarea României în Uniunea Europeana. Întreaga politica de personal din cadrul administratiei militare a capatat o noua orientare, total diferita de cea anterioara, iar astazi atentia Directiei de management resurse umane este îndreptata catre elaborarea unui nou ghid al carierei militare, ce are drept premise constituirea unor structuri specializate si a unor grupuri de lucru special constituite care sa asigure planificarea, coordonarea si evaluarea activitatilor de elaborare si implementare a actelor normative, politicilor si strategiilor de dezvoltare a carierei militare.

Literatura de specialitate care vizeaza problemele pe care intentionez sa le dezbat în prezenta lucrare nu ofera informatii complete si satisfacatoare. Intentia mea este de a lamuri aspectele privind evolutia functionarului din administratia militara în cariera, particularizând pe ideea de consiliere profesionala.

Astfel, lucrarea de fata încearca sa descrie si sa analizeze, pe cât posibil, care anume sunt etapele ce trebuiesc parcurse de un functionar în evolutia profesionala, în domeniul militar, si daca este necesar a fi promovata consilierea profesionala. Mai mult, care sunt pespectivele noastre, din punct de vedere profesional? În ce masura ne putem previziona evolutia în cariera? Avem nevoie de structuri specializate în materie de consiliere profesionala?

În vederea relevarii celor expuse am structurat lucrarea pe patru capitole, organizate la rândul lor pe subcapitole si am finalizat cu un set de concluzii si propuneri referitoare la problematica dezbatuta.

Primul capitol introduce conceptul de functionar public, clarificând aspecte ce tin de functia publica atât din perspectiva manageriala cât si a dreptului administrativ.

Capitolul doi vizeaza notiunea de cariera, particularizând pe domeniul administratiei publice. Sunt evidentiate etapele necesare a fi parcurse de catre orice functionar în devenirea sa profesionala, subliniind totodata importanta perfectionarii pregatirii acestora cu scopul de a raspunde în permanenta cerintelor administratiei publice permanent în schimbare.

Capitolul trei aprofundeaza problematica lucrarii prin investigarea conceptului de administratie militara, ca subsistem al administratiei publice. Este analizata evolutia în cariera a functionarului din institutia militara, etapele si pasii necesari promovarii în functie, în grad, cât si relevanta autoperfectionarii constante în domeniu.

În capitolul patru, cel mai important al lucrarii de fata, am realizat o investigatie asupra perceptiei nevoii de consiliere profesionala a ofiterilor din doua unitati militare diferite, Academia Fortelor Terestre si Brigada 282 Infanterie Mecanizata, Focsani. Investigatia a fost realizata prin intermediul anchetei pe baza de chestionar, întarita de un interviu nestructurat pe aceasta tema, la baza acestuia situându-se îndeosebi acele aspecte despre care se doreste a se afla mai multe amanunte. Aceasta cercetare vizeaza evidentierea necesitatii ofiterilor de a fi în permanenta la curent cu actiunile pe care trebuie sa le întreprinda pentru a fi în masura sa promoveze. Concluziile si propunerile din finalul capitolului vin sa întareasca sau sa nege ipotezele ce stau la baza realizarii cercetarii.

Desi este evident faptul ca în aceasta lucrare au fost tratate doar câteva dintre aspectele problematicii, aceasta vizând un nivel mult mai înalt la care nu ne putem raporta de pe aceste pozitii, speram totusi ca lucrarea de fata sa realizeze o constientizare mai profunda a problemei si poate chiar, ca urmare a realizarii unor alte investigatii pe aceasta tema, sa reuseasca sa sensibilizeze factorii de decizie acreditati în luarea unor decizii în acest sens.

CAPITOLUL 1

FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARUL PUBLIC

1.1 Scurt istoric al functiei publice

Existenta statului, înteles sintetic ca putere organizata asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu, a presupus, înca din momentele sale de început, o continua adaptare la dinamica vietii economice, sociale si politice. Raspunsurile pe care statul le-a oferit cerintelor venite în numar tot mai mare din partea societatii s-au concretizat în cresterea volumului si a complexitatii functiilor sale, în multiplicarea atributiilor autoritatilor si organelor sale. Pe buna dreptate, Neagu Djuvara considera ca realitatea cea mai puternica si cea mai interesanta în drept, cea mai pasionanta de studiat este statul (N. Djuvara, 1930. p. 16) .

Potrivit teoriei separatiei puterilor în stat, functiile pe care statul le dobândeste în asigurarea suveranitatii sale, functia legislativa, functia executiva si functia judecatoreasca nu pot fi realizate decât prin exercitarea lor de catre puteri independente, reprezentate la nivel politico-juridic de organe corespunzatoare.

Pentru realizarea acestor functii ale statului se înfiinteaza servicii publice, care, la rândul lor, sunt înzestrate cu functii publice  atributii, competente si raspunderi specifice sarcinilor pe care acestea le realizeaza în scopul satisfacerii intereselor generale ale societatii (V. Prisacaru, 2004, p. 32).

Dupa 1989, functia publica a redevenit, integral, o institutie a dreptului administrativ. Astfel a avut loc desprinderea conceptuala a functiei publice de raportul juridic de munca, iesirea acesteia de sub incidenta dreptului muncii, sub a carui incidenta intrase din 1950. De altfel, în perioada 1949-1989, a fost distrusa întreaga clasa politica a tarii si întregul aparat functionaresc al statului, de la Guvern si pâna la nivelul administratiei publice locale. Mai mult decât atât, nici una din cele trei constitutii socialiste nu a cuprins nici o referire cu privire la functia publica, aceasta notiune fiind considerata desueta, functionarii publici dobândind statutul de om al muncii, supus principiilor juridice ale Codului Muncii, intrat în vigoare în 1950. În pofida argumentarilor din literatura de specialitate, un statut general al functionarilor din administratia publica nu s-a adoptat pâna în 1989, în schimb au fost adoptate prin lege statute disciplinare sau profesionale pentru diferite domenii. Însa, anterior acestei perioade, reglementarile functiei din administratia de stat au o bogata traditie.