Clauze Facultative ale Contractului Individual de Munca

Introducere

Art. 10 din Codul muncii actual prevede ”contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu”[18].

Orice contract individual de muncă are o parte legală, formată din drepturi şi obligaţii prevăzute în legi sau alte acte normative, şi o parte convenţională, care cuprinde clauze lăsate la liberul acord de voinţă al părţilor. Partea legală are caracter de ordine publică, prin clauzele incluse în ea neputându-se crea salariatului o situaţie mai puţin favorabilă decât minimul legal. Din punct de vedere al conţinutului, contractul individual de muncă are clauze generale, care se regăsesc în orice contract şi clauze speciale caracteristice unui anumit tip de contract. Unele clauze sunt apreciate ca fiind esenţiale, în rândul acestora incluzându-se cele ce se referă la felul muncii, locul muncii, salariul. Contractul individual de muncă mai include clauze privind durata contractului, timpul de lucru, concediul de odihnă, condiţiile de muncă, protecţia şi igiena muncii, ordinea şi disciplina muncii, acordarea de spaţiu de locuit, transportul la domiciliu, pregătirea profesională, etc.Toate acestea fiind si elementele obligatorii ale unui contract individual de munca.

În afara elementelor obligatorii ale contractului individual de muncă, între salariat şi angajator pot fi negociate şi alte clauze specifice:

- clauza cu privire la formarea profesionala,

- clauza de neconcurenta,

- clauza de mobilitate

- clauza de confidentialitate.

În reglementarea mai veche, asemenea clauze nu beneficiau de un text de lege care să le legitimeze inserarea în contractele individuale de muncă. Mai mult, Inspectoratele Teritoriale de Muncă obişnuiau să pună la dispoziţia angajatorilor un formular tip pentru încheierea contractelor individuale de muncă, ceea ce a condus la o uniformizare a acestor contracte Singura modalitate de a particulariza aceste contracte era să includă o rubrica care sa contina o serie de clauze convenţionale negociate de părţi care să nuanţeze munca prestată in funcţie de specificul activităţii angajatorului. Din aceasta cauza au apărut diverse formulări pentru clauze de confidenţialitate, fidelitate, neconcurenţă etc.

Sunt două tipuri de clauze specifice :- prevăzute in mod expres in Codul Muncii

- neprevăzute in mod expres in Codul Muncii

I. Clauze prevazute in mod expres in Codul Muncii

1. Clauza cu privire la formarea profesionala

Formare profesionala poate fi considerata atat un drept al angajatului cat si o obligatie a angajatorului.

Potrivit art. 189 din Codul muncii, formarea profesionala a salariatilor se poate realiza prin urmatoarele forme:

- participarea la cursuri organizate de catre angajator sau de catre furnizorii de servicii de formare profesionala din tara sau din strainatate;

- stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca ;

- stagii de practica si specializare in tara si instrainatate;

- ucenicie organizata la locul de munca ;

- formare individualizata ;

- alte forme de pregatire convenite intre angajator si salariat.

Angajatorul, în conformitate cu prevederile art. 190 din cod, are obligaţia de a asigura

salariaţilor acces periodic la formarea profesională. În acest sens, angajatorul elaborează,

după consultarea cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor, planuri anuale cu privire la

formarea profesională. Formarea profesională individualizată se stabileşte de către angajator împreună cu salariatul în cauză, ţinând seama de criteriile avute în vedere în cadrul planului anual de

formare profesională şi de condiţiile de desfăşurare a activităţii la locul de muncă.

Formarea profesionala are drept obiective principale:

- promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale.

- adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca

- obtinerea unei calificari profesionale;

- dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare realizarii activitatilor profesionale

- actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfectionarea

- reconversia profesionala determinata de restructurari socio-economice;

- prevenirea riscului somajului;

Aceste obiective se pot realiza prin: ▪participarea la cursuri organizate de catre angajator sau de furnizorii de sevicii de formare profesionala din tara sau din strainatate; ▪stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca; ▪stagii de practica si specializare in tara si in strainatate, ▪ucenicie organizata la locul de munca, ▪formare individualizata si alte forme de pregatire profesionala convenite intre angajator si salariat.

Art. 195 din Codul muncii prevede că salariaţii care au beneficiat de un curs sau stagiu

de formare profesională mai mare de 60 de zile, din iniţiativa angajatorului, nu pot avea

iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data

absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională. Prevederea se referă la

posibilitatea salariaţilor de a denunţa unilateral contractul individual de muncă, înaintând

angajatorului o demisie.

Dacă salariatul are iniţiativa încetării contractului individual de muncă deşi a beneficiat

de stagii de pregătire plătite de angajator cu durata de peste 60 de zile, acesta va fi obligat să

suporte toate cheltuielile ocazionate de formarea profesională, proporţional cu perioada

nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

Chiar dacă legea prevede expres termenul de 3 ani de zile, apreciem că părţile contractului

individual de muncă pot negocia o perioadă de timp mai îndelungată în care salariatul să nu

poată demisiona, decât sub ameninţarea achitării daunelor aferente.

Această obligaţie include următoarelor categorii de salariaţi:

- cei care, deşi au beneficiat de cursuri sau stagii de pregătire au solicitat încetarea

unilaterală a contractului individual de muncă (au demisionat) mai înainte de

expirarea perioadei de timp în care trebuiau să lucreze în favoarea angajatorului

finanţator;

- cei care, în acelaşi interval de timp, au fost concediaţi pentru motive de

indisciplină;

- al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pe

o perioadă mai mare de 60 de zile;

- în situaţia condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o

infracţiune în legătură cu munca lor;

- în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei,

temporar sau definitiv.