Concepte și Noțiuni cu Privire la Dezvoltarea Rurală Durabilă

Concepte şi noţiuni cu privire la dezvoltarea rurală durabilă

1. Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie

Termenul de spaţiu rural a fost şi este subiectul a numeroase definiţii şi interpretări.

Astfel în literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Mulţi specialişti definesc spaţiul rural prin opoziţie cu spaţiul urban ca fiind „zona caracterizată printr-o populare şi densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţii agricole”.

Lemoin F. consideră că spaţiul rural cuprinde „teritoriul naţional minus ceea ce este urbanizat, ceea ce constituie localităţile urbane şi activităţile industriale”.

Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă mari concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului.

Pierre George, definind ruralul prin raport cu urbanul arată că: „satul se opune oraşului; faptele de la sat sunt fapte rurale” ”geografia rurală studiază satul şi nu numai agricultura” ”satul fiind tema de visare a ţăranilor urbanizaţi care şi-au părăsit amintirile lor”.

În Europa începând cu anii 1987-1988 a început un nou proces de preţuire mai accentuată a spaţiului rural. În această perioadă s-a desfăşurat Campania Europeană pentru lumea rurală, organizată de către Consiliul Europei, campanie compusă dintr-o serie de manifestări şi de conferinţe pe teme diverse, care au fost în mare măsură la originea publicării Cartei elveţiene pentru dezvoltarea lumii rurale, adoptată de către Comitetul Naţional al Mediului Rural pe 16 decembrie 1987.

În timpul celui de-al Doilea Forum European pe probleme de agricultură din octombrie 1992 preşedintele Comisiei de agricultură, de atunci, a propus elaborarea unei carte a dezvoltării rurale europene.

Primul proiect de Cartă Europeană a Spaţiului Rural a fost prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 28 iulie 1995, la Strasbourg.

Forma definitivă a Cartei a fost obţinută la Sesiunea Ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 23 aprilie 1996 sub denumirea de Recomandarea 1296 (1996) cu privire la Carta europeană a spaţiului rural. Această Cartă a fost realizată pentru a crea principiile directoare dezvoltării durabile a agriculturii, silviculturii şi spaţiului rural european. Aceste principii ar trebui să servească statelor membre şi nemembre ca bază de plecare pentru a putea pregăti o reformă a politicii lor în aceste domenii.

Definiţia spaţiului rural a trecut şi ea prin diferite forme în cursul diferitelor etape ale naşterii Cartei.

Conform articolului 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spaţiului Rural elaborată de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei, prin spaţiu rural se înţelege: terenul agricol, aferent culturilor şi creşterii animalelor şi spaţiului funciar neagricol aferent altor întrebuinţări decât agricultura şi anume locuirea sau activităţile oamenilor care trăiesc în mediul rural.

După discutarea acestui text la cel de-al treilea Forum European de la Verona, din martie 1995, Comisia însărcinată cu amendarea proiectului de cartă europeană a redefinit spaţiul rural prin următoarea formulare: „expresia spaţiului rural conţine zona interioară şi de coastă şi cuprinde satele şi oraşele mici în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură şi silvicultură, amenajarea zonelor montane de petrecere a timpului liber şi de distracţii, rezervaţii naturale, ale activităţii de locuit şi de habitat sau destinate unei activităţi artizanale, de service sau industriale”.

Părţile agricole şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de spaţiul urban, care se caracterizează prin concentraţii mari de locuitori şi structuri verticale şi orizontale.

Forma definitivă a noţiunii de spaţiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural, în următoarea definiţie: „expresia (noţiunea) de spaţiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

b) activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale);

d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)”.

Noua concepţie despre rural spune că spaţiul rural în Europa constituie un spaţiu peisager, preţios, rezultat al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate.

Spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce în ce mai cerute în societate, doar dacă el va rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi dotat cu o bună infrastructură, o agricultură şi o silvicultură viabilă, condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole, un mediu intact şi cu un peisaj îngrijit.

Analiza istorică a evoluţiei mediului rural impune consideraţii privind ruralul tradiţional, modern şi contemporan. Prin urmare, ruralul nu este o realitate statică, ci un mediu dinamic, în permanentă evoluţie şi confruntare cu mediul urban. Astfel, ruralul modern ia treptat locul ruralului tradiţional.

Dar spaţiul rural se defineşte ca un mod particular de utilizare a spaţiului şi a vieţii sociale şi se caracterizează prin:

a) o densitate redusă de locuitori şi de construcţii, făcând să apară preponderent în peisaje o întindere vegetală;

b) uzanţa economică de dominanţă agro-silvico-pastorală;

c) modul de viaţă a locuitorilor săi caracterizat prin apartenenţa lor la colectivităţile de talie limitată şi prin raportul lor particular cu spaţiul;

d) o identitate şi o reprezentare specifică, cu conotaţii puternice ale culturii săteşti. (Kayser, B., 1990).

Spre deosebire de sat, care se referă la unităţi sociale sau aşezări umane specifice, puternic individualizate, conceptul de rural sugerează ansamblul spaţiului în care sunt situate satele, raporturile lor de interdependenţă şi specificitate ecologică a comunităţii săteşti. Conceptul de rural, de asemenea, desemnează anumite populaţii care se disting în interiorul colectivităţii umane sau a societăţii globale prin particularităţi economice, demografice, ecologice şi socio-culturale.

2. Structura spaţiului rural

Bernard Kayser şi colaboratorii săi în lucrarea „Pour un ruraliteé choise” a împărţit spaţiul rural în trei tipuri de zone, după problemele specifice de natură socio-economică şi anume:

1. zone periurbane sau preorăşeneşti;

2. zone intermediare sau de echilibru;

3. zone rurale periferice, marginale sau defavorizate.