Construcția europeană

Constructia Europeana II

Politici europene

In UE nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Capitolul 1 - Politica agricola comuna

1.1 Introducere

Reglementarea aspectelor specifice agriculturii mediului rural impune, datorita specificului lor, um mod de abordare particular. Inca de la momentul aparitie primelor manufacturi, oamenii au realizat ca munca agricola este mai dificila atat ca eforturi depuse, cat si ca mediu de lucru.

Dinamica Uniunii Europene in ceea ce priveste numarul statelor membre, dar si nivelul de dezvoltare economica si sociala au impus inca din 1992 reformarea politicii agricole comune, principiile acesteia ramanand insa aceleasi: unicitatea pietii, preferinta comunitara si solidaritatea financiara.

1.2 Evoluria politicii agricole in Europa

Inca de la incepurile sale, Comunitatea Economica Europeana a pus bazele unei politici comune in domeniul agricol care avea menirea de a asigura securitatea alimentara a arilor membre si de a proteja agricultorii europeni in raport cu cei din alte tari.

Anul 1962 a constituit anul de debut al Politicii Agricole Comune. Masurile luate de-a lungul timpului au generat insa mai multe probleme pe care Uninea Europeana a incercat sa le rezolve intervenind asupra politicii agricole adoptate. Politica Agricola Comunitara a cunoscut mai multe etape, ea fiind reformata si adoptata conditiilor si situatiilor aparute.

In prima etapa, care a durat 12 ani, statuata prin Tratatul de la Roma (1957), a actionat mecanismul de preturi si de formare a pietei unice. Se inpunea armonizarea intereselor nationale cu cele comunitare, tarile semnatare depunand eforturi sustinute in acest sens.

Din anul 1970 pana in 1983, are loc o consolitarea a Politicii Agricole Comune, efectele acesteia fiind resimtite din ce in ce mai negativ din cauza exedentelor de productii inregistrate.

In aceasta perioada se resimtea necesitatea unei reforme majore a Politicii Agricole Comune, reforma care a avut loc in 1992 si care a fost cunoscuta sub denumitea de reforma Mac Sharry. Prin aceasta s-a urmarit in principal reafirmarea Uniunii Europene ca exporator important de produse agricole in lume. Masurile adoptate in vederea eliminarii problemelor aparute au fost legate in special de: reducerea preturilor garantate, pentru a fi aduse la nivelul preturilor practicate la nivel international, adoptarea unor plati compensatorii in vederea asigurarii veniturilor agricultorilor, reducerea subventiilor pentru exportul de produse agricole, introducerea in perioade de refacere a unor suprafete agricole cu sustinerea financiara adegvata din partea organismelor publice pentru pierderile suferite.

In aceste conditii, un nou set de reforme ale Politicii Agricole Comune a fost propusa in cadrul „Agendei 2000” si, a fost aprobat de sefii de state sau guverne in martie 1999, la reuniunea de la Berlin. Obiectivul principal al acestor reforme a fost modernizare politicilor Uniunii Europene si pregatirea acesteia in vederea liberalizarii pietii si extinderii spre Est.

In anul 2003, sub influenta Agendei Lisabona si a negocierilor din cadrul Organizatie Mondiale a Comertului a fost realizata o noua reforma a Politicii Agricole Comune care avea ca principii fundamentale reorganizarea politicii pe doi piloni (controlul activ al preturilor si realiarea de investitii publice in mediul rural) si decuplarea subventiilor directe de nivelul productiei.

1.3 Caracteristicile si principiile Politicii Agricole Comune

Inca de la initierea politicilor agricole comune, tarile europene au fixat o serie de principii in baza carora se urmarea atingerea obiectivelor fundamentale legate de productia si consumul de produse agricole. In timp, odata cu transformarile suferite s-au delimitat trei principii de baza, si anume:

1. Unicitatea Pietii. Conform acestui principiu, tarile membre isi propuneau exculderea barierelor comerciale si vamale oferind un cadru unic de confruntare a cererii cu oferta in toate tarile membre.

2. Preferinta comunitara – exprima orientarea consmului in special catre produsele comunitatea evitandu-se importurile si favorizand consumul produselor europene.

3. Solidaritatea financiara. Acest principiu se refera la asigurarea si gestionarea in comun a fondurilor. Inca din anul 1962 a fost infiintat Fondul European de Orientarea si Garantare Agricola (FEOGA) cu cele doua componente ale sale: orientare – destinat acoperirii chetuielilor generate de politica preturilor si pietei comune si garantare – necesar realizarii investitiilor in vederea dezvoltarii ruraule si sociale.