Corupția

1. FENOMENUL CORUPTIE

Responsabilitatea fata de cetateni si transparenta reprezinta doua caracteristici majore ale bunei guvernari. În acelasi timp, însa, istoria societatilor cu traditie democratica a confirmat cu prisosinta ca responsabilitatea fata de cetateni si transparenta administratiei publice depind esential de masura în care cetatenii însisi vegheaza la comportamentul administratiei publice, de

masura în care cetatenii îsi exercita dreptul pe care îl au in societate de a fi informati si de a participa la propria guvernare. Constitutia României si legislatia specifica in vigoare garanteaza cetatenilor dreptul de a se informa si a primi date de la administratia publica cu privire la deciziile ce sunt puse in aplicare in cadrul comunitatii in care locuiesc. Astfel, cetatenilor le este garantat nu numai dreptul de acces la informatiile de interes public, de petitionare ori de a participa la procesul decizional din administratia publica, dar si de a exercita un anumit control asupra comportamentului ilicit al functionarilor administratiei publice. Legislatia specifica instituie proceduri în general eficiente, prin care cetatenii pot sesiza ori se pot plânge de abuzuri ale autoritatilor publice sau de acte de coruptie.

Trecand la o exemplificare a ceea ce reprezinta coruptia, in cea mai simpla descriere a sa, aceasta semnifica abuzul de putere, cel mai adesea in scopul obtinerii de castiguri personale sau in avantajul unui grup caruia cineva ii este devotat. Coruptia poate fi motivata de lacomie, de dorinta de pastrare sau de sporire a puterii sau credinta intr-o presupusa stare de mai bine. Desi cel mai adesea “cuvantul” coruptie este asociat abuzului de putere din partea politicienilor sau functionarilor publici, acest concept descrie, de fapt, un tipar comportamental intalnit in aproape orice sector, actiuni ce sunt savarsite in spatele unor diferite forme de abuz. „Luarea de mita”, „traficul de influenta”, “frauda”, “favoritismul” sau oricare alta fapta de coruptie constituie, desigur, un abuz, în sensul în care, prin aceasta fapta, se produce o „încalcare a legalitatii”. Dar, tot un abuz este,de exemplu, si fapta persoanei dintr-o institutie publica care, având atributii în comunicarea de informatii publice, refuza sa raspunda în termenul prevazut de lege unei cereri care i-a fost adresata în acest sens, dand astfel dovada de nepasare si ineficienta.

De asemenea, tot un abuz constituie si fapta conducatorului auto care circula printr-o localitate cu o viteza mai mare decât cea legala, iar in unele cazuri acestia scapa doar cu o avertizare deoarece multi acorda “atentii” celor de la politia rutiera atunci cand sunt prinsi in fapt. Ceea ce diferentiaza în mod esential o fapta de coruptie de alte tipuri de „abuzuri“ este, pe de o parte, calitatea autorului respectivei fapte (aproape de fiecare data un oficial), iar pe de alta parte, scopul pe care respectiva persoana îl urmareste prin savârsirea faptei respective: obtinerea de foloase personale – pentru sine, pentru familia sa, pentru prieteni etc.– prin folosirea abuziva a functiei publice pe care o ocupa. În sfârsit, nesolutionarea în termenul si în conditiile prevazute de reglementarile speciale a unor petitii, a unor cereri de furnizare de informatii publice ori în vederea exercitarii dreptului de a participa la procesul decizional din administratia publica constituie, în mod evident, „abuzuri” (într-o acceptiune terminologica mai adecvata si mai acoperitoare decât altele) si nu acte de coruptie.

Trasand o privire de ansamblu asupra fenomenului de coruptie in trecut, si mai apoi in prezent, se observa faptul ca nu exista o dovada clara care sa demonstreze ca actele de coruptie sunt mai des intalnite in momentul de fata; coruptia a existat, sub o forma sau alta, din primele zile ale organizarii sociale. Ceea ce s-a schimbat intradevar este faptul ca informatiile referitoare la actele de coruptie sunt acum disponibile, in conditiile in care guvernele au posibilitati din ce in ce mai reduse de a ascunde aceste practici; nivelul tolerantei fata de coruptie a scazut , iar dezvoltarea democratiei permite din ce in ce mai putin coruptiei sa infloreasca (cel putin teoretic).

Silvio Wasibord, profesor de comunicare la Universitatea Rutgers, spune ca “fenomenul coruptiei este vizibil mai curand datorita noilor conditii politice si imediatice, decat din cauza faptului ca guvernele (din anumite tari) sunt mai corupte decat cele dinaintea lor”.Dezvoltarea presei si a internetului, care critica regimurile represive cu mai multa indrazneala, a contribuit la mediatizarea coruptiei. In numeroase tari, campaniile solide de presa au ajutat la transformarea coruptiei intr-un subiect de maxim interes pentru public, dar in orice stat vom gasi si sectoare ale mass-mediei “cumparate” de catre oameni influenti ce urmaresc manipularea in masa a populatiei.

2. UNDE APARE FENOMENUL CORUPTIEI

Una din problemele majore ale Romaniei, coruptia, apare pregnant in diverse sectoare, indiferent de structura politica sau de nivelul de dezvoltare sociala sau economica al statului. In general, este mai probabil ca actele de coruptie sa apara acolo unde sectorul public si cel privat (definit in linii mari) se intalnesc, si in special acolo unde exista o responsabilitate directa legata de furnizarea unui anume serviciu sau de aplicare a unor reguli ori a unor obligatii financiare. Intre acestea se numara, de exemplu, achizitiile si contractarile publice, activitatile de acordare a licentelor, precum si acordarea autorizatiilor de import sau export, realocarea terenurilor si colectarea veniturilor sub forma de impozite sau taxe vamale, etc.

Sistemele de colectare a impozitelor si a veniturilor vamale sunt in mod special expuse practicilor corupte. Prin mita si alte metode de exercitare a superioritatii, o elita bine pozitionata financiar se poate sustrage evaluarii corecte in ceea ce priveste plata impozitelor sau pur si simplu poate sa nu plateasca nici un impozit. In acelasi mod, oficialii vamali pot ameninta cu un nivel mai mare a sumelor de plata sau pot promite o evaluare mai convenabila pentru a obtine bani din partea companiilor.