Cultura Organizațională în Instituțiile din Sectorul Public

1.Prezentarea generala a conceptului de cultura organizationala

Termenul de cultura provine din antropologie. El a fost utilizat pentru a reprezenta într-un, sens foarte larg, elementele fizice şi spirituale pe care o anumită colectivitate umană le-a transmis de la o generaţie la alta. În American Heritage Dictionary cultura este definită ca fiind totalitatea credinţelor, valorilor, comportamentelor, instituţiilor şi alte rezultate ale gândirii şi muncii umane, ce sunt transmise social în cadrul unei colectivităţi. Webster.s New Collegiate Dictionary. defineşte cultura organizaţională ca fiind .un model de integrare a comportamentului uman ce include modalităţi de gândire, limbaj, acţiune cât şi artefacturi, şi care depinde de capacitatea umană cu privire la procesele de învăţare şi transmitere a cunoştinţelor către generaţiile următoare.

Domeniul de studiu al culturii organizaţionale are o istorie relativ recentă, termenul a început să fie utilizat pe larg în anii `80 ai secolului al XX-lea. Interesul faţă de cultura organizaţională se explică prin faptul că la etapa actuală comunitatea mondială este marcată de asemenea procese de anvergură ca globalizarea economiei şi informatizarea societăţii, ceea ce a condus la apariţia unor noi forme şi metode de organizare a activităţii umane. Ritmul schimbărilor tehnologice impun noi cerinţe faţă de practicile organizaţiilor şi oamenii care activează în cadrul lor. În aceste condiţii, organizaţia se centrează mai mult pe cunoştinţe şi comunicare, decât pe control şi ierarhie administrativă.

Orice organizaţie are o cultură proprie, care reflectă istoria ei, modul de abordare a problemelor, practicile de conducere a activităţilor, stilul managerial, atitudinea faţă de risc, competiţie, consumatori şi, desigur, de salariaţi. Cultura organizaţională poate fi definită doar plecând de la om, deoarece fondatorii şi purtătorii culturii organizaţiei sunt oamenii. Sistemul de simboluri, tradiţii, ritualuri, valori şi norme de comportament împărtăşite de cea mai mare parte a personalului unei organizaţii, modul de gândire şi de acţiune, care stă la baza activităţii organizaţionale, modalitatea de integrare internă şi de adaptare la mediul extern constituie cultura organizaţională.

“Le Petit Robert” defineste cultura organizationala cosinderand cele doua perspective ale coceptului,cea individuala,de identitate si ce colectiva ,pe de o parte,ca o dezvoltare a anumitor facultati a spiritului prin exercitii apropiate si prin ansamblul cunostintelor dobandite ,iar,pe de alta parte, ca ansamblul aspectelor intelectuale si artistice ale unei civilizatii.

“In sensul ce mai larg, cultura poate fi astazi considerata ca ansamblul trasaturilor

distinctive, sprituale si materiale ,intelectuale si afective,care caracterizeaza o societate sau un grup social.Ea inglobeaza,in afara artelor si a literelor, modurilor de viata, drepturile fundamentale ale oamenilor,sistemele de valori, traditiilor si credintele.”

Cultura cofera omului capacitatea de reflectie asupra lui insusi.Ea face din noi fiinte umane , rationale,critice,si angajate etic.

Cultura oscileaza intre patrimoniu si creatie.Se poate poate cosidera ca exista o dinamica in continutul sistemului de valori, de traditii,de credinte,de norme,de moduri de viata.Cultura este izvor si intr-un sens larginseamna viata.

Conform paradigmei raţionaliste, cultura organizaţională se defineşte ca totalitate a acţiunilor raţionale proiectate şi realizate. Punctul de vedere funcţionalist consideră că aceasta are funcţia de a coagula identitatea organizaţiei, de a prezerva loialitatea şi stabilitatea socială şi, nu în ultimă instanţă, de a structura unităţi semnificante. Simbolismul tratează cultura drept o constelaţie de semne, simboluri materiale şi comportamentale.

Cultura organizaţională (Geert Hofstede) este holistică(reprezintă mai mult decât suma părţilor componente), determinată istoric (reflectă evoluţia organizaţiei de-a lungul timpului), conectată la elementele de natură antropologică (simboluri, ritualuri etc.),

fundamentată social (este creată de indivizii ce alcătuiesc organizaţia) şi, nu în ultimul rând, greu de modificat.

Conceptul de cultură organizaţională este fundamental pentru explicarea unor fenomene critice în funcţionarea organizaţiilor, fenomene precum crearea ierarhiei de valori de care depinde procesul de direcţionare strategică a sistemului, stabilirea cadrului paradigmatic al relaţiilor interumane, interpretarea timpului şi spaţiului, configurarea sistemului informaţional sau determinarea atitudinilor fundamentale faţă de mediul intern şi extern.