Disparități regionale în România și UE

POLITICA REGIONALA IN CADRUL UNIUNII EUROPENE

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen.

Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia statelor membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ o treime din bugetul UE).

Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce subîntinde mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituţionali să fie implicaţi în elaborarea şi implementarea ei. Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniţia si definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. Direcţia Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor la nivel european, în baza articolelor 158 şi 160 ale Tratatului UE. DG Politica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcţii generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG pentru Forţa de Muncă şi Probleme Sociale. În prezent DG pentru Politică Regională gestionează 3 fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune şi ISPA. Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport şi Turism. De asemenea, acest comitet exercită şi activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, şi implicit asupra politicilor economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în vederea realizării pieţei interne, precum şi asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune şi Băncii Europene de Investiţii. Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel european şi se reuneşte de câteva ori pe an, în scopul coordonării politicilor economice ale statelor membre. Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică şi socială, reţele de infrastructură trans-europeană, sănătate, educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională şi transport, fiind şi cea mai nouă instituţie europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastricht, funcţional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993). CR este compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic şi regional/local din fiecare stat membru. Banca Europeană de Investiţii este instituţia de finanţare a politicilor UE şi are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituţional al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare şi, implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu dobândă redusă, tuturor statelor membre pentru finanţarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susţinând prin acţiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele fondurilor structurale şi ale celorlalte instrumente financiare ale UE.

În timp ce progresul economic s-a făcut remarcat în regiunile mai puţin dezvoltate într-un termen mediu, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a rămas la fel de îngrijorătoare, acest lucru necesitând o perioadă considerabilă de timp pentru a fi rezolvat. În ciuda îmbunătăţirii situaţiei, şomajul a rămas o problemă presantă.

Deşi s-a înregistrat un progres substanţial în ceea ce priveşte infrastructura, unele dezechilibre se menţin în aceste domenii: cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, accesul la formare şi informaţie, oportunităţi de educare,calitatea mediului. Fondurile Structurale şi Fondul de coeziune au ajutat la reducerea disparităţilor şi au creat condiţii pentru creştere economică. Cuceririle politicii regionale pot cu greu fi exprimate în termeni statistici. Iniţiativele comunitare, parteneriatele între părţile implicate, atenţia acordată protecţiei mediului şi şansei egale, cooperarea, comunicarea cu ajutorul tehnologiilor noi, schimburile de experienţă şi experimentarea de noi abordări pentru dezvoltare constituie premise pentru progresul regiunilor mai puţin prospere şi valorificarea potenţialului lor.

Politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă.

Cu toate ca nu i s-a acordat importanta cuvenita inca de la bun inceput, politica regionala in Uniunea Europeana reprezinta astazi una dintre cele mai dinamice activitati la nivel comunitar .Exista diferente majore intre statele europene,ele tinand de istorie,traditii,de forma de guvernare si de o multitudine de alti factori care au influentat de-a lungul anilor directia de dezvoltare a acestor politici.

Politica regională urmăreşte să corecteze dezechilibrele regionale astfel încât să se asigure o repartizare mai echilibrată a populaţiei şi activităţilor economice pe ansamblul teritoriului.

Necesitatea unei politici regionale, care să aibă în vedere echilibrarea repartiţiei demografice şi localizarea polilor de dezvoltare, ca şi susţinerea eforturilor regiunilor cel mai slab dezvoltată pentru a le ajunge din urmă pe celelalte, nu a scăpat atenţia legiuitorului comunitar de-a lungul celor peste patru decenii de existenţă a UE.

Aceasta politica prevede reducerea diferentelor socioeconomice dintre diversele regiuni ale UE, prin sustinerea eforturilor celor mai slab dezvoltate de a le ajunge din urma pe celelalte si prin coordonarea politicilor duse de statele membre, orice dezechilibru fiind un obstacol major in calea integrari.

Necesitatea unei politici regionale care sa aiba in vedere atat echilibrare repartitiei demografice ,cat si localizarea polilor de dezvoltare nu a scapat legiuitorului.Tratatul CECO(1951) recunostea deja existenta unor contraste suparatoare, insa abia in preambulul Tratatului de la Roma semnatarii acestuia isi declarau dorinta de a actiona eficient in domeniul respectiv. Cu toate că Tratatul de la Roma recunoaşte, în preambul, importanţa problemelor regionale şi fixează obiectivul ″unei dezvoltări armonioase prin reducerea decalajului între diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a celor mai puţin favorizate″, el nu prevede o politică regională.

Anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu scopul de a redistribui o parte a contribuţiilor bugetare ale statelor membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiţii productive (pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile) şi în investiţii în infrastructură.

Totusi,pana in 1975(anul cand s-a creat un fond structural special-FERER),Comunitatea nu a jucat nici un rol activ in acest domeniu.