Etica - instituții publice și instituții private

I. Introducere

„Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău“. Este un cod de reguli nescrise care ne guvernează în atitudinea faţă de ceilalţi.

Prin intermediul eticii ne raportăm constant la un set de reguli menite a ne direcţiona acţiunile şi a le cataloga drept, corecte sau incorecte, morale sau imorale, aprobate sau dezaprobate.

Termenul de etică este de origine greacă „ethos“ şi înseamnă „caracter“, dar nu acela cu care ne naştem, ci caracter în sensul de „mod format prin obişnuinţă, obicei“.

La acest capitol, al semnificaţiei termenului de etică, trebuie să amintim şi corelaţia dintre etică şi morală.

Deşi, din punctul de vedere al rădăcinii, cei doi termeni au aceeaşi semnificaţie, deoarece etică provine din grecescul „ethos“ şi are semnificaţia de „obicei“ sau „datină“ şi „obişnuinţă“, iar termenul de morală, provine din latinescul „mos“-„mores“, care însemnă tot „obicei“ sau datină şi obişnuinţă, cei doi termeni nu sunt similari, nu se suprapun ca şi semnificaţie.

Etica se referă la ansamblul de norme care ne vin din interior, este o trăsătură umană uiversală şi apare în interiorul unei persoane ca rezultat al propriei sale reflecţii şi alegeri.

De cealaltă parte, morala cuprinde normele care ne vin din exterior, adică de la societate, şi este reprezentată de un ansamblu de norme, de ştiut/ cunoscut, care se transmit din generaţie în generaţie, evoluţionează de-a lungul timpului şi presupun puternice diferenţe în comparaţie cu normele altei societăţi şi ale altei epoci istorice.

Aşadar, morala are o bază socială, este un ansamblu de norme stabile în sânul unei societăţi, norme menite să dirijeze conduita fiecărui membru al societăţii.

În această ordine de idei, momentul în care au apărut primele forme de înţelegere etică , de consens moral între indivizi asupra a ceea ce se numeşte minimul moral în comportare. Nu a făcut decât să determine o practică în domeniul elaborării codurilor etice fie la nivel public, fie la nivel privat, practice determinând un precedent în materie, motiv pentru aprofundări, şi perfecţionări.

La nivelul anului 2005, cel puţin patruzeci şi şapte de state din SUA deţineau un cod etic scris pentru toţi angajaţii lor federali , şi chiar dacă majoritatea acestor coduri au un limbaj mediocru, enumerând conflicte de interese şi practici interzise, faptul că au fost înfiinţate agenţii sau comisii care supraveghează problemele de etică, nu demonstrează decât că sunt pe drumul cel bun.

În fapt, charta sau codul, calificate drept etice, morale, deontologice sau de bună conduită, sunt documente scrise referitoare la valorile, normele şi conduitele pe care persoanele ce fac parte din anumite instituţii, trebuie sau ar trebui sa le urmeze.

Revenind la rolul eticii, sau mai exact la palierul pe care trebuie să-l acopere etica, observăm că aceasta îşi începe misiunea acolo unde legea şi dreptul sunt insuficiente asigurând un ghid pentru reflecţie, înţelegere morală şi acţiune publică.

Etica vine în completarea legii şi a dreptului, suplinindu-le şi acoperind toată activitatea şi existenţa individului de oriunde şi de oricând.

Practic, fiecare îşi construieşte propria sa manieră de a se concepe ca fiinţă morală de-a lungul relaţiilor sale cu lumea şi cu ceilalţi. Însă această diversitate a conţinuturilor morale nu împiedică totuşi similitudini în dezvoltarea formelor conştiinţei individuale.

Mai mult, conştiinţa morală cunoaşte în evoluţia sa mai multe stadii, ceea ce însemnă că nimeni nu se manifestă moral dintr-o dată, ci repetând constant acţiuni de acelaşi fel, după cum nimeni nu judecă din perspectivă etică decât la un anumit nivel al dezvoltării sale psihologice.

II. Etica în instituţii publice

Instituţiile publice sunt acele instituţii ale statului prin care acesta îşi îndeplineşte funcţiile sale.

Potrivit Legii Finanţelor publice , instituţiile publice din România sunt reprezentate de : „ parlamentul româniei, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiilor publice centrale sau locale, alte autorităţi publice, autoritatea judecătorească precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală sau locală, indiferent de modul de finanţare a activităţii.“

Prin serviciile oferite de către instituţiile publice se urmăreşte asigurarea unor servicii către contribuabili care ar necesita costuri ridicate dacă ar fi produse de sectorul privat, precum şi asigurarea satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor.

Viaţa socială a determinat întotdeauna multiple probleme ale membrilor societăţii, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoile formulate de aceştia au dus la apariţia funcţiei publice şi a funcţionarilor care să participe într-un cadru integrat la îndeplinirea acestora şi satisfacerea obectivului general al sistemului administrativ creat.

În aceste condiţii este lesne de înţeles, că până la urmă finalitatea esenţială şi singura justificare a administraţiei publice este satisfacera nevoilor cetăţenilor.