Fenomenul Democratic și Impactul Său Asupra Activității Administrative

1.Ştiinţa administrativă

Ştiinţa administrativă îşi are identitatea în a doua jumătate a secolului al XX-lea, atunci când în domeniul ştiinţific s-a format un punct de vedere diferit cu privire la problemele administrative, când se pun bazele unei noi ramuri a ştiinţelor sociale-ştiinţa administraţei de stat sau ştiinţa administraţiei. Totodată, apariţia ştiinţei administrative este semnalată încă din secolul al XIX-lea, odată cu cea a ştiinţei dreptului administrativ. Într-o lucrare de ştiinţa adminsitraţiei, evoluţia istorică a gândirii acestui domeniu reprezintă o funcţie explicativă iar dintr-o anumită perspecitvă, chiar “ştiinţa administraţiei este o prelungire istorică, urmare a unei dezbateri pluriseculare“. Parcurgând această istorie vom observa cum se produc mai multe reprezentări ale fenomenului administrativ și mai multe convingeri corelative ale etapei sale care, totodată, se succed în funcţie de circumstanţa social politică.

1.1. Începutul ştiinţei administrative

Începutul ştiinţei administrative îl putem regăsi atât la instituţiile germane din secolul al XII-lea unde se predau cursuri despre ştiinţele administrative cameralistice cât şi în Franţa, în etapa de consolidare a puterii statale. Un curent similar a apărut în aceeaşi epocă, în ţările de limbă germanică, curent cunoscut sub numele de “Polizeiwssewnschaft” (ştiinţa politică) sau “Kameralien“ (ştiinţe camerale), denumire provenită din cuvântul latin “ cameră ”, ce se referă la organizarea colegială a instituţiilor administrative din Prusia.

1.2. Concepții privind administrația

Anii 60 au fost marcați de o dezvoltare spectaculoasă a studiilor privind știința administrativă. Termenu de știință administrativă acoperea însă cercetări care aveau obiecte de studiu foarte variate. Astfel s-au conturat 3 concepții diferite:

- o concepție juridică: avea ca principal scop o mai bună cunoaștere a structurilor și funcționării administrației publice;

- o concepție managerială: orientată spre găsirea și punerea în practică a celor mai eficace tehnici de gestiune și care încearcă să depășească stereotipul public-privat;

- o concepție sociologică: încearcă să progresesze în cunoașterea fenomenului administrativ cu ajutorul conceptelor și metodelor sociologiei;

Concepția juridică:

Această concepție consideră știința administrativă are ca drept obiect de studiu administrația publică, considerate o instituție specifică complet diferită de orice altă organizație. Promotorii ei au încercat să depășească abordările strict juridice care au determinat studiile administrative din țările europene. Adepții acestei abordări făceau distinctie între știința administrativă și dreptul administrativ, prima fiind considerată o disciplină pozitivă, iar a doua era considerată o disciplină normativă, bazată pe metodele logicii formale și pe un raționament deductiv.

Obiectul științei administrative este construit plecând de la criteriile de tip juridic, acesta fiind definit prin analogie cu cel al dreptului administrativ, în sensul că adminstrația are un statut specific și este supusă unui regim derogatoriu de la dreptul comun și anume dreptul administrativ.

În ceea ce privește metoda de analiză, dreptul era considerat un mijloc privilegiat de cunoaștere și înțelegere a realității administrative. Acest fapt a dat naștere unei anumite ostilități față de abordarea sociologică care neglija importanța regulilor juridice în viața administrativă. Totodată, abordarea era predominant deductivă, în sensul că se pleca de la reguli pentru a analiza apoi condițiile sale de aplicare, iar cercetările empirice vizau punerea în evidență a ecarturilor existente între normă și realitate.

Concepția managerială:

Spre deosebire de concepția precedentă, concepția managerială asimilează administrația cu gestiunea, urmărind un obiectiv pragmatic, deoarece ea încearcă să descopere și să utilizeze metode mai raționale și mai eficace de organizare, astfel concepută, știința administrativă tinde să se confunde pur și simplu cu managementul. Treptat însă, ea a detaliat progresiv teoriile manageriale, punând în evidență particularitățile administrative și ca urmare, în această perspectivă ea tinde să devină o ramură a managementului care se aplică gestiunii publice.

Managementul are o rol utilitar și operațional în știința „bunei gestiuni”, ambiția fiind cea de a defini reguli, norme care să permită organizațiilor să-și atingă abiectivele cu maximum de eficacitate. Însă managementul se diferențiză de celelalte practici empirice și de primele formulări ale științelor organizării printr-o dimensiune teoretică și conceptuală.

Concepția sociologică:

Dezvoltarea unei științe administrative de inspirație sociologică a fost rezultatul a trei curente de idei:

1. Un prim curent a aparținut sociologilor, care erau preocupați de administrația publică, fie în cadrul unei sociologii în cadrul statului ce prelungea tradiția weberiană, fie în cadrul sociologiei organizațiilor a cărei dezvoltare a fost spectaculoasă.

2. Un al doilea curent a fosr reprezentat de politologi (L. Nizard, L. Sfez, J. L. Quermoonne care erau interesați de actorul administrativ în cadrul lucrărilor de sociologie politică).

3. Al treilea curent aparține juriștilor, care au încercat să se despartă de dogmatica juridică și să se reapropie de cunoștințele oferite de abordarea sociologică. Elementul motto al abordării sociologice a științei administrative rămâne însă dezvoltarea sociologiei organizațiilor, care va oferi științei administrative o serie de referințe teoretice și metodologice obsolut necesare.

Sociologia organizațiilor se afla la confluența dintre analizele teoretice ale lui Max Weber asupra birocrației și studiile clinice realizate de către psihosociologi asupra relațiilor umane din marile firme industriale.