Fondurile de preaderare - fondul Sapard, componentă a finanțelor publice europene

Capitolul I: FONDURILE DE PREADERARE – PRECURSORI AI INSTRUMENTELOR STRUCTURALE

1.1 Rolul asistenţei financiare a Uniunii Europene

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951 şi are ca misiune organizarea relaţiilor dintre statele membre şi popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea. Uniunea Europeană a sprijinit începând cu anul 2000, statele candidate din Europa Centrală şi de Est în eforturile acesto ra de pregătire pentru aderare prin trei instrumente financiare: PHARE, ISPA şi SAPARD.

Decalajul dintre nivelul mediu de dezvoltare a ţărilor Europei Centrale şi de Est candidate la aderare şi ţările membre ale Uniunii Europene era unul destul de mare. Aceste diferenţe reprezentau piedici serioase pentru funcţionarea armonioasă a întregului comunitar, deoarece existenţa unor zone sărace în apropierea Uniunii Europene perturbau echilibrul pe cale de a se realiza în cadrul Comunităţii.

Pentru a reduce aceste decalaje, Uniunea Europeană a acordat ajutor financiar ţărilor candidate. Cu ajutorul acestor fonduri, ţările membre trebuiau să facă eforturi pentru dezvolarea resurselor umane, reducerea şomajului, restructurarea sectorului productiv, îmbunătăţirea calităţii produselor şi a infrastructurii, micşorarea decalajelor regionale. Acest ajutor a fost furnizat prin intermediul a trei instrumente finaciare:

Programul PHARE care este orientat spre investitţii vizând dezvolatarea regională integrată;

Instrumentul Structural de pre-aderare (ISPA) acordat pentru infrastructura de mediu şi transport;

Programul Special de pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD).

Este foarte important de precizat faptul că rolul instrumentelor de preaderare nu a fost doar de a oferi suportul necesar pentru realizarea integrării, ci şi pentru familiarizarea statelor candidate cu mecanismele de utilizare a instrumenetelor structurale. După anul 2007, programele de asistenţă financiară din perioada de preaderare au fost înlocuite de instrumentele structurale, acestea reprezentând în fapt mecanismul UE de atingere a coeziunii economice şi sociale în întregul teritoriu european .

Un alt impact semnificativ al asistenţei acordate prin programele de preaderare îl constituia rolul major pe care l-a avut în disciplinarea politicilor guvernamentale. De asemenea, programele de preaderare au constituit un adevărat test în ceea ce priveşte capacitatea de gestionare a asistenţei comunitare şi cu atât mai mult programul SAPARD a reprezentat un adevărat exerciţiu în direcţia descentralizării încurajate de Comisia Europeană, instrumentele de aderare au reprezentat, astfel, un exerciţiu de politică publică.

1.2. SAPARD – obiective, beneficiari, reguli de cofinanţare, deosebiri de celelalte instrumente de preaderare (PHARE şi ISPA)

SAPARD (Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development) - fiind echivalentul la Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA) la nivelul ţărilor UE - era un programul menit să sprijine eforturile făcute de către ţările Europei Centrale şi de Est în perioada de pre-aderare, prin care ele trebuiau să îşî pregătească participarea la politica agricolă comună şi la piaţa unică. Programul SAPARD s-a derulat în România începând cu anul 2000 şi era destinat ameliorării structurilor agricole, calităţii produselor alimentare şi protecţiei consumatorilor, dezvoltării rurale, protecţiei mediului şi asistenţei tehnice. Reforma structurală a agriculturii avea, aşadar, două obiective:

reducerea numărului de persoane care trăiesc din agricultură, cu disponibilizarea suprafeţelor de teren necesare pentru consolidarea fermelor şi creşterea mărimii şi eficienţei exploataţiilor agricole.

Programul SAPARD a alocat un buget mediu anual de 540 milioane euro (pentru cele 10 state) şi a fost în responsabilitatea Comisiei Europene - Direcţia Generală Agricultură. Alocarea fondurilor pentru fiecare stat în parte se baza pe mai multe criterii: populaţia rurală, suprafaţa agricolă, PIB/cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare şi situaţia specifică fiecărui stat în parte. Beneficiarii acestor programe puteau fi:

producători agricoli privaţi;

asociaţii ale producătorilor agricoli;

întreprinderile mici şi mijlocii;

autorităţile locale;

ONG-urile.