Fondurile Structurale în România

Cap 1 Consideraţii generale privind fondurile structurale în România

1.1 Introducere

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană – 1 ianuarie 2007 -, ţara noastră a început să ia parte ca membru cu drepturi depline la politica de coeziune a UE.

În cadrul acestei politici, prin intermediul instrumentelor structurale, România va beneficia de sprijinul financiar necesar în vederea susţinerii dezvoltării economice a ţării, volumul finanţărilor disponibile fiind mult mai mare decât celor acordate până în prezent României prin programele de pre-aderare: PHARE, SAPARD şi ISPA.

În ceea ce priveşte accesul la fondurile structurale comunitare, România va avea posibilitatea de a dezvolta în mod echilibrat regiunile mai puţin dezvoltate, de a moderniza infrastructura de transporturi şi mediu, de a asigura o dezvoltare rurală susţinută, de a crea noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă mai ales în mediul rural şi, nu în ultimul rând, de a promova noi politici sociale care să ducă la standarde de viaţă de o calitate superioară.

Politica de coeziune a UE este finanţată prin instrumente structurale, ceea ce în termeni financiari reprezintă al doilea procent ca mărime alocat din bugetul UE destinat politicilor europene.

Aşadar, atunci când ne vom referi la „Instrumentele structurale” vom avea în vedere: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul Social European (FSE), completate cu fondurile financiare ale Politicii Agricole Comune (PAC), toate acestea cunoscute sub denumirea de „fonduri structurale”, precum şi Fondul de Coeziune (FC)

În perioada 2007-2013, sumele anuale alocate numai României din aceste instrumente se ridică la un nivel aproape de patru ori mai mare faţă de nivelul fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor financiare de pre-aderare ale UE: PHARE, SAPARD şi ISPA.

1.2 România şi fondurile structurale: direcţii de acţiune, instituţii responsabile

La acest nivel de analiză se pun în discuţie condiţiile pe care ar trebui să le respecte România, ca beneficiar al fondurilor structurale şi al politicii de coeziune, pentru a face faţă corespunzător cerinţelor de competitivitate în serviciul dezvoltării şi al ocupării forţei de muncă, iar pe de altă parte, care ar fi autorităţile responsabile de respectarea condiţiilor şi priorităţilor de acţiune în domeniul de referinţă. Pentru a face faţă cerinţelor impuse de statutul de membru al Uniunii Europene, propuse de Comisia Europeană, România ar trebui să aibă în vedere atingerea următoarelor obiective şi să acţioneze pentru atingerea acestora, în concordanţă cu resursele economico-sociale de care dispune :

a) promovarea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii pe o piaţă unică, complet integrată, şi în particular: competitivitatea industriei, spiritul întreprinzător, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, potenţialul inovator, investiţiile în tehnologia informaţiei pentru serviciile publice, precum şi tehnologiile combatibile cu mediul înconjurător;

b) intensificarea şi îmbunătăţirea cercetării şi a dezvoltării tehnologice, în concordanţă cu cerinţele de creare a unui “spaţiu european al cercetării inovatoare” la nivel european şi realizarea unui PIB de 1% din finanţarea publică până în 2010;

c) susţinerea financiară a cercetătorilor independenţi, a parteneriatelor şi conectarea acestora într-o reţea comunitară a tuturor centrelor ştiinţifice naţionale prin coordonarea programelor şi politicilor naţionale cu cele comunitare;

d) interconectarea Europei prin reţele comunitare care să integreze şi România, ca stat membru al Uniunii Europene. Costul introducerii acestora este estimat la 1% din PIB, în condiţiile în care conexiunile per formante ar oferi un potenţial adăugat de 0,23% din PIB. Costul total este evaluat la 6000 miliarde de euro, din care României îi va reveni 0,5%. Cele mai relevante cheltuieli se vor derula în perioada cadrului financiar 2007-2013, România fiind implicată în 26 de proiecte prioritare în domeniul politicii de dezvoltare a competitivităţii în serviciul dezvoltării şi al ocupării forţei de muncă;

e) îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi a formării, punând accent pe mobilitate. Obiectivul urmărit constă în a permite universităţilor din România să participe, cel puţin în proporţie de 10%, la programe de cercetare şi stagii de pregătire continuă;

f) realizarea Agendei pentru Politica Socială; această agendă, care este parte integrantă a strategiei de la Lisabona, regrupează legislaţia, procedura de coordonare deschisă şi dialog social.

Toate aceste măsuri naţionale sunt in interdependenţă cu demersurile comunitare, fiind parte integrantă a acestora. Pentru atingerea acestor obiective la nivel naţional, Comisia propune implicarea în sectoarele competitivităţii şi inovaţiei pe piaţa unică, graţie unui program cadru corespunzător. Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, pe de o parte, şi dezvoltarea durabilă, pe de altă parte, ca instrumente pentru realizarea obiectivului competitivităţii şi ocupării forţei de muncă, impune instrumente specifice de finanţare, reunite la nivel european ca fonduri structurale şi fonduri de coeziune.