Funcția publică în context european - studiu de caz - Franța și Germania

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE: FUNCŢIA PUBLICĂ, FUNCŢIONARUL PUBLIC

I.1. FUNCŢIA PUBLICĂ

Noţiunea de funcţie publică reprezintă o noţiune fundamentală a dreptului public, în general, a dreptului administrativ, în special, strâns legată de noţiunea de organ, autoritate, activitate administrativă, etc

Funcţia publică şi funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale dreptului administrativ în particular, care s-au conturat ca atare într-o continuă dispută între doctrină, jurisprudenţă şi reglementare.

Titularul unei funcţii publice este de regulă, dar nu întotdeauna un funcţionar public.

În toate ţările există tradiţii privind reglemetarea funcţiei publice, ce nu trebuie confundată cu apariţia unui statut general.

În sens larg, funcţia publică reprezintă ansamblul persoanelor aflate la dispoziţia guvernanţilor pentru a face să funcţioneze serviciile publice.

În sens organic, funcţia publică reprezintă ansamblul personalului din administraţie.

În sens formal, funcţia publică poate desemna regimul juridic aplicabil ansamblului personalului administrativ.

În sens material, funcţia publică este activitatea constând în colaborarea în mod permanent şi cu titlu profesional la o acţiune a persoanelor publice ale admisitraţiei.

I.2. FUNCŢIONARUL PUBLIC

În 1943, Paul Negulescu, în lucrarea Tratat de drept administrativ, definea funcţionarul public astfel: "cetăţeni care, fiind numiţi de autoritatea competentă şi investiţi în mod legal cu atributele funcţiilor lor, prestează in mod permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face sa funcţioneze un serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic."

I.2.1. ROLUL FUNCTIONARULUI PUBLIC

Dacă e să ne referim la ocupaţia cotidiană a funcţionarilor publici, după cum ne demonstrează ştiinţa administrării şi practica administrării publice din diferite ţări, observaţiile personale acumulate timp de mulţi ani şi trecute prin prisma cerinţelor zilei ne fac să credem că un funcţionar public trebuie să corespunda mai multor cerinţe, adică să îndeplinească mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:

- Organizator. Un bun organizator trebuie să posede multe calităţi personale şi, neapărat, cunoaşterea principiilor de administrare. Astfel poate construi о structură adecvată organizaţiei.

- Lider. Reprezintă baza behaviouristă (de la englezescul "be¬haviour" comportament) a administrării.

- Patolog. Pune diagnosticul "îmbolnăvirii" de birocratism şi poate trata aceasta boală.

- Politician. Ştie cum să obţină susţinerea politică pentru programul său şi să se menţină într-un mediu de interese competitive.

- Specialist analitic de decizii. Ştie să estimeze consecinţele deciziilor luate şi valoarea lor financiară.

- Promotor. Cunoaşte avantajele puterii şi ştie cum să le aplice.

- Savant. Poate argumenta ştiinţific necesitatea adoptării unor sau altor decizii cu scopul asigurării reformelor necesare.

- Susţinător al schimbărilor. Ştie cum să folosească dezvoltarea orga¬nizaţională pentru a utiliza la maximum resursele umane din agenţia sa.

- Internaţionalist. Cunoaşte importanţa condiţiilor locale pentru administrare.

- Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare şi ştie a pregăti organizaţia pentru ele.

I.2.2. DREPTURILE SI OBLIGATIILE FUNCTIONARULUI PUBLIC

După cum funcţionarii publici au obligaţii faţă de serviciul public, la fel ei au şi drepturi respective.

Drepturile şi obligaţiunile funcţionarilor publici se divizează în două mari categorii:

A) Drepturi şi obligaţiuni cu caracter general pe care le au toţi funcţionarii publici;

B) Drepturi şi obligaţiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de funcţionari publici