Impactul Procesului de Descentralizare a Administrației Publice din România Asupra Deciziilor în Administrația Publică

I. Conceptul de descentralizare

I.1. Introducere

Descentralizarea urmăreşte să ofere colectivităţilor locale o anumită autonomie permiţându-le să-şi definească singure normele de acţiune şi să-şi aleagă modalităţile de intervenţie. Descentralizarea reprezintă principiul care conferă administraţiei publice locale posibilitatea de manifestare a unui grad de originalitate în desfăşurarea activităţilor sale.

Oates a studiat problema descentralizării prin prisma impactului ei asupra bunăstării colectivităţilor locale.

I.2. Efectele procesului de descentralizare

În România „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice” [***Constituţia României, art. 120], cu următoarele implicaţii pozitive:

- soluţionarea rapidă, în funcţie de specificul şi resursele locale, a problemelor respectivei unităţi administrativ-teritoriale;

- serviciile publice locale sunt organizate, coordonate şi conduse de autorităţile locale în concordanţă cu nevoile locale;

- grad de operativitate ridicat al deciziei, care nu mai necesită aprobări de la nivel central;

- resursele materiale, financiare şi umane sunt utilizate cu mai mare eficienţă şi ghidate pentru a răspunde unor nevoi prioritare, pe care autorităţile locale le cunosc şi le simt mai bine decât autorităţile central;

- autorităţile public locale trebuie să răspundă direct în faţa alegătorilor lor;

- permite promovarea managementului participativ în gestionarea intereselor fiecărei colectivităţi locale;

- exercitarea unui control de stat (tutelă administrativă) asupra legalităţii activităţii

autorităţilor locale autonome.

Descentralizarea poate determina şi unele efecte negative ce pot fi anticipate şi evitate:

- abuzul de putere al autorităţilor publice locale care poate merge până la a pune în pericol unitatea naţională;

- soluţii neadecvate la problemele locale;

- perfecţionarea funcţionarilor publici locali poate fi deficitară mergând până la plafonarea lor în comparaţie cu cei din administraţia publică centrală care beneficiază permanent de perfecţionare şi informatizare la nivel mondial.

I.3. Impactul descentralizării în România

În România, deciziile administraţiei publice centrale privind implementarea procesului de descentralizare au fost puse în practică odată cu adoptarea Legii privind taxele şi impozitele locale în 1994, moment care a marcat constituirea veniturilor proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru realizarea şi monitorizarea procesului de descentralizare au fost înfiinţate structuri tehnice specifice la nivel ministerial, interministerial, judeţean şi interjudeţean.

Implementarea acestui proces se face continuu pe fondul unei strategii care face trecerea spre etapa autosusţinerii financiare. În prezent, există anumite divergenţe de opinii privind capacitatea administraţiei publice locale de a asigura o anumită calitate a serviciilor preluate în procesul descentralizării. Reprezentanţii administraţiei publice locale îşi asumă responsabilitatea preluării serviciilor descentralizate pe baza unui mecanism de negociere şi consultare între administraţia centrală şi structurile asociative din administraţia public locală, având drept principal scop corelarea modalităţilor de transferare a responsabilităţii furnizării unor servicii de interes comunitar cu sursele de finanţare aferente acestora.

Impactul descentralizării pe termen lung, şi în România însă, este clar unul pozitiv dacă avem în vedere că fiecare colectivitate dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială are nevoi specifice manifestând o cerere mai mare pentru un anumit bun public. Aceste nevoi reies din cultura zonei geografice respective, din condiţiile naturale existente, din situaţia finanţelor publice locale şi din specificul activităţilor unităţii administrativ-teritoriale în cauză. Cererea pentru anumite bunuri publice este diferită într-o unitate administrativteritorială cu specific turistic faţă de una cu specific industrial. Fiecare dintre ele va produce, în cunoştinţă de cauză, bunuri publice pentru creşterea bunăstării în funcţie de cererea avută.

II. Regionalizarea

II.1. Regionalism, regionalizare

Statul, conceput ca principal nivel de guvernare, traversează o perioadă de criză fiind obligat să-şi reconsidere rolul. El nu mai reprezintă singurul cadru pentru rezolvarea problemelor care afectează societatea. Statul providenţă apărut după cel de al doilea razboi mondial, într-un moment în care se punea problema reconstrucţiei şi relansării economice, era sinonim cu asigurarea unei bună stări, a prosperităţi generalizate. Acest concept este criticat în prezent în contextul accentuării crizei economice, creşterii şomajului, creşterii taxelor şi impozitelor.