Indicatori de Dezvoltare Durabilă ca Instrument Pentru Managementul Urban

Capitolul I

Concepte privind dezvoltarea durabilă

Conceptul de dezvoltare durabila a fost adoptat in 1987 de catre Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED) ca urmare a Raportului Brundtland. In mod frecvent, dezvoltarea durabila semnifica dezvoltarea care satisface necesitatile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati. Aceasta acceptiune are ca element central omul si se bazeaza pe conceptul echitatii intre generatii.

Cu toate acestea, definitia dezvoltarii durabile nu detaliaza rolul eticii in comportamentul uman pentru prelungirea existentei pe planeta. De asemenea nu apare importanta tuturor componentelor in ecosistemul global. Importanta si in acelasi timp obligatorie este nevoia de a gasi solutii pe termen lung care sa garanteze continuitatea existentei umane si bunastarea.

Conceptul de dezvoltare durabila poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere, prin urmatoarele elemente :

- economic : eficienta, crestere, stabilitate;

- social : nivel de trai, dialog social si delegarea responsabilitatilor, protejarea culturii/patrimoniului;

- ecologic : biodiversitate/ rezistenta sistemelor, resurse naturale, evitarea poluarii.

Incepand cu 1990, ONU a definit principalele principii si probleme legate de mediul inconjurator si dezvoltarea durabila, care au stat la baza discutiilor din cadrul Conferintei privind Mediul si Dezvoltarea (UNCED), de la Rio de Janeiro, 1992.

Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic, Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune pericol viitorul Planetei.

Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

In 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta.

In 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobal, in cadrul Raportului WCED de la Brundtland a fost formulata cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile: “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”.

Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor conventii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor masive. Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21 - planul de sustinere a dezvoltarii durabile.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002.

In 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabila, proces care a cuprins mai multe etape:

­ in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si critica la adresa progresului inregistrat din 2001 si a evidentiat o serie de viitoare directii de urmat. Au fost evidentiate o serie de directii de dezvoltare non-durabila care au avut efecte negative: schimbarea climatica, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale si afectarea biodiversitatii

­ in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile;

­ pe 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe institutii si persoane implicate, Comisia a prezentat o propunere de reviziuire. Se punea accent pe 6 prioritati: schimbarea climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse naturale si saracie si erau identificate caile care trebuie urmate pentru a solutiona aceste probleme.

In iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana extinsa, bazata pe strategia de la Goetheborg si rezultat al procesului inceput inca din 2004.

Atingerea scopului proiectarii durabile se face prin educarea intr-un cadru conceptual are are trei niveluri :

- principii

- strategii

- metode

Acestea corespund celor trei obiective ale educatiei arhitecturale privind mediul:

- crearea grijii fata de mediu;

- explicarea ecosistemului cladire;

- invatarea cum pot fi proiectate cladirile in conceptul dezvoltarii durabile.

Esenţa dezvoltării durabile a societăţii umane este dată de modul de gestionare, actuală şi viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale şi informaţionale, în raport cu obiectivele creşterii economice şi asigurarea unei calităţii din ce în ce mai bune a vieţii şi a mediului.

Cele mai multe entităţi umane aspiră la realizarea dezvoltării economice pentru a securiza creşterea standardelor de viaţă şi pentru a proteja şi îmbunătăţi mediul înconjurător, atât pentru ele însele cât şi pentru generaţiile viitoare.

Reconcilierea acestor două aspiraţii reprezintă nucleul conceptului de dezvoltare durabilă şi se sintetizează prin dualismul ecosistem-ecoeficienţă.

Deciziile asupra dezvoltării economice trebuie luate avându-se în vedere costurile poluării potenţiale şi deteriorărilor aduse mediului, precum şi valoarea resurselor care sunt consumate şi, prin conversie, valoarea oricăror îmbunătăţiri aduse mediului. Totuşi, deseori, este dificil de stabilit care sunt costurile de mediu, ce cantitate de resurse poate fi utilizată fără a afecta regenerarea acestora şi ce beneficii există sau vor fi asigurate ca urmare a unei anumite acţiuni umane.

Mediul se tratează ca un bun gratuit, aflat la dispoziţia tuturor participanţilor la activităţi de toate tipurile (nu numai economice). Un obiectiv cheie al politicilor de dezvoltare durabilă este de a preveni această situaţie, prin asigurarea că toate costurile şi beneficiile sunt distribuite echitabil, cum se cuvine. Obiectivul prezentat este avut în vedere în totalitate la stabilirea deciziilor majore economice în sectoarele public şi privat, în cadrul unui management strategic şi integrat al dezvoltării durabile, pe toate nivelurile de dezvoltare (local, regional, naţional şi global).