Înregistrări și Interceptări ca Mijloace de Probă în Procesul Penal

1. Înregistrări şi interceptări ca mijloace de probă în procesul penal

1.1. Noţiune şi cadrul legal

Ca urmare a inviolabilităţii corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, consacrată ca drept fundamental al cetăţeanului în constituţiile democratice, iniţial nu era permisă folosirea în justiţie a înregistrările unei convorbiri sau comunicări, ca acţiune a instanţelor judecătoreşti. Amplificarea fenomenului infracţional, prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare, a determinat acceptarea, în anumite condiţii, a folosirii unor interceptări şi înregistări ale convorbirilor telefonice şi ale altor comunicaţii, mai ales în cazul acelor infracţiuni a căror probaţiune nu era posibilă.

Potrivit art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. În aliniatul (2) al acestui articol s-a prevăzut, însă, posibilitatea restângerii acestui drept, dar numai în cazul în care ,,acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepurilor şi libertăţilor altora”. Din aceste prevederi rezultă că autorizarea unor intereceptări şi înregistrări a comunicaţiilor private este supusă unor condiţii stricte, pe care legea trbuie să le prevadă. Cu privire la necesitatea unor garanţii ferme pentru interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor, C.E.D.O. s-a pronunţat prin mai multe decizii, în sensul justificării unei legislaţii de interceptare a convorbirilor şi comunicaţiilor, cu condiţia, însă, ca sistemul de supraveghere adoptat să fie însoţit de suficiente garanţii împotriva execeselor.

În ţara noastră, Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a prevăzut posibilitatea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicaţii în cazul pregătirii şi săvârşirii de infracţiuni care sunt ameninţării la adresa siguranţei naţionale; apoi, Legea nr. 26/1994 privind Poliţia Română a extins această posibilitate şi în cazul crimei organizate şi a unor infracţiuni grave, dacă era necesară pentru efectuarea urmăririi penale.

Prin Legea nr. 141/1996, după Secţiune a V-a, ,,Înscrisurile” din Capitolul al II-lea, ,,Mijloace de probă” a Titlului III, ,,Probele şi mijloacele de probă” din Codul de procedură penală, s-a intordus Secţiunea V, denumită ,,Înregistrările audio sau video”. Prin Legea nr. 281/2003, denumirea secţiunii a fost modificată în ,,Interceptările şi înregistrările audio sau video”. Noua reglementare a adăugat la mijloacele de probă existente deja două noi: înregistrările audio şi pe cele de imagini (video sau foto).

Adăugarea acestor mijloace de probă a reprezentat o expresie a modernizării sistemului nostru de probaţiune , cu cât mai mult cu cât în privinţa lor au fost manifestate unele rezerve, în trecut, datorită faptului că pot fi falsificate destul de uşor.

Principala modificare, în acestă materie, a constat în adăugarea referirii, în Secţiunea V şi la interceptări, ceea ce înseamnă că şi efectuarea interceptărilor trebuie să se realizeze în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Trebuie menţionat, însă, că interceptarea în sine nu are forţă probantă, mijlocul de probă fiind considerat numai înregistrarea audio sau video. De asemenea, atât prin Legea nr. 281/2003, cât şi prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006 au fost aduse modificări şi completări în privinţa condiţiilor şi cazurilor în care se fac interceptări şi înregistrăti audio şi video, precum şi a procedurii de efectuare a acestora.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 91 Codului de procedură penală interceptările şi înregistrările efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare a unor convorbiri ori comunicări se vor realiza cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima instanţă, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult prea întârziată.

Înregistrările audio sau video, ca mijloace de probă sunt acele înregistrări pe bandă magnetică sau ale unor convorbiri şi înregistrările de imagini din al căror conţinut rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

1.2. Tipuri de interceptări

Codul de procedură penală prevede mai multe tipuri de interceptări şi anume:

• înregistrări audio;

• înregistrări video;

• înregistrări de imagini;

• urmărirea prin G.P.S.

Interceptarea şi înregistrarea este procedeul probatoriu prin care, cu ajutorul unor mijloace tehnice, pe de o parte, sunt surprinse şi luate sub control convorbirile sau comunicările private efecuate mijlocit sau nemijlocit de către o anumită persoană şi, pe de altă parte, este stocat fidel pe un suprot conţinutul convorbirii ori comunicării interceptate, astfel încât să permită ascultarea, vizualizarea şi redarea ulterioară a acestuia.

Pentru realizarea interceptării comunicărilor este utilizată o gamă variată de sisteme, echipamente şi dispozitive, fiecare particularizat în raport de tipul de comunicare interceptat(spre exemplu, în cazul convorbirilor telefonice sunt cunoscute metodele interceptării prin derivare, prin releu, prin inducţie, prin sisteme radio, prin scanare; pentru interceptarea convorbirilor purtate nemijlocit se folosesc diferite tipuri de microfoane cu fir, mircoemiţătoare disimulate ori sistemele direcţionale optice; totalitatea aparaturii necesare desfăşurării operaţiunii este cunoscută sub denumirea specifică de ,,tehnică operativă”).

Înregistrarea constituie o activitate subsecventă interceptării, sub aspectul succesiunii lor în timp, ce are ca premisă absolut necesară interceptarea.

Localizarea sau urmărirea unei persoane presupune determinarea locului sau a itinerariului unei persoane prin mijloace tehnice.