Instituția prefectului - organizare și funcționare

CAPITOLUL 1

INSTITUTIA PREFECTULUI. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE.

1.1. Scurt istoric privind înfiinţarea Prefecturii

În Roma Antică, noţiunea de prefect sau prefectură, semnifica fie unităţi administrative, fie funcţii oficiale (civile,militare,economice…etc.)

Prefectul este, aşa cum susţinea Prof. M. Waline, o creaţie napoleoniană; ea a fost creată in anul al-VIII-lea de la Marea Revoluţie Franceză; până la modificarea Constituţiei Franţei din anul 1958, prefectul era reprezentantul Guvernului şi şeful administraţiei departamentului în care funcţiona.

După 1958, prefectul este:

• reprezentantul statului, al intereselor naţionale;

• reprezentantul Guvernului;

• organ de administraţie generală;

• organ de coordonare a serviciilor statului din departament. (J.Rivero)

În ţara noastră, funcţia de prefect a fost instituită prin Legea pentru consiliile judeţene nr.396 din 2/14 aprilie 1864 care, în articolul 91, prevedea că „ prefectul, ca cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni şi execută hotărârile consiliului judeţean.”

Instituţia prefecturii este o instituţie veche, tradiţională în administraţia publică din România. O întâlnim atât în Muntenia, cât şi în Moldova, încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau o altă denumire. Aşa-zişii “ispravnici de judeţe”, numiţi în Muntenia şi “cârmuitorii”, iar în Moldova numiţi “ispravnici administratori” erau numiţi de

Domn, pe timp de trei ani, dintre doi candidaţi propuşi de sfatul administrativ şi aveau atribuţii administrative şi poliţieneşti.

După Unirea Principatelor, instituţia prefectului, denumită ca atare, apare atât în Legea comunală din 1 aprilie 1864, cât şi în Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864. Instituţia prefectului era reprezentarea Guvernului pe lângă consiliile judeţene, prefectul fiind numit de la centru.Prefectul,după cum prevede alineatul 2 al articolului 3, era comisar al Guvernului pe lângă consiliul judeţean.Potrivit Legii pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Din reglementările cuprinse în această lege, rezultă că prefecvtul avea o triplă calşitate, cu atribuţiile corespunzătoare. Astfel:

• ca delegat al autorităţii centrale;

• ca reprezentant al Guvernului;

• şeful poliţiei în judeţ, potrivit articolului 276.

Prin Legea administrativă din 1929 au fost create directoarele ministeriale, ca centre de administraţie şi inspecţie locală, cu sediul în Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara, având fiecare în raza de activitate un număr de judeţe, conduse de un director ministerial, cu rang de subsecretar de stat, căruia i se subordona şi prefectul, ca reprezentant al Guvernului.Prin Legea administrativă din anul 1936, se lărgesc atribuţiile prefectului, dându-i-se dreptul de a controla toate serviciile publice din judeţ, iar prin cea din 1938 de a numi primarul în comunele rurale şi urbane nereşedinţă şi de asemenea pe membrii în drept în consiliul comunal.

Judeţul, unitate administrativă şi de control, fără personalitate juridică, era condus de prefect, funcţionar de carieră, numit prin decret regal şi şeful ierarhic al tutror funcţionarilor exteriori ai Ministerului de Interne, din judeţ.

În perioada 1940-1944 se revine la comună şi judeţ ca unităţi administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu, plasa neavând personalitate jurdică.Ca reprezentantă a Guvernului, rolul principal al prefecturii era cel de control şi supraveghere. Ea inspecta serviciile exterioare ale ministerelor şi celorlalte instituţii publice, putând aplica unele sacţiuni disciplinare funcţionarilor publici; supraveghea şi controla comunele rurale şi urbane, instituţiile de binefacere şi asistenţă socială.Pe lângă prefect funcţiona “Consiliul de prefectură” format, în principiu, din şefii serviciilor judeţene.În perioada de după 1944, legiuirile care au urmat nu au mai consacrat instituţia prefectului, atribuţiile acesteia privind controlul legalităţii actelor administrative fiind parţial preluate de instanţele judecătoreşti sau de către alte organe ale administraţiei statului, desigur sub controlul politic al partidului unic.

La început, prin Legea nr. 5/1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor până la organizarea de alegeri locale (abrogată prin Legea 24/1996), la nivelul judeţelor au fost organizate prefecturi, legea precizând atât modul de funcţionare cât şi atribuţiile lor. În concepţia acestei legi, prefectura era “un organ local al administraţiei de stat cu competenţă generală”; prefectul nu era o instituţie juridică distinctă, cu atribuţii proprii, o autoritate publică.Legislaţia noastră a revenit la tradiţia numirii de către Guvern a unui prefect la nivelul judeţelor, care apare atât ca reprezentant al Guvernului, pentru a exercita controlul de tutela administrativă, cât şi ca reprezentant al Guvernului pentru a conduce activitatea serviciilor publice statale de la nivelul judeţului. Legea noastră cere ca, pentru a fi numit în funcţia de prefect şi, respectiv, subprefect, persoanele respective trebuie să aibă studii superioare de lungă durată.