Modalitatea de organizare a guvernului României

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Eterogenitatea ṣi complexitatea serviciilor pentru populaṭiei poate fi privită ṣi în funcṭie de gradul de interes al acestora. Din acest punct de vedere serviciile pot fi de interes personal, când activităṭile se efectuează pentru individ ṣi de către entităṭi economice ṣi sociale specializate, ṣi de interes public când activitatea este de interes general ṣi este prestată de o persoană publică. În această accepṭiune Duguit defineṣte serviciul public „.activitatea pe care guvernanṭii sunt obligaṭi să o presteze în interesul celor guvernaṭi”.

Serviciile publice sunt entităṭi organizate de stat sau de colectivităṭi locale, înfiinṭate de autorităṭi competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinṭe ale membrilor societăṭii, în regim de drept administrativ ṣi/sau de drept civil în procesul de executare a legii. Serviciile publice sunt activităṭi care, din nevoi generale, sunt considerate de stat ca neputând să fie reglementate ṣi satisfăcute de legile pieṭii, sau atribuite activităṭilor private.

Se disting două dimensiuni ale serviciilor publice:

- o primă dimensiune care are legătură cu drepturile fundamentale ale omului, serviciul fiind purtătorul unor valori comune pentru membrii statului respectiv;

- cea de a doua este dimensiunea economică, mai veche decât cea socială, ṣi are ca geneză monopolurile naturale ṣi voinṭa statului de a coordona ṣi dirija dezvoltarea economică, dar ṣi insuficienṭa gestiunii private a serviciilor ṣi a investiṭiilor necesare.

Existenṭa unui regim juridic, cel de drept administrativ, apare în mod clar atunci cand serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică. Realizarea acestui element este însoṭită de prerogative sau de constrangeri caracteristice dreptului public.

Serviciile publice urmăresc menṭinerea ordinii publice, protecṭia persoanelor ṣi a bunurilor lor, paza frontierelor. Aceste servicii sunt realizate de instituṭii ale statului: poliṭie, jandarmerie, justiṭie, afaceri externe, armată, coli de pregătire ṣi formare de personal specializat, administraṭii financiare . Ele impun anumite condiṭii pentru desfăṣurare ṣi anume: acte normative, norme de aplicare, control ṣi nu pot fi destinate pieṭii.

Dacă serviciul este asigurat de o persoană privată, aceasta trebuie să se supună unui control din partea puterilor publice ṣi o concesionare a prerogativelor puterii publice către persoana privată.

În ultima vreme, principiile democratizării ṣi descentralizării, au deschis calea preluării gestiunii unor servicii publice de la stat de către persoane private, în anumite condiṭii: să fie în interesul general, să fie acceptată ṣi urmărită de o autoritate, să existe controlul administraṭiei publice.

Concluzionând, noṭiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de către o autoritate a administraṭie publice. Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voinṭa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.

1.1. Consideraṭii generale despre stat

La nivel de stat, puterea este organizată în mod ierarhic în două subsisteme:

- subsistemul macrosocioeconomic care cuprinde organele de stat. Acesta este denumit ṣi subsistemul puterii de stat ṣi este alcătuit din mai multe componente specializate, cum sunt:

• subsistemul puterii legislative, cu caracter politic, care are rolul formării politicii statului prin mecanismul electoral concretizat în legi ṣi alte acte normative;

• subsistemul puterii executive, care aplică legile ṣi asigură funcṭionarea corespunzătoare a subsistemului macrosocioeconomic;

• subsistemul puterii judecătoreṣti, care asigură respectarea legilor ṣi a altor acte normative, cu caracter apolitic;

• persoana simbolică care reprezintă statul ( ṣeful statului)

- subsistemul microsocioeconomic care cuprinde:

• agenṭi economici;

• instituṭii;

• populaṭie.

Instituṭiile statului de utilitate publică desemnează acele structuri private autorizate de o autoritate publică să presteze un serviciu public, dar care se află sub supravegherea ṣi controlul unei autorităṭi publice. Instituṭiile de utilitate publică se aseamănă cu instituṭiile publice din punct de vedere al naturii activităṭii pe care o desfăṣoară, ambele categorii de structuri având o misiune de serviciu public.

Distincṭia dintre cele două categorii de instituṭii rezidă în aceea că instituṭiile publice sunt structuri statale sau, după caz, ale unităṭilor administrativ teritoriale, în timp ce instituṭiile de utilitate publică sunt, ca natură juridică, persoane juridice private.

În perioada interbelică noṭiunea de instituṭie publică reprezenta noṭiunea de stabiliment public, iar expresia de instituṭie de interes public era folosită noṭiunea de stabiliment de utilitate publică.

Legea Contenciosului administrativ din anul 2004 arată că: prin autoritate publică se înṭelege „orice organ de stat sau al unităṭilor administrativ-teritoriale care acṭionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”.