Modalități de îmbunătățire a activității în Primăria Sectorului 2

Capitolul 1

Instituţia publică în România

1 1 Conceptul şi caracteristicile instituţiilor publice din sistemul administraţiei publice româneşti

În concepţia teoreticienilor, administraţia publică desemnează: folosirea teoriilor şi proceselor manageriale, politice şi juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative, executive şi judecătoreşti, pentru a asigura reglementările şi serviciile pentru societate în ansamblu, cât şi pentru segmentele acesteia Pentru a înţelege rolul administraţiei publice în condiţiile statului de drept trebuie să se urmărească, depăşind analiza structurală şi funcţională (ce se referă la comportamentul intern al administraţiei), relaţiile dintre elementele sistemului, precum şi dintre acestea şi întregul său şi celelalte elemente ale sistemului social

Cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale interne ale administraţiei publice – instituţiile publice, autorităţile administrative, colectivităţile locale etc , regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane ale administraţiei publice – nu se pot realiza în bune condiţii dacă nu stabilim mai întâi care sunt relaţiile, pe de o parte între administraţia publică centrală sau locală ca subsisteme ale sistemului social global şi celelalte elemente ce formează subsisteme distincte şi care, împreună compun mediul sau cadrul social înconjurător al administraţiei publice

Pentru satisfacerea cerinţelor membrilor unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme sociale, sub denumirea de servicii publice care în sens larg reprezintă „activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale” Serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii Se mai poate spune că serviciile publice, înţeles în sens larg, sunt ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia

Organizaţiile care prestează servicii publice pot fi grupate în trei categorii:

a) organe ale administraţiei publice;

b) instituţii publice;

c) regii autonome de interes public

Un serviciu public se organizează şi funcţionează ca o instituţie cu personalitate juridică distinctă faţă de stat sau de colectivităţile locale Altfel spus, este o persoană de drept public creată special pentru a asigura satisfacerea interesului general

În limbajul cotidian, cuvântul instituţie păstrează sensul iniţial, juridic, desemnând instituţiile care au statut, reguli de funcţionare stabilite prin acte normative, având rolul de a satisface anumite nevoi sociale Scopurile unei instituţii sunt definite în raport cu anumite valori Ansamblul valorilor şi scopurilor, precum şi normele existente, caracterizează finalitatea instituţiei

Instituţia publică este o persoană juridică şi posedă toate atributele în acest sens: calitatea de subiect de drept, care antrenează constituirea unui patrimoniu, autonomia financiară, o anumita independenţă în gestionarea activităţii sale prin încheierea de contracte în nume propriu, etc

Este o persoană juridică de drept public Această soluţie capitală nu s-a impus decât progresiv în prima jumătate a secolului XIX, calificativul de instituţie publică era dat atât persoanelor juridice private beneficiind, graţie caracterului lor de interes general, de recunoaşterea utilităţilor publice, cât şi persoanelor publice În mod treptat, calificativul a fost rezervat de jurisprudenţă şi lege numai celei de-a doua categorii, primele formând categoria instituţiilor de utilităţi publice Acestea se identifică prin:

- misiunea (obiectivul) serviciului public;

- prezenţa prerogativelor de putere publică;

- reguli de organizare şi funcţionare a organismului considerat, care dovedesc un control al administraţiei

Este o persoană juridică care îşi asumă gestiunea unui serviciu public Această trăsătură deosebeşte instituţia publică de persoanele publice teritoriale, ale căror câmp de acţiune se întinde asupra ansamblului problemelor locale Instituţia publică, dimpotrivă, este o persoană specializată: competenţa sa se limitează la serviciul care i-a fost încredinţat; principiul specializării se aplică instituţiei publice în mod strict Totodată, acest caracter se atenuează în cazul instituţiilor publice teritoriale

Acest element al definiţiei, pe de altă parte, conferă procedeului veritabila sa semnificaţie: instituţia publică este un procedeu de organizare a serviciilor publice În timp ce descentralizarea teritorială corespunde existenţei unor colectivităţi concrete, descentralizarea prin intermediul serviciului este o metodă administrativă, prin care autoritatea publică o utilizează din motive tehnice De aceea, procedeul alegerii de către cei interesaţi a organismelor de conducere aferente persoanelor juridice, esenţial în cazul descentralizării teritoriale, nu intervine decât în mod excepţional în cazul instituţiilor publice De asemenea, acesta este motivul pentru care politica urmată în cazul instituţiilor publice este variabilă: după cum un guvern este sensibil la avantajele procedeului (o mare supleţe a acţiunilor administrative) sau la pericolele administrative (dispersie, „dezmembrare a administraţiei” denunţată de Curtea de Conturi) sau mai ales la pericolele financiare (prejudicierea unităţi bugetare), acest guvern are tendinţa să multiplice sau să suprime instituţiile publice Tendinţa de multiplicare pare să-l domine în prezent Acest element al definiţiei suportă excepţii, chiar în cazul instituţiilor publice tradiţionale, în sensul că unele dintre ele nu corespund unui serviciu public, ci unor activităţi private de interes general (asociaţii sindicale de proprietari) sau unor interese private colective (Camera de Comerţ) Regimul lor nu se mărgineşte câtuşi de puţin la regulile comune tuturor instituţiilor publice de tip clasic