Motivația Impunerii Regionalizării Administrativ Teritoriale în România

Abstract: Idealul României în ceea ce privește coeziunea stă sub incidența fondurilor europene destinate dezvoltării regionale și a regionalizării implicit, fonduri ce au fost create de Uniunea Europeană cu scopul de a consolida coeziunea economică și socială a țărilor membre atenuând diferențele de dezvoltare între județe. Studiile și datele exemplificate până în prezent vin în contestarea acestui lucru ilustrând faptul că disparitățile intra și interregionale nu ar fi scăzut, ci din contră ar fi în creștere, pe lângă incapacitatea de a gestiona fondurile europene mai intervin și probleme de planificare și implementare ce nu susțin materializarea unui rezultat semnificativ al fondurilor europene în contextul dezvoltării economice a regiunilor României.

Deși se aduce în discuție implementarea procesului de regionalizare în contextul oportunităților pe care România le-ar dobândi de pe urma pachetului legislativ referitor la politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, totuși, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul că regionalizarea nu trebuie făcută doar pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene ci pentru realizarea unei administrații mai eficiente și reducerea disparităților regionale.

Vom surprinde în această lucrare o analiză atât a destinației fondurilor europene cât și a implicațiilor acestora asupra reglementării disparităților regionale, dar și a gradului de performanță al regiunilor actuale din perspectiva absorbției fondurilor europene.

Lucrarea este elaborată pe baza cercetării empirice, pe suportul cercetării teoretico-stiințifice utilizând şi metode statistice dar şi comparative.

Cuvinte cheie: regionalizare, fonduri europene, coeziune economică și socială, disparități regionale.

1. Conceptul de regionalizare administrativă

Aderarea României la Uniunea Europeană s-a concretizat printr-o opțiune strategică ce necesită implicații majore în stabilirea obiectivelor pe termen lung și scurt și cu repercursiuni majore asupra viitorului țării noastre in context European.

După cum prea bine știm, printre obiectivele Uniunii Europene se numără și susținerea progresului economic și social, durabil și echilibrat prin consolidarea coeziunii economice și sociale a țărilor membre. În acest sens, se atribuie o atenție deosebită regiunilor, considerate ca fiind spații mai apropiate de cetățean.

Atribuirea unei atenții mai deosebite regiunilor se face nu doar din perspectiva faptului ca ar fi spații mai apropiate de cetățeni ci și din perspectiva faptului că dezvoltarea regiunilor unei țări se realizează diferit în decursul timpului, determinând disproporții între diferite niveluri economice și sociale ale regiunilor respective, disproporții sau inegalități a căror principale cauze sunt fie modificarea clauzelor economice din perspectiva dezvoltării unor noi ramuri economice, fie din cauza concentrării creșterii economice în anumite regiuni, fie din cauza faptului că mai pot exista și regiuni slab populate.

Conform definiției atribuite atât de Carta Comunitară a regionalizării, conform căreia regiunea ”se definește ca un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește sa-și păstreze specificitatea și să o și dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic”, cât și definiției atribuite de Consiliul Europei, în virtutea căruia regiunea este unitatea administrativ teritorială situată imediat sub nivelul statului-federal, unitar etc. se constată faptul că regiunea reprezintă un nivel administrativ care este situat în ierarhia administrativă pe o poziție imediat inferioară statului.

În ceea ce privește conceptul de regionalizare, conform dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul regionalizare este de origine franceză și înseamnă împărțirea teritoriului în regiuni. În societatea actuală putem aduce în discuție termenul de o ”Europă a regiunilor” conform căreia regionalizarea este rezultatul tendinței de evoluție a organizării teritoriale în statele europene.

Din perspectiva tipurilor de regionalizare, luând în calcul statutul juridic, noțiunea de regiune la fel ca cea de regionalizare cuprinde realități administrative și politice preponderent diferite dacă ne raportăm la statele europene. Astfel, în procesul de regionalizare există cinci tipuri de cadre instituționale:

- Regionalizare prin intermediul colectivităților locale (cooperare între colectivitățile locale, întâlnită în Finlanda, Ungaria, Irlanda, Germania, Danemarca.

- Regionalizare administrativă ( Statul atribuie anumite sarcini autorităților subordonate guvernului, acestea având ca scop mobilizarea colectivităților locale și a organizațiilor economice precum și dezvoltarea economică regională, Ungaria în 1990, Franța, Suedia, Luxemburg.ș.a