Multiculturalitate și comunicare interculturală

1. Bazele conceptuale ale teoriei liberale a multiculturalităţii

După părerea lui Kymlicka,ineficacitatea relativă a metodelor de aplanare a conflictelor etnopolitice poate fi corolată şi cu faptul că, în majoritatea cazurilor, nici modalităţile de tratare a crizei, nici persoanele care aplică aceste metode nu au nişte baze conceptuale suficient de clare şi solide.În majoritatea cazurilor, demersurile teoretice sunt caracterizate de generalizări conceptuale inacceptabile, iar persoanele pot fi bănuite de utilizarea conceptelor în scopul propriilor interese politice.

Mitul neutralităţii, din punct de vedere etnocultural, a statului de drept, convingerea că modernitatea va submina importanţa identităţii naţionale, supralicitarea diferenţei dintre naţionalismul civic şi cel etnic sau un presupus conflict între drepturile individuale şi cele colective sunt doar câteva dintre aceste idei preconcepute larg răspândite în filosofia politică a ultimilor ani.

Înainte de a prezenta mai detaliat principalele teze ale teoriei cetăţeniei multiculturale sau altfel spus ale teoriei liberale a drepturilor minoritare voi trece în revistă principalele luări de poziţii ale lui Will Kymlicka în legătura cu aceste lacune terminologice.

1.1 Conceptul de multiculturalitate

Multiculturalitatea reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat, coexistenţă istoric determinată şi în general paşnică, care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale, ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale.Problematizările pe marginea acestui subiect se leagă înainte de toate de discrepanţa profundă a lumii, pe care o regăsim între realitatea etnoculturală a lumii, pe de o parte şi aranjarea ei din punct de vedere etnopolitc, pe de altă parte.

Termenul de multicuralitate favorizează confuziile tocmai în măsura în care este amibuguu în ceea ce priveşte distincţia între multinaţional şi multietnic.Această ambiguitate a stat la baza controverselor din Canada din decursul anilor 70, când politica multiculturală a guvernului(care a favorizat polietnicitatea faţă de asimilarea forţată a imigranţilor) a fost criticată pe de o parte de canadienii francofoni pentru riscul de a reduce pretenţiile de co-naţiune ale locuitorilor din Quebec la statutul de imigrant, pe de altă parte de cei care şi-au manifestat îngrijorarea că noile politici de imigrare vor permite constituirea unor grupuri etnoculturale, complete din punct de vedere instituţional, pe lângă cele două consacrate, anglofonă şi franceză.

În articolul „Feminism and Multiculuralism” Some Tensions din 1998, cât şi un an mai târziu în „Is multiculturalism Bad For Women?”, Okin susţine că interesele de gen intră în conflict cu cele culturale.Okin sublinează că în teoria politică, termenul multiculturalism este folosit cu înţelesuri diferite, în două contexte.

Primul se referă la contextul educaţional, în care, multiculturalismul pune în evidenţă faptul că ceea ce se predă, ce se învaţă se încadrează în canonul cultural care a exclus grupuri, cum este cel al femeilor, al persoanelor de altă rasă decât caucazină, al celor cu o altă orientare sexuală decât a majorităţii, minorităţii etnice, grupuri religioase,populaţii indigene.

Al doilea înţeles al multiculturalismului face parte dintr-un context mai amplu, de natură socială, economică, politică.Acesta se referă la grupurile cu o cultură distinctă de cea a majorităţii, care nu sunt suficient protejate prin drepturile individuale ale membrilor săi şi au nevoie de drepturi speciale care să vizeze grupul respectiv pentru ca acesta să fie în măsura să-şi protejeze propria cultura, adică modul de viaţă.Dreptul la reprezentare politică, la fonduri publice pentru activităţi culturale sau educaţia, dreptul de a nu te supune anumitor legi sunt astfel de de drepturi de grup.În această categorie, limba, istoria, religia sunt considerate mărci ale unei culturi distincte.

Okin atrage atenţia că grupurile primei variante a multiculturalismului doresc ca punctele lor de vedere şi interesele să le fie luate în considerare şi reprezentate şi că există diferenţe între acestea şi minorităţile etnice care cer protecţia unui mod de viaţă.Kymlicka precizează sensul în care utilizează termenul de multiculturaliate.Un stat este multicultural dacă cetăţenii acestuia aparţin mai multor naţiuni caz în care statul este multinaţional-sau sunt imigranţi veniţi de pe alte meleaguri-situaţie în care statul este considerat a fi multietnic şi acest lucru constituie o componentă importantă atât a identităţii personale, cât şi a vieţii publice, politice din ţara respectivă

Cultura este deci în acest context şi conform intenţiei de autor a lui Kymlicka un atribut esenţial al unei „naţiuni” sau al unui „popor”, termen care la rândul lui desemnează o comunitate intergeneraţională, mai mult sau mai puţin completă din punct de vedere instituţional, ocupând un anumit teritoriu în mod tradiţional(pe care îl consideră loc de baştină) şi fiind caracterizată de o limbă proprie şi o istorie comună.

1.2 Cultură şi comunicare interculturală

Termenul cultură este utilizat în accepţiuni diferite, cu conotaţii diferite în funcţie de specificul discursului, şi domeniul ştiinţific de referinţă.Accepţiunea socio-psihologică a termenului vizează în sens larg ansamblul de:

-sistemul de valori şi credinţe existente în cadrul comunităţii

-norme sociale, juridice şi morale pe care societatea se bazează, şi a căror transmitere se oprează în procesul de socializare

-obiceiuri şi tradiţii specifice unei anumite comunităţi

-modelul de interpretare a realităţii(cuprinzând atât elementele mitologice şi mitogenetice, credinţele religioase, dar şi „adevărurile ştiinţifice” care au fost receptate şi au devenit proprii membrilor comunităţii

Interculturalitatea reprezintă relaţia de interacţiune şi cooperare continuă, a diverselor grupuri culturale, etnici, religioase, etc (a tuturor categoriilor de minorităţi).Relaţiile determinate fiind de schimb cultural şi intercunoaştere în contextul grijii faţă de menţinerea specificului fiecărei comunităţi.Interculturalitatea în demersul educaţional, nu înseamnă în primul rând altceva, ci înseamnă mai ales altfel.Altfel înseamnă o nouă deschidere paradigmatică a orizontului gândirii, spre experienţa factuală a realităţii sociale.

Pentru a avea o educaţie interculturală nu este suficient, coexistenţa elevilor, aparţinând mai multor”etnii” sau grupuri etnoculturale.Multiculturalitatea, ca fenomen social real, continuă să fie ascunsă de „grila interpretativă şi voinţa deformatoare” a optimismului social şi politic.

Intertextualitatea de care hermeneutica socială modernă se foloseşte pentru a explica dialogul civilizaţiilor, este o explicitare a coexistenţei în cadrul social dat a mai multor”lumi” cu experienţe culturale diverse.Experienţa tragică a unor conflicte interetnice din Europa zilelor noastre, vulnerabilitatea civilizaţiei europene actuale faţă de riscul întoarcerii la barbaria şi stupiditatea unor războaie interetnice şi interconfesionale, noile provocări ale terorismului ca formă de acţine politică toate acestea impun crearea unor structuri unor structuri care să facă posibilă funcţionarea Europei Unite ca Europă a minorităţilor, a diversităţii.