Obiective și forme de organizare în auditul intern

Capitolul 1. Noțiuni introductive

Termenul de audit provine de la latinescul ,,auditare”, care înseamnă a asculta, însă, deși nu sub această sintagmă și nu chiar sub același sens, conceptul de audit este implementat încă de pe vremea egiptenilor, asirienilor. Majoritatea specialiștilor afirmă faptul că apariția auditului intern este legată de criza economic interbelică, atunci când patronatele erau foarte interesate de reducerea dărilor percepute la stat .

Conceptul de audit este unul relativ nou, mai ales în România, unde acesta este în curs de consolidare. Pentru a aduce îmbunătățiri și performanță în sistemul de conducere a diferitelor entități, trebuie implementate și aplicate principii moderne de supraveghere a activităților desfășurate de acestea, în vederea asigurării performanței și competitivității. Astfel, auditul intern devine un stâlp de sprijinire a sistemului de conducere, adică a guvernanței corporative.

,,Termenul de guvernanaţă înseamnă conducere şi implică toate activităţile din cadrul unei entităţi care intră în sfera managementului. În consecinţă, putem afirma că acest concept - guvernanaţă corporativă - înseamnă conducerea în ansamblu a întregii organizaţii prin acceptarea tuturor componentelor interne, care funcţionează împreună, dar care în final vor fi integrate conducerii şi implementării managementului riscurilor din cadrul organizatiei, precum si a sistemului de management financiar şi de control intern, inclusiv a auditului intern ”.

Auditul public intern este definit de Legea nr. 672/2002 a auditului public intern, ca fiind acea activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanţă. Termenul de ,,public” este definit de Dicționarul Explicativ Român astfel: ,,care aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care priveşte pe toţi, la care participă toţi; [...] al statului, de stat; care priveşte întregul popor; pus la dispoziţia tuturor.”

Astfel, din definiția dată de lege, rezultă că auditul intern, pe de o parte, oferă asigurări conducerii unei instituții cu privire la buna gestionare a patrimoniului acesteia, în conformitate cu dispozițiile legale, iar pe de altă parte, consiliază entitatea publică, pe conducătorul acesteia, dar și pe angajați cu privire la modul în care aceștia pot aduce un plus de valoare entității, și implicit, de a simplifica munca depusă. Auditul intern se preconizează a fi o activitate independentă, așa fel încât persoana care ocupă funcția de auditor să nu fie implicată în activitatea pe care o auditează, această caracteristică pliindu-se pe cealalată caracteristică și anume obiectivitatea, deoarece nimeni nu poate fi obiectiv în evaluarea unei activități pe care tot el a întreprins-o.

Auditul intern se bucură de următoarele caracteristici :

• universalitatea funcției de audit, prin aceea că auditul intern trebuie să existe și să funcționeze conform standardelor în vigoare în toate organizațiile, indiferent de obiectul de activitate. Aria acestuia are în vedere ansamblul de activități desfășurate în cadrul unei entități și ajută managmentul acesteia să stăpânească mult mai bine funcțiile și activitățile din subordine. Materia de bază a auditului intern este controlul intern, pentru că pe acesta îl controlează, iar pentru că acest control intern este universal, putem spune că, pe cale de consecință și auditul intern este universal;

• independența auditorului intern, care trebuie să aibă o gândire liberă și trebuie să ofere conducerii entității o opinie degajată și obiectivă cu privire la modul în care se realizează managmentul riscurilor, controlului și guvernării.

• periodicitatea auditului intern, care are în vedere frecvența misiunilor de audit efectuate. Această frecvență este determinată de activitatea de evaluare a riscurilor, transpusă în planul de audit. Auditul intern este o funcție permanent în cadrul unei entități și o funcție periodic pentru cei auditați.

• noutatea funcției de audit intern, ar fi altă caracteristică a acestuia, deoarece a devenit funcțională abia în anul 2002 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 672, care reglementează auditul intern.