Oraginizarea și funcționarea autorității executive în Franța și Austria

I. Titlul lucrării şi justificarea acestuia

În lucrarea de faţă voi prezenta principalele particularităţi ale autorităţii executive din Portugalia şi Franţa, voi sublinia asemănările şi deosebirile esenţiale între acestea, precum şi caracteristicile care le individualizează ţi le transformă în modele demne de urmat de alte ţări din Uniunea Europeană şi nu numai.

Pentru denumirea autorităţilor executive se utilizează expresii precum „puterea executivă”, „autoritatea administrativă”, „administraţia de stat, „administaţie publică”, „executiv”. Terminologic în doctrina de specialitate nu există o opinie concordantă, considerându-se că ar exista diferenţe de conţinut între aceste noţiuni.

Marile structuri ale excutivului sunt:

a) Şeful statului

b) Guvernul. Terminologic există denumiri diferite pentru acesta, precum cele de cabinet, guvern, consiliu de miniştrii, în funcţie de sistemul constituţional, în care acesta există. Guvernul are două componenete: şeful guvernului (acolo unde există), pe de o parte şi pe de altă parte miniştrii şi secretari de stat ori subsecretari de stat. În ceea ce priveşte şeful guvernului, el există sub denumiri diferite, precum de prim-ministru, preşedinte, în funcţie de denumirea guvernului.

Executivul poate fi monist sau dualist. Executivul monist presupune ca şeful executivului să fie şi şeful guvernului sau executivul să fie condus de şeful statului (ex: SUA). În acest ultim caz, miniştrii se subordonează direct şefului satutului, care este şi şeful executivului. Executivul dualist presupune ca şeful statului să nu fie şi şeful guvernului, existând un şef de stat şi unul de guvern. Cu toate că şeful statului este şeful executivului – şeful guvernului are un rol important în formarea guvernului.

c) Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale execută legile în domeniul lor de activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort şi se subordonează guvernului.

d) Autorităţile administraţiei publice locale îşi desfaşoară activitatea în unităţile administrativ – teritoriale. Potrivit legii cunosc o subordonare ierarhică (pe verticală) faţă de autorităţile executive superioare, dar şi (uneori) o subordonare pe orizontală faţă de autorităţile locale alese prin vot de către cetăţeni

În ţara noastră, autorităţile administraţiei publice locale sunt, conform art. 121 – 123 din Constituţie: primarii, consiliile locale (orăşeneşti, municipale şi comunale), consiliile judeţene şi prefecţii.

În forma de guvernământ monarhică (ereditară) intervenţia parlamentului în formarea şi desemnarea şefului guvernului este rară şi, de regulă, doar în cazul schimbării dinastiei. În republica prezidenţială şeful statului, fiind ales prin vot direct şi universal, desemnarea şefului guvernului şi numirea guvernului se realizează fără intervenţia parlamentului care are decât un rol la solemnitatea depunerii jurământului şi preluării funcţiei. În republica parlamentară şeful statului este ales de parlament, aşadar acesta are un rol deosebit de important în crearea guvernului şi desemnarea şefului executivului.

Şeful guvernului este o figură juridică distinctă în cadrul oricărui guvern (cu excepţia situaţiilor in care funcţia este exercitată nemijlocit de către şeful de stat). De regulă, şeful guvernului este desemnat pe criterii foarte clare, iar el prezintă lista memebrilor guvernului, în funcţie de regimul politic.

În regimul politic prezidenţial (ex: Brazilia, SUA, Mexic) funcţiile de şef de stat şi şef de guvern sunt îndeplinite de aceeaşi persoană. În regimurile politice semiprezidenţiale şi în cele parlamentare există mai multe situaţii. De exemplu, într-o primă situaţie sunt statele în care se foloseşte formula alegerii directe a primului-ministru de către parlamente cu o majoritate absolută, iar memebrii guvernului sunt aleşi prin aceleaşi proceduri la propunerea şefului guvernului (ex: statele din estul Europei). În o altă situaţie sunt statele (ex: Australia, India, Anglia) în care şeful partidului majoritar este invitat de şeful statului să formeze guvernul, ca urmare a câştigării alegerilor, iar membrii guvernului sunt numiţi, la propunerea primului-ministru, de către şeful statului, după care guvernul trebuie să obţină investitura din partea parlamentului. Într-o altă situaţie sunt statele în care numărul partidelor este foarte mare (ex: Belgia, Italia) şi de aceea şeful statului însărcinează cu formarea guvernulii un membru al parlamentului. Intr-o ultimă situaţie sunt statele în care parlamentul are un rol nesemnificativ în numirea guvernului (ex: Monaco, Tailanda, Zambia), astfel că şeful statului este cel care desemnează şeful guvernului în urma consultării cu persoane importante în stat şi apoi îl numeşte prin decret. Tot şeful statului este cel care cheamă în guvern membrii ai parlamentului şi alte personalităţi.

În concluzie:

Rolul autorităţilor executive este de a lua decizii, de a realiza programe, de a angaja şi realiza negocieri, de a recompensa pe cei devotaţi, de a sancţiona încălcarile, de a reglementa afacerile şi problemele curente, roluri ce nu pot fi îndelinite de o adunare parlamentară. (Ioan Muraru)

Autorităţile executive sunt înarmate din punct de vedere tehnic (oameni de decizie, ierarhizaţi), din punctul de vedere politic (membrii executivului sunt lideri ai partidului majoritar), din punctul de vedere instituţional (dispune de mijloacele necesare executării legilor). Aşadar rezultă un raport favorabil executivului.

II. Prezentarea particularităţilor executivului în Franţa

Cu o suprafaţă de 543.965 km2 şi o populaţie de 60.424.213 locuitori, Franţa este este o republică democratică, socială aşa cum se menţionaeză în art.2 din Constituţie. Organizarea şi funcţionarea Guvernului derivă din Constituţia din 1958, care recunoaşte principiile Declaraţiei Drepturilor Omului, precum şi din Constituţia din 1946.

Conform Constituţiei promulgate la 06.10.1958, ce a fost amendată ultima dată în 1999, prevede că puterea executivă este exercitată de Preşedinte, care numeşte Consiliul de Miniştrii, condus de un prim-ministru. Consiliul de Miniştrii este răspunzător faţă de Parlament. În ultimii 10 ani Franţa a cunoscut o diversificarea continuă a modalităţilor de realizare a sarcinilor şi de divizare a responsabilităţilor, deoarece s-a acordat o autonomie considerabilă autorităţilor teritoriale, iar în cadrul serviciilor publice există corpul de elită format din specialişti cu profil tehnic şi administrativ.

Obiectivul central urmărit în administraţia din Franţa este constituirea unui corp central de funcţionari publici responsabili pentru planificare, formare şi evaluare, în timp ce serviciile devin componente care contribuie în mod direct la realizarea obiectivelor stabilite. Acest obiectiv este considerat a fi un ”plan de descentralizare”

Constituţia Franţei din 1958 menţine principiul fundamental al regimului parlamentar, astfel, potrivit art. 49, Guvernul este responsabil politic în faţa Adunării Naţionale. Dar acest parlamentarism este diferit de cel clasic.

Autoritatea executivă este divizată între Preşedintele Republicii şi Primul Ministru. Cel ce deţine competenţa pentru numirea în posturile din activităţile civile şi miltare, pe nivelul cel mai înalt în stat este Preşedintele Republicii, iar numirea în funcţiile de consilieri de stat, prefecţi şi directori în administrţia publică este facută de către Consiliul de Miniştrii.

Şeful Guvernului este Primul-Ministru, iar pe langă acesta, Guvernul mai este format şi dintr-un număr de ministere şi secretariatele de stat. Structura Guvernului poate varia. Unii miniştrii pot purta denumirea de miniştrii secretari de stat, iar ceea ce se poate observa ca o particularitate esenţială este că nici un memebru al Guvernului nu poate fi în acelaşi timp şi membru al Parlamentului. Miniştii şi secretarii au propriile birouri ce sunt conduse de către asistenţi. În structura Guvernului există aproximativ 20 de departamente ministeriale cu structuri administrative cvasipermanente.