Organizarea Administrației Publice

Organizarea administraţiei poate lua forme diferite în funcţie de interesele politice majore sau interesele sociale, în raport de tradiţie şi de gradul de democratizare a ţării. Din acest punct de vedere statul poate proceda la organizarea centralizată a administraţiei, la descentralizarea administrativă sau la descentrarea unor servicii administrative. Aceste forme ale organizării administraţiei poartă denumirea de regimuri administrative sau moduri reale prin care administraţia işi desfaşoară activităţile în stat.

Conform doctrinei europene conceptul de „administraţie publică“ defineşte organismele care sunt în mod direct subordonate puterii politice şi care sunt în serviciul executivului în cadrul procesului politic.

Administraţia publică este guvernată de câteva principii care instituie obligaţia ca întreaga activitate a autorităţilor administrative să se organizeze şi să funcţioneze cu respectarea strictă şi riguroasă a limitelor impuse de acestea. Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului formează puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare şi judecătorească. Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele exercitării lor. După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi cele locale.

Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

Sistemul administraţiei publice mai cuprinde si organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orăşeneşti şi consiliile judeţene, care sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, oraşului sau a judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de conducere si de execuţie.

Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administraţia publică locală în unităţile administrativ teritoriale, respectiv in judeţe, oraşe si comune.

Prin aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că în interiorul sau colectivităţile locale se administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale.

Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi promovarea interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală, sau al localităţii respective, de către administraţia publică locală.

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităti executive.

Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.