Organizarea administrativă a Basarabiei în componenența Regatului Român - etapele principale de ajustare a sistemului administrativ din Basarabia la modelul românesc

Istoria Basarabiei dintre anii 1917-1940 n-a fost studiată pînă în prezent sub aspectul organizării administrative.În virtutea climatului social de azi au devenit posibele invistigaţii la acest capitol.

Declararea autonomiei, iar apoi formarea Republicii Democratice Moldoveneşti în perioade noiembrie 1917-martie 1918 nu a fost un fenomen izolat, întîmplător, ci rezultatul unui lung proces istoric de luptă de eliberare a poporului de sub dominaţie străină. Populaţia regiunii din Estul Pritului a avut o istorie comună cu confraţii din spaţiu cuprins între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră pe parcursul a două milenii, demnă de neamul daco-roman.În perioada constituirii sale ca popor ea a ţinut piept năvălirii hoardelor barbare ce veneau din estul continentului, apoi în perioada formării statale a stat la straja hotarelor civilizaţiei creştine europene. După trei secole de supuşenie Imperiului Otoman, către începutul sec. al 19-lea, a apărut o nouă putere imperială, cea rusă, care, sub pretextul eliberării popoarelor creştine de sub jugul păgînilor, a răpit o parte din teritoriul Statului feudal Moldovenesc, instaurîndu-şi astfel dreptul asupra regiunii situate la est de Prut, numită mai tîrziu Basarabia.

Aflîndu-se mai mult de o sută de ani sub dominaţia noului regim de ocupaţia, populaţia Basarabiei a fost pusă în situaţia să-şi piardă valori sale principale, formate şi cristalizate pe parcursul secolelor.În istoria Basarabiei , se deschide o nouă pagină, cea a deetalizării şi înstrăinării poporului de limba strămoşilor, de judecata moştenită de la bătrîni, de oştenii ce-şi apărau neamul şi pămîntul. Demnitarii de toate rangurile nu mai erau numiţi din rîndul baştinaşilor, iar în sfînta biserică, în şcoală şi-n instituţile statale tot mai insistent era promovată o nouă administraţie şi o nouă limbă necunoscută poporului. În acea limbă străină a fost scrisă pagina istoriei Basarabiei de după anul 1812, pagina transformării ei într-o gubernie a Rusiei, încorporată pe percursul anilor în sistemul statal, economic, social, cultural slavon, iar populaţia tot mai mult asimilată şi dezorientată de politica colonială a Imperiului Rus.

Către anul 1917 moldovenilor din Bsarabia li s-au luat toate atributele care le-ar fi dat dreptul să se pronunţe pentru un stat naţional. Într-o situaţie similară se găseau şi alte popoare din împărăţia rusească. Ocupaţia ţaristă extrem de dură a dus la declanşarea mişcării de eliberare naţională a popoarlor şi înteţirea luptei pentru recunoaştere şi implementare în viaţă a principiilor democratice. Promovarea acestor idei măreţe se înscriau ca o parte componentă a procesului general de afirmare şi definitivare a statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est. Lupta îndelungată şi hotărîtă a popoarelor din această regiune în contextul contradicţiilor din preajma şi anii primului război mondial a dus la aceea că statele mari învingătoare în măcelul mondial au determinat dezbinarea imperiilor multinaţaionale şi au recunoscut dreptul la autodeterminare naţională şi constituire sau completare a statelor unitare independente şi suverane.

Unirea Basarabiei cu România a fost proclamată la 9 aprilie 1918, prin Legea semnată de regele Ferdinand I, de Preşedintele Consiului de Miniştri A. Marghiloman şi de Ministrul justiţiei al României D. Dobrescu.La 27 noiembrie 1918 Sfatul Ţării, la ultimele sale şedinţe, a renunţat la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie 1918, fiind încredinţat că România va asigura pe viitor tuturor românilor din Basarabia regimul cel mai democratic, condiţii favorabile de dezvoltare multilaterale. Prin ratificarea actului Unirii Basarabiei de către Adunarea Deputaţilor şi Senatul României în şedinţele din 20 decembrie 1919, actul Unirii s-a desăvîrşit în ceea ce priveşte forţa lui internă.

Basarabia a fost prima dintre teritoriile româneşti răpite de statele expansioniste, care s-a unit cu Patria-Mamă. Acest act istoric a servit ca model, exemplu pentru toţi românii din provinciile româneşti, aflate sub stăpînirea colonială a Austro-Ungariei. După cum se ştie, la 15 (28) noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a adoptat hotărîrea de unire a acestei vechi provincii istorice cu România. Mai tîrziu, la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia a decretat Unirea Transilvaniei cu România.

Unirea a fost o operă a momentului istoric, realizată de toată floarea şi suflarea neamului românesc. În acele grele clipe ale istoriei noastre a învins spectaculos ideea unităţii naţionale. La realizarea ei au participat fruntaşii basarabeni, cohortele mldoveneşti, ofiţerii şi ostaşii ardeleni, reprezentanţii nobililor basarabeni, oamenii politici şi de cultură din România, armata română. ’’Acest act măreţ, -scria Ion Văluţă, deputat al Sfatului Ţării, - a fost o picătură de rouă căzută pe buzele arse de friguri ale României însîngerate...’’

Acest eveniment istoric, ce are o importanţă deosebită pentru întregul neam românesc, a fost şi este tratat vehement de mulţi istorici. Expunerile unor autori sunt folosite şi în această lucrare. Fiecare din ei încearcă să expună cît mai corect şi explicit schimbările ce au avut loc în Basarabia. Odată cu intrarea Basarabiei în componenţa statului românesc s-au produs schimbări esenţiale în toate domeniile, politic, administrativ, economic, social, cultural.

În lucrarea de faţă este tratat aspectul administrativ, deoarece în principiu aici au avut loc schimbări radicale.Trecerea de la o modelul administraţiei rusesc la cel românesc a fost foarte dificilă, aceste sisteme fiind foarte diferite. Astfel, administraţia română a întîmpinat multiple greutăţi în realizarea reformelor necesare.În primul rînd, era necesar ca Basarabia – parte componentă a României, să se supună organelor centrale de administraţie. Astfel, după suspendarea activităţii Sfatului Ţării, puterea legislativă a fost preluată de Parlamentul României, deoarece o singură ţară nu poate avea două parlamente.

Prin decretul regal din 22 aprilie 1918 a fost anunţată legea cu privire la administrarea Basarabiei, pe urmă prin alte decrete aici a fost extinsă acţiunea actelor legislative româneşti în domeniul justiţiei: cu privire la aplicarea în Basarabia a codului civil şi al celui penal, a procedurii procesual-penale; cu privere la poştă şi telegraf; cu privire la aplicarea codului comercial. În ţinut au fost create tribunale militare, organe de poliţie şi siguranţă, jandarmeria, judecata şi procuratura care se aflau în subordonarea directă ministerilor şi departamentelor centrale din România.

Regimul stabilit de România regală în Basarabia crease în ansamblu un climat moral-politic benefic pentru întreaga populaţiei şi ţinut, în general.

Capitolul I:

Declaraţia de Unire - începutul unei noi organizări administrative în Basarabia.

§ 1.Sfatul Ţării – moderatorul introducerii modelului de administraţie română.

Unirea Basarabiei cu Romania în 1918 a condus la consolidare stabilităţii vieţii politice, democratizarea relaţiilor sociale, renaşterea graiului romanesc în spaţiul nostru, curmarea anarhiei şi jafurilor. Astfel putem spune că data de 27 martie 1918 este ziua realizării unui vis basarabean. Părea atunci că în cele din urmă raţiunea a triumfat, iar dreptatea şi adevărul au fost puse în capul mesei. În Basarabia s-a instalat ordinea publică, au încetat conflictele sociale, s-a pus capăt ocupaţiei ruseşti. Acest eveniment produs pe această palmă de pămînt este plin de glorie, de semnificaţie dar şi de tragism.