Organizarea gestiunii financiare la CJAS Iași

Cap 1. Organizare şi funcţionalitate la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi

1.1. Prezentarea instituţiei

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi, în exercitarea atribuţiilor ei conferite de lege şi de Statut, aplică şi respectă politica şi strategia generală stabilite de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate pe raza judeţului Iaşi.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi este instituţie publică, cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi se organizează şi funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului –cadru, aprobat de Consiliul de Administraţie al CNAS. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi este organizată în baza O.U.G. nr.150 /2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, a Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a statutului propriu aprobat propriu aprobat de Consiliul de Administraţie al CNAS.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi administrează fondul de asigurări sociale de sănătate (FASS), fond constituit din contribuţia asiguraţilor, contribuţia persoanelor fizice şi juridice care angajează personal salariat, subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, alte venituri. CJAS Iaşi reprezintă interesele asiguraţilor săi, 789044 la o populaţie de 861934 locuitori (la data de 31.03.2002), cu un grad de urbanizare de 46 %.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iaşi are sediul în municipiul Iaşi la adresa: str. Gheorghe Asachii 18-20, 700483, judeţul Iaşi.

1.2. Scurt istoric

Până la apariţia Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , sistemul de ocrotire a sănătăţii a fost coordonat în mod centralizat de către Ministerul Sănătăţii prin cele 41 de direcţii sanitare judeţene şi direcţia sanitară a municipiului Bucureşti, constituit dintr-o reţea de spitale, policlinici, dispensare şi alte unităţi sanitare. În plus, existau şi un număr de spitale, institute şi centre naţionale de înaltă specializare direct subordonate Ministerului Sănătăţii, precum şi reţele medicale paralele, în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Serviciului Român de Informaţii, care furnizau servicii medicale şi răspundeau de ocrotirea sănătăţii pentru o anumită categorie de populaţie.

În perioada 1990-1998, s-a utilizat un sistem dualist de tipul finanţare de la bugetul de stat/finanţare complementară – fond special de sănătate (O.G. nr. 22/1992 ), precum şi finanţare externă – împrumuturi de la Banca Mondială (Legea nr. 79/1991 ), fonduri Phare şi donaţii.

Începutul reformei sanitare a presupus reorganizarea serviciilor de sănătate şi a sistemului de finanţare a serviciilor de sănătate.

În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României şi promulgată de Preşedintele ţării Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate – Legea nr. 145/1997. Aceasta a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarităţii şi funcţionând în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioada de tranziţie în anul 1998 în care Direcţiile Sanitare Judeţene şi Ministerul Sănătăţii au administrat fondurile de asigurare. În consecinţă, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au funcţionat şi casele de asigurări ca instituţii publice autonome, conduse de reprezentanţii asiguraţilor şi patronatului prin consiliile de administraţie, deci şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Legea 145/2002 a asigurărilor sociale de sănătate, în calitatea de prim act normative important a introdus principiile asigurărilor sociale de sănătate , impunând caracteristici noi şi democratice:

cuprinderea obligatorie a populaţiei într-un sistem unitar de protecţie social;

alegerea liberă a medicului, unităţii sanitare şi a casei de asigurări de sănătate;

acordarea unui pachet de servicii medicale reglementate prin Contractul Cadru;

finanţare prin contribuţii şi subvenţii de stat;

echilibru financiar;

funcţionarea descentralizată;

solidaritatea şi subsidiaritate în colectarea şi utilizarea fondurilor;

echitate şi accesibilitatea în acordarea serviciilor medicale.

Actul normativ enunţat stabilea că din punct de vedere administrativ, ca asigurările de sănătate să se organizeze prin CNAS, prin casele de asigurări judeţene şi a municipiului Bucureşti şi prin oficii teritoriale.

În perioada 1997-2001, Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost modificată succesiv prin O.U.G. 30/1998, O.U.G. 72/19998, O.U.G. 180/2000 şi O.U.G. 150/2002 care a abrogate legea nr. 145/1997.

Prin noul cadru juridic Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate devine ordonator principal de credite conform art. 99, alin. (1), iar preşedinţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate sunt desemnaţi ordonatori secundari de credite, conform art. 101, alin (4). Prin O.U.G. NR. 30/1998 s-a impus şi statuarea tripartismului la nivelul conducerii C.N.A.S. Consiliile de Administraţie fiind formate din reprezentanţi ai puterii executive, precum şi ai asociaţiilor patronale şi sindicale, reprezentative la nivel naţional. Astfel, Consiliul de Administraţie al C.N.A.S. era compus din 15 membri (art.95), iar Consiliile de Administraţie ale Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătatea din 9 membri.(art 101).