Organizarea structurală a întreprinderii

ARGUMENT

Motto:

“Păstrez şase slujitori cinstiţi

Ei m-au învăţat tot ceea ce ştiu;

Numele lor sunt Ce şi De ce şi Când

Şi Cum şi Unde şi Cine. ”

e regulă, prin organizare se înţelege descompunerea unui

fenomen, proces, obiect sau activitate în părţile sale elementare, analiza lor în scopul recompunerii într-un efect de sinteză ameliorat.

Dacă ne referim la intreprindere ca obiect al managementului, organizarea acesteia constă în descompunerea ei în elemente componente ale procesului de producţie, analiza acestora în vederea recompunerii lor în raport cu anumite criterii economice, tehnice şi de personal în vederea realizării obiectivelor stabilite în condiţii de eficienţă sporită.

Intreprinderea reprezinta o veriga de baza a economiei in care are loc producerea unor bunuri, executarea unor lucruri sau prestarea unor servicii conform cerintelor pietei.

În funcţie de conţinutul său organizarea îmbracă două forme fundamentale: organizarea procesuală şi organizarea structurală. Organizarea procesuală constă, în principal, în studierea principalelor categorii de muncă, a proceselor necesare realizării ansamblului de obiective ale firmei. Rezultatul organizării îl reprezintă în fond funcţiunile, activităţile, atribuţiile şi sarcinile.

Pe lângă organizarea procesuală, organizarea intreprinderii ca obiect mai are în vedere şi alte laturi sau forme concrete de manifestare. În acest sens dacă ne referim la structura intreprinderii ca ansamblul personalului, al obiectelor muncii şi al mijloacelor de muncă precum şi al relaţiilor ce se stabilesc între ele în vederea realizării obiectivelor stabilite, se poate vorbi de organizarea structurală a acesteia.

Capitolul I Noţiuni introductive

Structura organizatorică poate fi considerată ca fiind scheletul organismului care este întreprinderea, buna funcţionare a acesteia fiind dependentă de modul în care sunt plasate şi utilizate resursele umane de care dispune într-o anumită etapă.

Structura organizatorică este definită ca fiind ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea, constituite în aşa fel încât să asigure premisele organizatorice adecvate îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Structura organizatorică privită în ansamblul ei are două părţi distincte: structura de conducere sau funcţională şi structura de producţie sau operaţională.

Structura de conducere sau funcţională cuprinde ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite şi plasate astfel încât să asigure condiţiile economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării procesului managerial şi a proceselor de execuţie.

Structura de producţie sau operaţională este formată din ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite în scopul realizării directe a obiectului de activitate al întreprinderii.

Atât la nivelul structurii de conducere cât şi la al celei de producţie se regăsesc elementele primare şi anume: postul, funcţia, compartimentul, nivelul ierarhic şi relaţiile organizatorice.

a) Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor desemnate pe un interval de timp fiecărui membru al întreprinderii.

Pentru a-şi putea realiza obiectivele, titularului de post îi sunt conferite sarcini şi atribuţii.

Competenţa organizaţională sau autoritatea formală a postului exprimă limitele în cadrul cărora titularii de posturi au dreptul de a acţiona în vederea realizării obiectivelor individuale şi a executării atribuţiilor.

În raport de domeniul în care se exercită, autoritatea formală poate fi ierarhică sau funcţională.

Autoritatea ierarhică acţionează asupra persoanelor şi se concretizează în declanşarea unor acţiuni sau decizii exprimând ce şi când trebuie realizat, fiind asemănătoare puterii executive. Acest tip de autoritate se exercită la nivel operaţional.

Autoritatea funcţională se exercită asupra unor activităţi şi se materializează în proceduri, indicaţii de specialitate care exprimă cum trebuie executate diferite activităţi ale întreprinderii. Acest tip de autoritate este asemănător cu puterea legislativă.

Pe lângă autoritatea formală, titularii postului trebuie să posede şi o competenţă sau autoritate profesională, exprimată de nivelul de pregătire şi experienţa de care dispune o persoană şi prin care dobândeşte recunoaşterea meritelor şi a contribuţiei personale la realizarea obiectivelor.

Între aceste două laturi ale competenţei trebuie să existe o strânsă concordanţă: autoritatea atribuită, formală, trebuie însoţită de cea profesională.

Responsabilitatea este obligaţia de a îndeplini anumite sarcini sau atribuţii, de a realiza obiectivele individuale ce revin fiecărui post.

Corelarea şi corespondenţa dintre sarcini, autoritate şi responsabilitate sunt prezentate foarte sugestiv în literatura de specialitate prin intermediul unui triunghi echilateral numit triunghiul de aur al managementului, prezentat în schema de mai jos.