Planificarea urbană

Planificarea urbană

Planificarea, constructia, modelarea, renovarea, amenajarea spatiului urban sunt preocupari care trebuie sa intre in sfera de interes a unei stiinte a actiunii. Cercetarea sociologica este singura in masura sa ofere o imagine cuprinzatoare a problemelor sociale din teritoriu de referinta (mobilitate sociala si teritoriala a populatiei, consumul de timp in functie de particularitatile cadrului construit si a retelei de servicii, gruparea unitatilor teritoriale cu profiluri social, economic si cultural asemanatoare, structuri sociale, devianta sociala s.a.).

Concret, componenta umana si sociala a activitatii de planificare urbana se refera la aspecte problematice ale vietii comunitatilor urbane: locuinte – constructia de locuinte, consolidarea locuintelor degradate, amenajarea ansamblurilor de locuit; drumuri – amenajarea, repararea acestora; transport – fluidizarea traficului, acoperire teritoriala; salubritate; servicii de educatie, de sanatate, culturale accesibile populatiei; dotari de timp liber s.a.m.d. A amenaja spatial urban inseamna a regasi la nivelul structurilor teritoriale functionarea si impletirea optima a tuturor acestor servicii.

Perceptia populatiei asupra planificarii si amenajarii unui oras, a unei comunitati umane urbane, cu tot ceea ce presupune ea este dificil de masurat. In aceste conditii cercetatorul chestioneaza perceptia populatiei referitoare la problemele locale ale unei comunitati si eventualele posibilitati si instante care pot duce la rezolvarea lor. In randul populatiei din mediul urban, se poate spune ca informatia cu privire la strategia generala de dezvoltare si amenajare a orasului este dezechilibrata, in sensul ca majoritatea (66,9%) nu stiu de existenta unui astfel de plan a Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT) (datele sunt rezultatul cercetarii “Perceptia problemelor locale si nevoia de locuinte in Romania”, martie 1999, in cadrul ICCV, realizate de catre Ruxandra Noica si Adrian Nicolae Dan, coordonator Catalin Zamfir, pe un esantion reprezentativ de 1161 de subiecti in populatie si 589 subiecti-functionari in institutiile locale, decidenti). Procentul de 89,3% dintre respondenti, care considera ca localitatea ar trebui sa aibe un astfel de plan care sa stabileasca cum va arata localitatea in viitor este mai degraba dezirabil decat o intelegere autentica a ceea ce presupune, de fapt, planificarea urbana. Astfel, problematica amenajarii sistematice a localitatilor in ansamblul lor sau chiar la nivelul unitatilor administrative apare ca fiind putin constientizata la nivelul populatiei. Cetateanul este mai degraba focalizat , dupa cum am precizat mai sus, pe elementele concrete, sectoriale ale politicii de planificare urbana: probleme care vizeaza locuintele (33,7% respectiv 40,6% din populatia urbana considera constructia de locuinte problema cea mai importanta la nivel de localitate respectiv la nivel national), drumurile (26% respectiv 21,3% apreciaza ca amenajarea drumurilor este o problema importanta) s.a., aspecte care ii sunt mult mai vizibile. Ca o consecinta a acestei perceptii Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului ar trebui sa se ocupe in primul rand (49,5%) de constructia de locuinte, de amenajarea drumurilor (20%) si abia in proportie de 6,4% de activitati legate de modul in care se construieste in localitate, de modul in care se dezvolta aceasta. Explicatia acestor deficiente este considerata ca o consecinta a lipsei de investitii din partea Primariilor, MLPAT, Consiliilor Judetene etc. Actorii sociali raspunzatori pentru starea de lucruri de la nivel local sunt institutiile statului in proportie de 87% si doar 9,2% firmele private din Romania, respectiv investitorii straini. Astfel, autoritatile locale devin principalii “insarcinati” cu rezolvarea problemelor locale, percepute ca stringente de catre populatie.

Este adevarat ca problematica descrisa in intrebarile avute in vedere mai sus este foarte generala, insa scopul acestei sumare analize este evidentierea absentei constientizarii necesitatii programelor de dezvoltare structurala urbana, nu neaparat generale, raportate la oras ca intreg.

In conditiile justificarii actiunilor de modelare a orasului, trebuie precizat ca motivele care stau la baza restructurarii, renovarii, amenajarii urbane sunt legate de paliere distincte ale vietii urbane:

I. Motivul utilizarii mai eficiente a terenului. Este vorba, in special, de teritoriul periferic al orasului, dar aflat in perimetrul construibil, ocupat de locuinte si amenajari realizate din resurse mai modeste. Aprecierea gradului de eficienta in utilizarea teritoriului unei zone se afla in relatie cu caracterul si problemele orasului respectiv.

II. Motivul imbunatatirii conditiilor de viata intr-o anumita zona (salubrizare), al crearii unui anumit standard de confort in ceea ce priveste fondul construit existent. Aceasta inseamna, de fapt, inlaturarea tuturor constructiilor si amenajarilor insalubre ce nu pot fi refacute, a surselor de nocivitate din zona si reamenajarea interioara si exterioara a celorlalte dotari fizice astfel incat ele sa-si poata indeplini optim functia sau sa preia una noua. Zonele considerate insalubre se caracterizeaza si printr-un deficit de servicii pentru populatie, de aceea scopul fundamental de salubrizare este insotit si de incercarea de a dota suplimentar zona cu o serie de servicii.

III. Motivul reevaluarii istorice, artistice si arhitecturale a orasului. Orasul detine o anumita valoare cu caracter istoric. Cadrul reprezinta o posibilitate de cunoastere a trecutului istoric. Planificatorul se confrunta cu o valoare a obiectului si una a ansamblului. Altfel privind lucrurile, o constructie noua, de exemplu, trebuie sa corespunda necesitatilor actuale, sa reflecte posibilitatile actuale de realizare si sa poata sa se invecineze cu cladirile existente. “O problema care se pune frecvent urbanismului este aceea a remodelarii cu sensibilitate a unui cadru existent. El trebuie, in acest caz, sa descopere si sa realizeze imaginile de valoare, sa rezolve (…) dificultatile perceptive si (…) sa faca astfel incat sa apara manifest structura si individualitatea unei constructii.” (K. Lynch, cf. Alexandru Sandu, 1973, p.7)