Politica Agricolă Comună

Partea I

Adoptarea Politicii Agricole Comune

Intre politicile Uniunii Europene, politica agricola comuna (PAC) este privita ca una dintre cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finantarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii), a numarului de personae afectate si a teritoriului implicat, ci si a importantei istorice si a atributelor suverane delegate de statele membre catre nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii agricole commune deriva si din legaturile stranse cu piata unica si cu uniunea economica si monetara, doua domenii cheie ale integrarii europene. Politica agricola comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole in Uniunea Europeana, accentul punandu-se, din ce in ce mai mult, pe dezvoltarea rurala.

Tratatul de la Roma a definit obiectivele generale ale politicii agricole commune, iar principiile politicii agricole commune au fost stabilite la Conferinta de la Stresa, din 1958. In 1960, mecanismele PAC au fost adoptate de cele sase state membre fondatoare, doi ani mai tarziu, actele normative comunitare adoptate in cadrul PAC, precum si mecanismele constituite in temeiul acestora, intrand in vigoare.

Istoricul Politicii agricole comune (PAC )

Agricultura a constituit cel mai cel mai important domeniu de activitate in primul deceniu de activitate al Comunitatii.

Acest domeniu a fost acela in care s-au inregistrat primele esecuri in integrarea comunitara. Sistemul preturilor de interventioe si al preturilor de referinta , precum si regulamentele de piata au dus la rezultate absurde, contrare scopurilor urmarite de politica agricola.

Preturile produselor agricole au crescut spectaculos, ajungandu-se ca produsele europene sa depaseasca cu mult preturile de pe piata mondiala.Subventiile primate de agricultori au ajuns la sume exorbitante1.

Sistemul instituit de CEE a fost criticat nu doar de politicieni si cetatenii statelor membre,dar si de alte tari exportatoare de produse agicole.

Ca o recunostinta a acestor deficiente ale politicii agricole comunitare. Planul Mansholt,

elaborat in decembrie 1968, numit dupa initiatorul sau , comisarul olandezpentru agricultura Sicco Mansholt, a vizat reforma domeniului agricol, in sensul transformarii acestuiaintr-un sistem guvernat de principiile economiei de piata.

Directiva 73/159/CEE cu privire la modernizarea exploatarii agricole2 a pus in practica multe dintre obiectivele continute in planul Mansholt.

Cu toate ca directive a urmarit introducerea mecanismelor economiei de piata in domeniul agricol, acest fapt sa petrecut in parte deabia in anul 1992, prinasa numita reforma MacSharry3 ce a prevazut, printer altele, o reducere a preturilor de interventie, inscolul de a creste masuri de protectie a mediului in domeniul agricol. Transformarile de pe piata mondiala si perspective aderarii de noi membrii la Comunitate au constituit impulsurile hotaratoare pentru propunerea Comisiei de includere de noi reforme in domeniul agricol in agenda 20004 . Propunerea a vizat in principal cresterea competivitatii produselor agricoledin Comunitate pe piata mondiala, asigurarea unui nivel de trai corespunzator pentru populatia agricola, o imbunatatire a calitatii sio sigurantei produselor alimentare, crearea unei politici de dezvoltare rurala ca o componenta a politicii agricole.

Ministrii agriculturii din tarile membre, reunite in iunie 2003, au cazut de accord asupra introduceii acestor reforme radicale in domeniul politicii agricole.

Obiectivele Politicii Agricole Comune

Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse In articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (In prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: „piata comuna se va extinde si asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole” si ca „operarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

a) Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a factorilor de productie, in special a fortei de munca;

b) Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, In special prin cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli;

c) Stabilizarea pietelor;

d) Asigurarea sigurantei aprovizionarilor;

e) Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori.